LUMEA IN CARE TRAIM!


Categorie: Editorial
|
07-10-2009
Nr: 393
|
Autor: MARIANA CRISTESCU
|
Aproape: Premierul basarabean, Vlad Filat, a declarat duminica, la un concert organizat de autoritatile de la Chisinau, cu ocazia Zilei Profesorului, ca Istoria romanilor va reveni in scoli, dupa o perioada de trei ani, in care elevii au studiat Istoria integrata: "Urmeaza sa readucem la normalitate si acest aspect in educatia copiilor nostri. Vom invata istoria noastra - cea a romanilor, asa cum este si firesc" - a declarat Filat. Este cunoscut faptul ca, anterior, guvernarea comunista a promovat, constant, excluderea Istoriei romanilor, ca disciplina de studiu, din scolile din Republica Moldova, fapt ce a generat protestele elevilor si ale istoricilor. Alta este, insa, parerea presedintelui Partidului Democrat de la Chisinau, Marian Lupu, care a declarat, luni, intr-un interviu in exclusivitate pentru OMEGA, ca in aceasta chestiune urmeaza sa fie luat in considerare "caracterul policultural al societatii", unde "majoritatea absoluta a populatiei se identifica drept moldoveni" - conform NewsIn. "Dupa parerea noastra, cea mai buna varianta pentru Republica Moldova ar fi istoria statului nostru _ Istoria Republicii Moldova. Fara a pune accente pe momente sensibile, care ar putea duce la o scindare in societate. Am pledat si vom pleda in continuare impotriva unor astfel de iesiri" (sic!). El a mai adaugat ca responsabilitatile politicienilor se deosebesc de cele ale istoricilor. De unde se vede ca ex-comunistul Lupu, cocotat candva in Parlament de ex-presedintele Voronin (pe care l-a sedus si apoi l-a "abandonat", ...cel putin aparent!), conform zicalei din batrani, desi a naparlit, imbracand hlamida din blana noua, si-a pastrat "naravul"!

Departe: In celalalt capat al lumii... conform unui raport transmis, zilele trecute, Parlamentului, de catre Ministerul sud-corean al Apararii, Coreea de Nord dispune de 13 feluri de virusuri si bacterii ce pot fi utilizate pentru arme bacteriologice, si detine pana la 5.000 de tone de arme chimice. Raportul sustine ca statul comunist detine unul dintre cele mai importante stocuri de arme chimice si biologice din lume si ca holera, frigurile galbene, febra tifoida, dizenteria sau tifosul ar putea fi folosite de statul nord-coreean in cadrul razboiului bacteriologic. Acuzatiile potrivit carora Phenianul ar dispune, pe langa programul nuclear, de un arsenal chimic si biologic nu sunt noi, dar informatiile ministerului sud-coreean sunt mai detaliate decat de obicei - relateaza NewsIn, citand AFP. Centrul de reflectie de la Bruxelles a avertizat ca aceste arme pot fi adaptate pentru a fi instalate pe rachete. Potrivit ICG, Coreea de Nord dispune si de gaz sarin, iperita, fosgen si alti agenti neurotoxici, care pot fi lansati din avion, cu ajutorul rachetelor sau al tirurilor de artilerie.

Departe (???): Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a transmis Kremlinului o lista cu cercetatori rusi despre care israelienii cred ca ajuta Iranul sa dezvolte bomba nucleara, iar lista a fost prezentata cu ocazia recentei vizite secrete in Rusia - relateaza "Times online". Netanyahu s-a dus la Moscova luna trecuta, impreuna cu Uzi Arad, consilierul sau pentru securitate nationala - potrivit NewsIn. Ideea era ca Moscova sa nu fie pusa intr-o situatie stanjenitoare, nu neaparat sa se treaca la actiune. Surse israeliene au spus ca intalnirea in cursul careia premierul israelian a numit expertii rusi a fost una tensionata. In capitalele occidentale, aceste lucruri sunt tratate insa cu precautie, iar oficiali americani si britanici au spus ca implicarea cercetatorilor rusi apartine trecutului. (!!!) Insa, oficialii israelieni insista ca orice cercetator rus care ar lucra cu Iranul nu ar putea face asa ceva decat cu aprobare oficiala. In plus, Robert Einhorn, consilier pentru neproliferare al lui Hillary Clinton, a declarat ca unele companii ruse au furnizat material folosit de Iran in fabricarea de rachete balistice.

Ceva mai aproape: "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte"?!? Academia suedeza i-a anuntat, luni, pe cei trei laureati ai Premiului Nobel pentru Medicina. Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider si Jack W. Szostak au primit prestigioasa distinctie pentru cercetari legate de descoperirea enzimei telomeraza, responsabila de imbatranirea si cancerizarea celulelor. Descoperirea enzimei telomeraza a pavat calea pentru cercetari, care au aratat ca celulele canceroase folosesc aceasta enzima pentru a-si sustine cresterea necontrolata. In 2006, cei trei au primit Premiul Lasker pentru lucrarile in domeniul telomerazei. Enzima descoperita de cei trei laureati Nobel pentru Medicina protejeaza cromozomii care imbatranesc, astfel incat tineretea vesnica ar putea deveni, dintr-un ideal, un fapt real _ comenteaza presa internationala. Potrivit motivatiei Premiului, cei trei au descoperit ca solutia se afla in terminatiile cromozomilor, numite telomeri, si intr-o enzima care le formeaza - telomeraza. Telomeraza este una dintre enzimele a carei inhibitie prezinta cel mai mare potential terapeutic in tratarea cancerului. Aceasta reface capetele telomerilor, scurtati in timpul diviziunii celulelor canceroase. Daca telomerii sunt scurtati, celulele imbatranesc. Prin urmare, daca activitatea telomerazei este crescuta, lungimea telomerilor se mentine, iar degenerescenta este oprita. Acesta este cazul celulelor de cancer, despre care se spune ca au "viata eterna". Comitetul Nobel recunoaste, astfel, descoperirea unui mecanism fundamental al celulelor, care stimuleaza dezvoltarea strategiilor terapeutice.

Foarte aproape!: "Ori trece Legea, ori pleaca Guvernul!". Executivul minoritar Boc II isi asuma raspunderea pentru Proiectul Legii unice a pensiilor. "Cata contributie ai, atata primesti la pensie!" _ spune premierul. Contributia: 20,8% - angajatorul, 10,5% - angajatul. Legea - construita pe principiul contributivitatii _ presupune, intre altele, reevaluarea varstelor de pensionare (egalizate la 65 de ani, din 2010 _ pana in 2030). In decurs de 6 luni de la promulgarea ei, pensiile speciale vor fi recalculate si integrate in sistemul unitar. 250.000 de romani primesc pensii speciale, uriase (8 miliarde de lei), rezultate din impozitele celor cu pensii de 5-7.000 de lei. "Vom desfiinta pensiile parlamentarilor" _ zice Boc (sunt curioasa daca Parlamentul va vota chestia asta!). Numarul contributorilor va creste invers proportional cu cel al pensionarilor _ considera premierul _, caci numarul de pensionari, partiale, anticipate, de invaliditate abuzive etc., s-a triplat. Aici are dreptate, nu zic! Vezi ditamai zdrahonii prin statiuni, in timp ce batrani ca vai de ei se calca in picioare pentru un bilet de tratament in vreo statiune adusa in paragina de... stim noi cine, ca sa o cumpere apoi pe mai nimic! "Specialele se vor recalcula, reducandu-se la nivelul de contributivitate _ zice Boc, si chiar pare convins de chestia asta. Tare as vrea sa vad si eu minunea! Unii-altii spun ca e un nou abuz al Guvernului. Altii _ ca ar fi un retus de imagine inaintea campaniei electorale! Sindicatelor ideea nu le displace din cale-afara, ci vor consultari. Fara niciun apropo, mereu imi amintesc un film italian in care mai toti sindicalistii deveneau mafioti. Cateodata, viata bate filmul! Om trai si om vedea... Deocamdata, la ora cand scriu aceste randuri, brat la brat, liberalii si udemeristii, urmati de PSD-isti, pregatesc motiunea de cenzura. Din nou, gratie istericalelor unor "patrioti" si buni romani de la guvernare, UDMR - ca o putana batrana, proaspat virginizata - asteapta cu infrigurare ... "noaptea nuntii"! Fereasca Dumnezeu de mai rau! Dar, oare, se poate mai rau? Eh, viata _ aceasta tabla de sah!...

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval