Daca tot e interzis, parcam pe trotuar!


Categorie: Diverse
|
10-12-2008
Nr: 220
|
Autor: FLORENTIN DEAC
|
Dovedind, din nou, ca mai exista ziaristi care nu au interese materiale la o anumita institutie bugetara, va aratam astazi cum nu se respecta marcajele si indicatoarele rutiere in buricul "targului" - in apropiere de targumureseana Scoala nr. 2 - si cum unii se fac ca nu vad in ce hal a ajuns orasul pe care il conduc sau pe care il servesc. Poza a fost facuta, ieri, in jurul orei 11, si surprinde o parcare pe trotuar a 3 masini, exact sub indicatorul care interzice parcarea pe trotuar! Secventa prezentata se poate intalni zilnic, dar la alte ore, ba chiar pot fi gasiti aici diversi smecheri care parcheaza exact pe trecerea de pietoni si, mai nou, in fata sediului Politiei Comunitare, pe mijlocul trotuarului, obligand pietonii sa le flancheze "Gipanul" sau masina de serviciu! Astfel, ajungem sa constatam ca exista indicatoare, dar ele nu sunt respectate si ca nu exista reactie imediata a unor "organe" carora sa le pese de tupeul respectivilor posesori de carnet. Aceleasi "organe" se fac ca ploua si cand unii inventeaza parcari "oficiale" pe trotuar (dupa ce 8 ani nu le-a pasat de parcarile targumuresene) sau parcari cu plata in prelungirea trecerilor de pietoni, a intersectiilor, a statiilor de autobuze si microbuze. Mai mult, "organele" nici nu au reactie cand unii "legitimeaza" aiurelile prin HCL 149, conform careia e permis aici sa se parcheze daca sunt marcaje si indicatoare, desi hotararea se bate cap in cap cu normele si prevederile invatate de orice candidat la carnet, care stabilesc clar ca nu se parcheaza voluntar la mai putin de 25 de metri de parcari, in intersectii si asa mai departe, si aceasta tocmai pentru ca sa se evite accidentele! "Legea locala" bate "legea nationala"! Ce mai urmeaza? Ne facem imn si stema proprie de... tara a tuturor posibilitatilor, daca tot punem in practica ce le trece unora prin capete?!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval