Am pierdut si ce-am avut


Categorie: Editorial
|
06-08-2009
Nr: 349
|
Autor: IOAN CISMAS
|
Un studiu complet, obiectiv si calificat asupra mersului postdecembrist al Romaniei ar scoate la iveala realitatea dureroasa ca, in cei 20 de ani care s-au scurs de la evenimentul acela crucial, societatea romaneasca n-a progresat, din contra, a involuat. In favoarea acestei opinii deloc magulitoare pledeaza toate sondajele care s-au realizat de-a lungul perioadei amintite si care semnalau, fara exceptie, ca Tara se indreapta spre o directie gresita, ceea ce confirma supozitia noastra.

Socotind ceea ce am primit, pe de-o parte, cu ceea ce am dat, pe de alta parte, in intervalul de timp amintit, rezulta fara nicio indoiala ca totalul pierderilor este incomparabil mai mare decat cel al castigurilor. Aceasta inseamna ca, iesit vlaguit dintr-o dictatura nemiloasa, poporul roman a fost supus imediat la un nou sacrificiu, de data aceasta in numele unei iluzii frumoase, dar, se vede, desarte, dosite sub valul inselator al libertatii, democratiei si prosperitatii.

Daca, pe la inceputul anilor '50, cei care ne-au mintit frumos cu privire la perspectiva noii oranduiri au fost, in principal, consilierii sovietici si acolitii lor din tara, ce ne vorbeau cu atata patos despre fericirea ce vine de la rasarit, de data aceasta, falsii profeti sunt chiar conationali de-ai nostri, cocotati pe post de lideri, care au promis poporului mult lapte si miere, dar i-au dat fiere, si care isi continua si azi parcursul demagogic, vorbind cu orice prilej si in fata intregii natiuni despre binele pe care ei aveau sa-l faca Romaniei postrevolutionare, numai ca, de fiecare data, cineva anume, dar nedefinit _ cu siguranta ceva forte oculte _, s-a interpus, stricandu-le "nobila" lucrare.

Daca timp de doua decenii o corabie se indreapta cu incapatanare spre o directie gresita, este clar ca acolo lucrurile nu stau deloc bine. Echipajul acesteia, aflat la comanda, incapabil de atata vreme sa perceapa semnalele insistente de atentionare si sa dreaga traseul din mers, inseamna ca nu sufera numai de incompetenta si de prostie, ci si de rea intentie. Este vorba de un demers deliberat menit sa duca corabia si depozitarii ei la catastrofa. Cam asa stau lucrurile azi cu tara si poporul nostru, supus unei exploatari si manipulari cum nimeni n-a facut-o pana acum.

Pe vremea comunistilor romanii au suferit intr-adevar de lipsa de libertate. De ceea ce ne plangeam cu adevarat erau ingradirile in comunicarea cu exteriorul si din acest motiv simteam uneori ca ne sufocam. In privinta celorlalte aspecte ale conceptului amintit, de libertate, trebuie sa recunoastem ca deseori am exagerat. Cu foarte mici exceptii, in afara primei decade a erei comuniste, nu credem ca cineva a fost privat de libertate pentru un banc politic sau o satira la adresa "celui mai iubit fiu al poporului", desi teama pedepsei pentru un asemenea delict exista.

Acum, in schimb, nu ne mai este teama de nimeni si de nimic, dar nu stim la ce ne foloseste. Suntem liberi sa spunem orice, sa crapam chiar de foame si de nedreptate pentru ca nimeni nu ne mai ia in seama. Toate canalele mijloacelor de comunicatie, de la radio la presa scrisa si la televiziuni sunt pline de vaietul cumplit al acestui popor, dar nimeni nu se sesizeaza cu adevarat. Ce fel de libertate este aceasta?

Cu democratia pe care am visat-o si pe care nu o avem, lucrurile se prezinta la fel. Ce am dorit e una si ceea ce avem este cu totul alta. Acum nu-l votam doar pe dictator, ci pe mai multi si in mai multe runde pentru ca spectacolul-circ sa fie mai grandios si, bineinteles, mai costisitor, iar daca se poate, si o substantiala sursa de stoarcere, in interes personal sau de gasca, a Bugetului tarii.

Parlamentul de azi, o institutie stufoasa si enorm de cheltuitoare din banul public, nu se dovedeste cu nimic mai util decat defuncta Mare Adunare Nationala. Mai mult, la fel de ineficient, cu deosebirea ca Parlamentul, cu cele doua Camere si cu personalul care le deserveste, a devenit o acerba masina de tocat banii natiunii. De altfel, perceptia extrem de scazuta in randul cetatenilor, aprecierile de cea mai slaba si mai corupta veriga a institutiilor statului, absenteismul de la urne constituie tot atatea voturi de blam ale omului de rand la adresa unui stat de drept incropit din ramasitele unei democratii adevarate, dar care nu pot fi puse nicicum cap la cap. Stiti cu cat erau platiti deputatii Marii Adunari Nationale pe vremea comunistilor? Indemnizatia lor lunara era putin mai mare decat salariul minim pe economie, circa 2.000 de lei de-atunci, echivalentul a cat primeste azi un consilier judetean. La munca putina, castig putin. Asa era atunci. Acum, este cu totul altfel!

Indiferentismul cras si lipsa masiva de la vot la toate categoriile de alegeri, fie ele locale, parlamentare sau generale, dovedesc nu numai nemultumirea populara fata de cei care ne conduc, ci si esecul unui sistem prost implementat si care se incapataneaza sa functioneze in folosul celor multi. Asadar, unde democratie nu e, nici libertate nu e si invers.

Cu nici una si nici alta in carca, drept scut, romanului nu-i ramane altceva de facut decat sa se apere pe sine si cu propriile forte impotriva abuzurilor si vicisitudinilor care-l izbesc puternic si din toate partile. Daca Justitia se lupta pentru propriile salarii pentru a le face cat mai astronomice, daca Politia si Jandarmeria au preocupari colaterale legii, in timp ce infractori de tot felul colcaie in jurul nostru, fara teama de a fi deranjati, facand chiar un bun parteneriat cu cei care ar trebui sa-i tina dupa gratii, cum mai putem vorbi de un adevarat stat de drept? Iata, si din acest punct de vedere diferenta dintre ceea ce a fost si ceea ce este acum pare enorma.

Despre prosperitatea mult visata, ce sa mai spunem? Mai ales din acest punct de vedere multi ar dori o intoarcere in timp. Atunci, pe vremea dictatorului, fiecaruia i se asigura minimul existential. Aceasta insemna un loc de munca, o locuinta, accesul gratuit la educatie etc. Acum, toate acestea sunt adevarate iluzii, iar atunci cand se implinesc costa enorm. Cu atatia someri si pensionari, cine sa mai produca? Romanii au ajuns un popor de asistati din mila Uniunii Europene si a Fondului Monetar International, traind mai mult din importuri pe imprumuturi, chiar si de alimente: paine, carne, lapte, vin etc., care pe vremuri le produceam intr-o diversitate mare si in cantitati mult peste necesar, foarte apreciate la export.

Ce perspectiva mai poate avea un popor cand nimic nu mai merge? Nici economia, nici educatia, iar relatiile dintre stat si cetatean, dintre indivizi sunt atat de inflamate, de distorsionate incat nu se mai supun niciunei reguli, nici normelor morale si nici celor juridice? Ca urmare, la noi, cam peste tot, faradelegea face legea.

In dorinta sa spre mai bine, poporul roman a cazut din lac in put. Este dureros ca dupa doua decenii de cautari si sperante visele noastre, ale celor multi, au devenit iluzii desarte. Mana in mana cu cea economica, clasa noastra politica a zamislit o societate natanga, dupa chipul si asemanarea ei. O dovada nu numai de neputinta si de incompetenta , ci si de mal-praxis, de rea-vointa. Cu hotii si inechitati nu poti realiza nimic bun si durabil. In consecinta, Romania si romanii vor avea un sumbru destin atata vreme cat bazele subrede pe care functioneaza sistemul nu se demoleaza, pentru a se incepe o lucrare noua. Se vede bine, marea schimbare nu s-a produs in decembrie 1989. Oare cand va veni cu adevarat?

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval