Ce ma deranjeaza? Ce ma supara? Ce ma intristeaza?


Categorie: Editorial
|
01-09-2009
Nr: 367
|
Autor: LAZAR LADARIU
|
Mai zilele trecute, am primit un telefon din Maramures, hat din Viseu, de la un cititor pe internet al "Cuvantului liber". Ne bucuram ca avem cititori si prin locurile apropiate punctului in care, cum se spune, "se agata harta-n cui". Dupa aprecierile obisnuite in astfel de cazuri, cititorul nostru mi-a adresat o intrebare frontala: "Domnule Ladariu, ce va deranjeaza, ce va supara si va ingrijoreaza cel mai mult in societatea romaneasca de azi? Sunteti prins intr-o lupta zilnica, intr-o zbatere continua si, uneori, va simtim intristat!". Asa am fost intrebat: "Ce va deranjeaza, ce va supara si va ingrijoreaza?"

Multe sunt cele care m-au deranjat din 1989 incoace, in indelungata tranzitie romaneasca, dar raspunsul nu este atat de simplu, avandu-se in vedere sirul nerealizarilor, al neimplinirilor si esecurilor tuturor guvernelor postdecembriste de pana acum.

Ma deranjeaza si ma supara, de pilda, ca galcevile romanilor sunt prea multe, prea dese, prea acaparatoare, pentru a le mai lasa timp si pentru a se mai intoarce, din cand in cand, la cei care au cladit aceasta tara. Pana si binefacatorii nostri inaintemergatori sunt tot mai mult, nemeritat, uitati. Cati sunt, de pilda, cei care, in trecuta luna august, si-au mai adus aminte de primul unificator, Mihai Viteazul? Putini! Ziare si mai putine s-au invrednicit sa-l pomeneasca. Cati, oare, si-au mai amintit ca, la 16 august 1916, Armata Romana a trecut muntii, insotita, prima data, de cantecul "Treceti, batalioane romane, Carpatii!", pentru a elibera Transilvania? Pana si poetul national Mihai Eminescu, cel care ne-a lasat "Luceafarul", "Doina", "Cugetarile sarmanului Dionis", tot mai mult este dat uitarii. Unii nu-si mai aduc aminte de nasterea si moartea Poetului nepereche al romanilor, nici macar la 15 ianuarie si la 15 iunie din calendar.

Ma ingrijoreaza, ma supara si ma deranjeaza, ca roman, inainte de toate, ca au ajuns sa se incaiere pana si credinciosii nascuti precum parintii, mosii si stramosii lor, in acelasi sat. Va mai amintiti situatia incendiara de la Mihalt, prin localitati din Maramures, de zbrentuielile intre ortodocsi si greco-catolici? Se urasc credinciosii! Pentru ca, atunci cand se roaga si isi fac semnul Crucii, unii spun "Sfantul Duh", altii "Sfantul Spirit"? Cu toate ca deasupra noastra exista un singur Dumnezeu! Dihonie! Dezbinare! Ce ecumenism? Ce iertare crestina? Ce iubire a aproapelui? Dupa semnul Crucii, pun mana pe bata! O dihonie, un blestem al dezunirii, mereu au fost in totala contradictie cu firea poporului roman, considerat religios, istet si adaptabil! Am invins toate vicisitudinile vremii. Altfel, n-am mai fi existat! Din pacate, "bunul samaritean" tine azi cutitul la spate, nu mai are ochi si suflet pentru un pui de om, pentru o floare, pentru un cires inflorit, pentru un catelus, mielut sau iedut, pentru un fruct parguindu-se, pentru zorii trezindu-se, pentru graul prinzand culoarea aramei. Daca nu-si da cu dreptul in stangul, daca nu pacaleste pe cineva, nu-i sanatos! Ca asa-i romanul! Totul _ cuprins in gena noastra mioritica!

Daca tinem la acest pamant numit Romania, la locul nasterii noastre si al inaintemergatorilor, atunci ma simt nevoit sa spun ca nu asa se inalta sau se reconstruieste o tara, nu asa se apara Transilvania, leaganul nasterii poporului roman. Nu dezbinati! Nu inacriti in ura! Ci cu iubire de frate. Cu unire! Cu acel gand inaltator, constructiv! Iubirea de neam, de tara sa fie cea care ne uneste! Ea sa fie numitorul comun al demersurilor noastre! Acea iubire de patrie, care incepe in familie, "cea dintai virtute a omului civilizat". Acea patrie despre care scria Ion Nenitescu: "Acolo este tara mea si neamul meu cel romanesc!/ Acolo eu sa mor as vrea, acolo vreau eu sa traiesc!". "Fara patrie _ spunea Nicolae Iorga _ nu se poate inchipui existenta ca natiune, si fara natiune patria e numai un cuvant desart". Oare nu avem inainte cartea suferintelor ardelenilor, plina de invataminte?

N-au daramat soldatii generalului Bukow destule biserici? N-au murit, din ordinul lui Kossuth, peste 40.000 de romani? N-au fost arse si rase de pe suprafata pamantului, la 1848-1849, peste 300 de sate, biserici, manastiri si schituri? N-a daramat administratia militara a Ungariei horthyste destule biserici ortodoxe si greco-catolice, deopotriva, in perioada 1940-44, pe vremea Diktatului de la Viena, in nordul Ardealului cedat? Oare n-au existat crimele abominabile, comise de horthysti, la Ip, Traznea, Muresenii de Campie, Sucutard, Moisei, Sarmasu, Prundu Bargaului?

Ma ingrijoreaza, ma deranjeaza, ma revolta lacomia asta a "scaunasilor", pornirea lor obraznica sa faca o alta Regiune Autonoma Maghiara, in inima de Romanie, sub chipul autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc. Ma ingrijoreaza si ma revolta indaratnicia, pana la dementa, a adeptilor ruperii Romaniei, incrancenarea lor sa introduca o a doua limba oficiala, atata timp cat exista cea cuprinsa in Constitutie _ romana! Nu fantoma lui Ceausescu sa ne sperie si sa ne ingrijoreze, ci aceea a hungarismului revizionist, care, din nou, bantuie prin Transilvania! O fantoma deloc de fum si de paie!

Ma ingrijoreaza, ma supara, ma deranjeaza hartuiala asta stupida, zilnica, intre partide. Ma supara politicienii de opereta. Ei sunt departe de neam! Departe de tara! Departe de legea noastra stramoseasca! Ministrii sunt schimbati precum sosetele. Izmenelile si instinctele politice domina, din pacate, logica, ratiunea, bunul-simt, modestia. A disparut, dupa decembrie 1989, acea masura care trebuie sa fie in toate. A ramas de pomina, in privinta "masurii", replica unuia dintre parlamentarii Bratieni data, in perioada interbelica, marelui istoric Nicolae Iorga. Furios ca a fost intrerupt in timpul unei alocutiuni parlamentare, savantul i-ar fi zis: "Ce am eu de invatat de la un inginer?". Replica acestuia, antologica, a venit repede in Camera Deputatilor din Dealul Mitropoliei: "Masura! Masura, domnule profesor!". Lipsa masurii s-a unit azi cu bascalia fabulospiritului romanesc la multi dintre politicienii nostri dispusi sa promoveze lucrurile de nimic. Valoarea nu-i intereseaza! Mofturi!

Ma supara, ma ingrijoreaza si ma deranjeaza ca ne uitam parti instrainate din tara. Ne uitam Basarabia, nordul Bucovinei, Tinutul Hertei. Ne uitam Basarabia, pamant al mosiei Stefane, cu "granita trasa peste genunchi" la mal de Prut! Transnistria _ "relicva latina" _ parca s-a indepartat definitiv de noi, lasata prada mostenitorilor "ciumei rosii", celor care pierd mereu "caii furati" de la noi. Calul acela, invocat de Adrian Paunescu, despre care hotul glasuieste: "Astazi fara el mi-e greu,/ parca devenise-al meu". Pentru multi romani, Basarabia a devenit obsesie dureroasa si asteapta grabnica intoarcere a ei acasa, adusa in Romania Mare. Sa iasa, odata si odata, fratii nostri din robia pactului Molotov-Ribbentrop, printr-o "strategie nationala". Daca nu vom reusi s-o scoatem de acolo, o vom impinge, din nou, spre Siberia! Visez la o regasire a fratilor in acea Romanie Mare de dupa 1 Decembrie 1918. Dar nu prin "cedarea" Basarabiei in locul Ardealului, cum s-au gandit unii gugustiuci. Si Ardealul, si Basarabia sunt pamant romanesc! Iar "ce a fost castigat cu sange nu se negociaza si nu se vinde cu cerneala!".

Ma deranjeaza, ma supara si ma ingrijoreaza, in aceste vremuri tulburi, nu de noi dorite, dar traite, din pacate, sfidarea iresponsabila a unora. Cineva a avut ideea nastrusnica de a numara, de pilda, cate festivaluri au loc, in Romania, intr-o luna! Ies la numar 376! Curios lucru, acum, in plina criza, 92,1% dintre ele sunt organizate din bani publici. Judetul Harghita, prin care "scaunasii" varsa lacrimi de crocodil ce saraci mai sunt, uitati de toti, dorindu-si ruperea de tara printr-un Tinut Secuiesc autonom, si retragerea in enclava, se afla in top pe primul loc, cu un numar de 54 de festivaluri si petreceri cu gulasuri, popricasuri si "k�rt�s kal�cs", din banii statului, deci ai nostri, ai tuturor. Urmeaza Timisul, Braila si Constanta - "raiul" lui Radu Mazare, cel care a adus la malul marii pana si o scoala de samba, sa vada romanul dansuri din buric, tocmai din Brazilia! Nu se spune, oare: "chelului tichie de margaritar ii trebuie"? Nu-i nevoie sa mergem prea departe! Avem un exemplu aici, la indemana: "Festivalul pestelui", de la Taureni, anuntat, mai pe la inceput discret, apoi cu surle si trambite. Oare cati bani au pretins solistii Aurel Tamas, Sava Negrean-Brudascu, Lupu Rednic si altii, cat au costat focurile de artificii lansate "de pe luciul de apa"? Am fi curiosi sa aflam (poate ne spune primarul) oare la cat s-ar ridica nota de plata pentru tot ce scria acolo!

Ma deranjeaza, ma supara si ma intristeaza promovarea nonvalorii! Niste anonimi, in postura unor pitici catarati pe umerii uriasilor, deveniti "celebritati", peste noapte, pe bani, prin interventii si cumetrii politice! Pana si masterate si doctorate se iau azi pe bani! Va mai amintiti de unul Mischie, fost deputat, apoi presedinte de consiliu judetean, ajuns prof. univ. dr., la o universitate gorjeana, ce enormitati putea sa debiteze, stramband total istoria, de 1 Decembrie? Cati academicieni, mari poeti, medici extraordinari, inventatori, oameni cu adevarat ai Cetatii, sunt chemati la emisiunile televiziunilor, inclusiv la cea publica? Retrasi in "discretia lor creatoare", oameni care au innobilat stiinta, economia si cultura romaneasca sunt premeditat ocoliti, in timp ce scot nasul vulgul si prostia! Lor nu li se dau (iar daca, totusi, se intampla, gestul se face rar!) medalii. Discreti si demni, ei, cei "uimind cu fapta", nu cu vorbele goale, sunt "vazuti" doar dupa ce pleaca dintre noi! In schimb, unsii cu toate alifiile, avand drept proptele oportunismul politic, Tismanenii si Patapievicii dau lectii, subestimandu-ne inteligenta ca popor, "intelectuali prostituati" inlocuindu-i pe oamenii intr-adevar cu vocatie, daruiti neamului si viitorului romanesc.

Ma deranjeaza, ma supara si ma intristeaza viata romanului de azi! N-am fost niciodata adeptul tristelor intamplari, al prohodurilor si inmormantarilor. Tocmai de aceea, in general, am privit "partea plina a paharului", convins ca nu putem fi "dincolo de Tara". Doar traind in ea putem vietui si supravietui! Viata amarata a pensionarilor este zilnic amenintata, locul de munca al omului se afla mereu sub "sabia lui Damocles" a zilei de maine. Vorba lui Adrian Paunescu: "Pe pamant avem de toate..." Avem, iata, prea multe necazuri! Ai impresia ca birocratia capitalista, de multe ori, o intrece pe cea socialista!

Ma intristeaza cand aud si vad ca unii au pretentii la sporuri de confidentialitate, dupa ce statul le da o paine, dupa ce au depus un juramant sa apere secretul in meseria aleasa, nesiliti de nimeni. Fara jena, cer sporuri de stres, de... institutie, de zambet! Ma ingrijoreaza cand 400 de judecatori umbla cu para pe la CEDO!

Spun toate acestea, convins, ca roman, ca sufletul trebuie sa ne fie plin de aceasta tara _ Romania! Alta mama-tara nu avem! Trista azi, maine sigur va izbandi!

Un personaj de opereta, prea des iubitor de dulci licori ale strugurilor, cheama, oarecum cu lirism laconic: "Sa ciocnim si sa uitam!".

Ce bine ar fi!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval