ASa nu se mai poate!


Categorie: Editorial
|
01-10-2009
Nr: 389
|
Autor: IOAN CISMAS
|
Ii criticam deseori pe comunisti ca le placea sa cam bata apa-n piua, dar si sa se bata in piept, mai mult cu vorbele decat cu faptele, si doar intr-o oarecare masura aveam dreptate. Se spunea chiar ca masinaria lor, adica societatea, inainta greoi in intrecerea cu capitalismul, tocmai pentru ca in loc sa fie indreptata spre motor, cea mai mare parte a energiei era directionata spre claxon. Atunci cand gandeam astfel, trebuie sa recunoastem ca nu stiam ce ne asteapta. Ironia sortii a facut sa cada peste noi un regim de asa-zisa democratie, in care vorbaria si demagogia curg in cascade, ele fiind in proportie de 99 la suta specialitatea casei, adica a clasei politice. Fapta in sine, cea care da forta si vigoare unei societati, reprezentand o nimica toata, avand in structura activitatii guvernamentale doar un rol decorativ sau de ochii lumii, pentru a sugera celor neavizati ca "Atentie, si la noi se lucreaza!!!" Cum? Se vede de la o posta, pentru ca toata tara este in paragina, iar PIB-ul Romaniei se afla in continua scadere.

Daca anul 1938 a fost apogeul cresterii economice si al prosperitatii in Romania interbelica, drum inceput imediat dupa Marea Unire de la 1918, prin constituirea statului national unitar (acum pe cale de demolare), daca 1980 a constituit varful avantului economic in cel de-al doilea ciclu survenit dupa marea conflagratie, pe baza conceptiei comuniste de dezvoltare, perioada de dupa 1990, care in mod logic trebuia sa fie cea mai fertila, dupa momentul caderii din deceniul 1980-1990, in mod cu totul inexplicabil, n-a mai avut forta necesara sa propulseze societatea romaneasca pe aceleasi coordonate ale progresului si prosperitatii. Scurgerile de energie spre vorbele goale au fost atat de mari, incat, atunci cand ar fi fost cazul sa se treaca la treaba, resursele erau deja epuizate. Guvernele care s-au scurs in cadrul noului aranjament politic au fost unul dupa altul si toate la un loc de o ineficacitate inspaimantatoare, luandu-ne, prin ratacirile lor tembele, speranta ca tara aceasta va mai putea fi redresata vreodata sau daca, in cele din urma, va mai putea fi redresata. Daca pe vremuri imputam comunistilor ca vorbesc prea mult si fac prea putin (desi in urma lor a ramas ceva), actualii nostri potentati, cu intregul lor alai, nu stiu sa faca nimic altceva decat sa se certe si sa-si dea unul altuia branci, aidoma unor baietandri prost crescuti si rasfatati. Situatie de-a dreptul catastrofala, daca avem in vedere ca tara a pornit pe noul drum cu resurse proprii considerabile, la care s-au adaugat suplimentari din surse europene nerambursabile, fonduri care, pe parcurs, au disparut in ceata, ele nemaifiind de gasit nicaieri, eventual prin buzunarele celor care striga cat ii tine gura "prindeti hotii!!!"

Perioada pe care Romania si natiunea romana au traversat-o din 1990 incoace este cu totul atipica, fara nicio explicatie logica si care nu se incadreaza in niciun tipar predictibil. Este de-a dreptul uimitor cum acesti maestri ai esecului total au reusit performanta de a afunda tara nu numai in datorii inrobitoare, dar si in strafundurile abisului, de unde sperantele de redresare sunt minime. Pentru ca este de-a dreptul incredibil si inadmisibil sa dispui de logistica necesara si tu, ca guvern sau parlament, sa dai cu piciorul in toate, facandu-le ferfenita, mandrindu-te pe deasupra ca democratia ti-a mai pus la dispozitie alte 2-3 puteri in stat, si ele mari consumatoare de resurse: justitie, politie, presa, care de fapt se comporta in aceeasi nota, de a nu face nimic util pentru a redresa mersul societatii si a pune lucrurile la punct.

Pentru ca, cine nu stie inca este bine sa cunoasca, in cele doua decenii care s-au scurs, deci in douazeci de ani, aflata in timp de pace in exterior, tara noastra a iscat un cumplit razboi in interior, acela de a nu face nimic pentru interesul natiunii si pentru binele general. Perioada in care PIB-ul este departe de a atinge cotele anului 1980, nivelul de trai este si el in cadere libera, iar inflatia si somajul au pus tara pe butuci, devenind incapabila sa se intretina din surse proprii, fiind astfel obligata, pentru supravietuire, sa apeleze la credite externe, chiar pentru plata salariilor si a pensiilor, pentru mentinerea nivelului de consum. Aceasta pentru ca romanii, in loc sa munceasca si sa gandeasca asupra propriului destin, se cearta ca la usa cortului, la toate nivelurile, de sus pana jos si invers, afectand foarte grav ordinea de drept. Dovada certa ca nici la Cotroceni si nici la Palatul Victoriei n-a ajuns cine trebuia. Pe acest plan, Romania pare un fel de Afganistan al Europei. Fie ca sunt in opozitie sau la putere, ori in coalitie, liderii acesteia se cearta intre ei ca la usa cortului, atitudinea lor imbracand forme din ce in ce mai severe, culminand cu demiteri care dovedesc tot mai mult radicalizarea luptei pentru putere.

Daca inainte cu doua luni de alegerile prezidentiale, caci aceasta este miza, s-a ajuns intr-o asemenea stare, in intervalul ramas nu ne putem astepta decat la blocarea si deturnarea totala a sensului guvernarii, Romania definindu-si astfel si mai pregnant statutul de tara neguvernabila.

Istoria acestor doua decenii scurse, atat de framantata si de nefasta pentru romani, poate fi apreciata ca o permanenta lupta pentru putere, si nimic mai mult, intre grupari politice, purtate de interese obscure, care, teoretic, sunt de acord cu alternanta la putere, dar care nu suporta sub niciun motiv locul de pe banca opozitiei. Iar daca au ajuns totusi la conducerea societatii, prin coalizare cu altii, dihonia isi face prezenta in scurta vreme printre ei, dovada ca gustul cascavalului le tulbura mintile. Actuala relatie dintre PD-L si PSD este foarte elocventa.

In aceste conditii, perspectiva alegerii noului presedinte ne ingrijoreaza mai mult decat sa ne bucure. Pentru ca, din cei pe care-i stim, nu ne incanta niciunul, iar omul providential inca n-a aparut la romani. O dovada ca pluripartidismul pe care l-am dorit atat de mult nu confirma, iar de dragul lui nu ne putem pune streangul in gat. De aceea, ne bate gandul ca doar o dictatura militara ar mai putea face ordine in aceasta mare de dezordine. In acest sens, exemplul Turciei este foarte convingator. Regimul de sapte ani al generalului Kenan Evren a facut din islamica Turcie, aflata la periferia civilizatiei, o tara demna de a fi membra a Uniunii Europene. Daca in Turcia asistam la un amplu proces de europenizare, cu beneficii enorme pentru tara si locuitorii ei, in Romania zilelor noastre suntem partasi la fenomenul invers, de turcizare comportamentala. Un adevar trist si momente in care trebuie sa regretam ca nu-l mai avem pe Antonescu si nici chiar pe generalul Gusa. Avem nevoie de un om cu o mana de fier care sa introneze, prin lege, in Romania, ordinea fireasca a lucrurilor. Pentru ca asa nu se mai poate!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval