Pana unde poate ajunge ipocrizia administratorilor fondurilor de vanatoare din judetul Mures?


Categorie: Editorial
|
08-08-2009
Nr: 351
|
Autor: VASILE BOTA
|
Exista o lege care reglementeaza acordarea de despagubiri persoanelor fizice si societatilor comerciale din agricultura atunci cand animalele salbatice provoaca pagube insemnate in culturile agricole. In legea respectiva sunt stipulate si modalitatile de constatare a pagubelor de catre o comisie, din care sa faca parte un reprezentant al consiliului local pe raza caruia s-a produs paguba, un reprezentant de la mediu si unul din partea administratorului fondului de vanatoare. Toate bune si frumoase, veti spune ca, in sfarsit, legiuitorul va face dreptate celor pagubiti, mai ales ca majoritatea dintre ei sunt persoane fizice care practica o agricultura de subzistenta, investindu-si bruma de saracie in culturi de cartof si porumb. Din nefericire, cand sa se aplice legea, constati ca totul este o ipocrizie crasa, ca administratorii fondurilor de vanatoare, in loc sa-si pazeasca animalele salbatice, multe fioroase, plaseaza responsabilitatea in spatele proprietarilor de culturi. Dincolo de faptul ca AJVPS sau Directia Silvica incaseaza bani grei prin organizarea unor actiuni de vanat si prin cotizatiile celor pasionati de vanatoare, in concluzie, fac bani cu nemiluita, pe seama investitiilor celor pagubiti, deranjeaza atitudinea sfidatoare manifestata atunci cand sunt invitati sa constate paguba. Ba mai mult, le recomanda cetatenilor sa organizeze actiuni de paza cu un catel jigarit, cu focuri si zurgalai... Doamne fereste sa te prinda un paznic de vanatoare ca ai ucis un porc mistret sau un cerb, o caprioara, un fazan e tc., fiindca din puscarie si de despagubiri nu te scapa nici zece avocati. Pentru a nu fi acuzati ca vorbim pe de-alaturi, vreau sa prezint doar doua cazuri petrecute la noi in judet. Primul l-am intalnit in satul Porumbeni, comuna Ceuasu de Campie, unde o familie tanara si-a incropit o ferma zootehnica profilata pe cresterea oilor. In iarna trecuta, o haita de lupi, apoi ursii pripasiti pe aceste meleaguri, sau probabil adusi pentru distractia noii burghezii insetat de sange, le-au ucis 70 de oi si capre, paguba fiind constatata legal printr-un proces verbal intocmit conform legii si inregistrata la AJVPS, Primaria din Ceuasu de Campie, Agentia Judeteana pentru Protectia Mediului. Tinerii fermieri tot asteapta, de aproape un an, sa fie despagubiti cu 70 milioane de lei vechi. Asteapta degeaba, fiindca li se spune ca AJVPS nu are bani, ca cei de le mediu trebuie sa acorde despagubirile cuvenite, ca asa si pe dincolo, ca autorizatiile pentru vanat la ursi, lupi, ras si pisica salbatica se elibereaza de catre Agentia pentru Protectia Mediului. Singurul sprijin acordat pana in prezent au fost cateva actiuni de alungare a salbaticiunilor si eliberarea unei autorizatii pentru impuscarea lupilor, fapt si realizat de altfel, dar in privinta ursilor, animale salbatice protejate mai ceva decat oamenii, treaba a ramas cum a fost... Cetatenii se intreaba, ce poti sa faci daca ai treaba prin padure, la cules de ciuperci sau fructe, la cules de vreascuri, si iti iese in cale un urs infometat? Al doilea exemplu este legat de o tragica intamplare petrecuta mai zilele trecute in satul Idicel Padure, comuna Brancovenesti, unde, Petru Hiducean, un gospodar in varsta de 37 de ani, a fost ucis de un urs in timp ce isi apara cultura de porumb pe o suprafata de 53 de ari. Omul de buna credinta s-a conformat indicatiilor pretioase a celor care administreaza fondul de vanatoare si a imprejmuit cultura cu un gard electric. Noaptea, ursul n-a tinut cont de imprejmuire, de avertismente, de latratul cainelui, de prezenta proprietarului, a dat buzna in cultura si a ucis un om. In cazul acesta, cine este de vina si cine va acorda despagubiri? Cetateanul si-a protejat cultura, a iesit in intampinarea ursului, a respectat recomandarile vanatorilor. In mod sigur va urma un proces costisitor pentru familia indurerata, iar pana la urma, cine stie dupa cati ani, vor primi o despagubire umilitoare. Curata ipocrizie si nemernicie! De la domnul Dali Marton, referent la Primaria din Brancovenesti, am aflat ca atacurile animalelor salbatice sunt foarte frecvente pe raza comunei, iar pagubele produse la culturile agricole sunt enorme, cetatenii sunt dezgustati, unii chiar au preferat sa lase pamantul pustiu decat sa-l cultive pentru hrana animalelor salbatice. Avand in vedere faptul ca pe cuprinsul intregului judet sunt tot mai frecvente pagubele produse de vanat, traim cu speranta ca Prefectura judetului Mures, deputatul Ciprian Dobre, printre putinii parlamentari mureseni interesati de necazurile celor multi, plini de nevoi si fara niciun sprijin, vor face demersuri, vor convoca la discutii pe administratorii fondurilor de vanatoare, conform legii ii pot si obliga sa-si pazeasca salbaticiunile. Pana una-alta, cetatenii trebuie sa constientizeze ca numai respectand legea se poate pune capat acestei situatii umilitoare. Prin urmare, de fiecare data cand se constata o paguba cat de mica, sa anunte primaria, sa solicite formarea comisiei de constatare a pagubei, nu in ultimul rand, sa apeleze la justitia romana. Oare pana unde poate ajunge ipocrizia administratorilor fondurilor de vanatoare din judetul Mures?

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval