SURPRIZE, SURPRIZE...


Categorie: Editorial
|
09-10-2009
Nr: 395
|
Autor: LAZAR LADARIU
|
De la o vreme incoace, surprizele, meticulos pregatite de mai-marii nostri prin laboratoarele de partid, prezidentiale si guvernamentale, se tin lant. Surpriza a fost si anuntarea, in cazul legii salarizarii unitare a bugetarilor si a inca altor doua legi, a asumarii raspunderii Guvernului, prin ocolirea, deloc fair-play, a Parlamentului Romaniei. Oricum am lua lucrurile, sa-ti asumi raspunderea pentru trei legi atat de importante, in aceeasi zi, este prea mult! Ce a iesit s-a vazut. Si inca prea bine! Hauliturile protestatarilor, cu diverse prilejuri, din care n-au lipsit si tapuriturile: "Hotii! Hotii! Hotii! Rusine! Rusine! Rusine!", greva generala a celor peste 700.000 de romani, apoi protestele din fata Guvernului din Palatul Victoria, constituie o dovada pentru cei care au ochi de vazut, urechi de auzit si minte de priceput. Se pare, insa, ca guvernantii nostri, chiar daca au ochi de vazut si urechi de auzit, n-au minte sa priceapa ce se petrece in jurul lor! Aluatul acesta al nemultumirilor romanilor este intr-o continua crestere. Iar demonstratiile de pana acum constituie doar inceputul manifestarilor unei nemultumiri generale! Vine iarna, cu cheltuielile tot mai multe din buzunarul romanului, preturile la produsele alimentare vor salta! Moment de ingrijorare, demn de luat in seama.

Cum tot o surpriza (pentru unii, bineinteles, deoarece scenariul rocambolesc a fost bine instrumentat in culise!) a constituit-o anuntul (cica spontan!) al candidaturii domnului presedinte Traian Basescu pentru un nou mandat la Cotroceni, facut taman la Targul mestesugarilor din Sannicolaul Mare, pe plaiuri banatene, de unde, se zice, a plecat si slagarul "Pusca si cureaua lata", atat de drag domnului Boc. Un anunt, cica, "nepregatit" si "negandit", sub semnul stupefactiei, demn de un scenariu de opereta de prost-gust.

Pentru ca seria surprizelor sa continue, ca emanatie a Cabinetului Boc-2, Emilut n-a putut rezista tentatiei de a-si mai da, inca o data, cu stangul in dreptul, si, prefacandu-se ca nu cunoaste, absolut deloc, efectele asumarii raspunderii pentru Legea salarizarii unice a bugetarilor, lanseaza o alta "bomba": o lege a pensiilor, luand pe nepregatite o tara intreaga. Parlamentarii, juristii, specialistii in domeniu, sindicalistii declara ca nici macar nu-i cunosc continutul! Ceva, ca modalitate de abordare superficiala a unei probleme atat de importante, amintind de scheciul-monolog al lui Toma Caragiu, in legatura cu "trompa" si "bomba". Se pare ca _ aceasta-i parerea unanima! _ ideea a fost clocita tot la Cotroceni, iar lansarea ei i-a revenit domnului Emil Boc, premier al Romaniei ("un geniu al democratiei", cum se exprima, sfidator, un jurnalist mucalit!), dar utila marioneta in mana lui Traian Basescu. Avand in vedere reevaluarea varstei standard de pensionare (65 de ani, la barbati si femei!), alte modificari in defavoarea lor, romanii se arata sceptici si nu privesc cu ochi buni noua lege, asa cum ea este conceputa, pregatita sa treaca, tot prin ocolirea Parlamentului, prin asumarea raspunderii Guvernului Boc-2. Convinsi ca legea noua nu le va apara interesele, anuntul acesta va fi urmat, cu siguranta, de alte miscari sociale, de alte masive iesiri in strada, de alte greve si nemultumiri. Unii sindicalisti, inca de pe acum, sar intr-un picior de bucurie, ca li s-a mai oferit o paine buna de mancat! Altii, mai realisti, cugeta.

Din pacate, domnul Boc, care, premeditat, deturneaza atentia romanilor, indreptand sagetile doar impotriva parlamentarilor "nesimtiti", permitandu-si, ce-i drept, cam multe etichetari in ultimul timp, pe care l-am salutat, chiar cu entuziasm, la numirea lui, vazand in "micul Napoleon" un ardelean demn de o caracterizare blagiana, incepe sa devina, incetul cu incetul, o dezamagire! De la o zi la alta, el se transforma intr-un fel de ventriloc al lui Traian Basescu, pe ale carui urme incepe sa paseasca. Nu trebuie sa-ti dea Dumnezeu o imaginatie debordanta pentru a-ti inchipui scena penibila a supunerii. A capului plecat inaintea sefului. In fata mai-marelui peste Cotroceni, in pozitie de drepti, cu palmele la vipusca, Emil Boc aproba, cu capul plecat, ordinele sefului neoficial al partidului - date celui oficial, lovindu-si calcaiele militareste, tac-tac, gest urmat de un raspicat: "Am inteles! Sa traiti!". Tocmai de aceea, multi comentatori politici si lideri ai unor partide considera "bomba-surpriza", lansata de Emil Boc, "un joc de imagine", "o minciuna gogonata!". Ei considera ca aceasta noua _ si nelalocul ei! _ asumare a raspunderii pentru Legea pensiilor se face doar din motive pur electorale, situand gestul precipitat al premierului printre "derapajele guvernamentale". Agitatia, incoerenta, deruta, iritarea premierului, care incepe sa se certe si el, precum Traian Basescu, cu ziaristii _ semn ca o cam ia razna! _, nu doar ca nu-i fac bine, ci incep deja sa-i faca rau! Dovada ca haosul incepe sa domine Guvernul Boc-2. Aminteam de o anumita stare de precipitare si iritare a lui Emil Boc. A devenit tot mai "sucas", cum se spune prin Ardeal. Uneori, chiar agresiv. Verbal, bineinteles! Ii sare tandara ca o jurnalista, de la Radio Romania, ii adreseaza o intrebare de 38 de secunde. Se supara si o admonesteaza! Foc si para se face in cazul unui fotoreporter, la care se ratoieste precum Donald, cel din desenele animate. Uita ca si acestia, ziaristii, l-au facut "mare"! Are de la cine invata! "Modelul Basescu", pentru care invatamantul romanesc produce "tampiti", da roade! Deci, se poate! Nu spunea, oare, tocmai Traian Basescu, seful statului, ca "linistea nu duce la nimic bun"? Asa ca si domnul Boc, dupa modelul maestrului, poate sa-si spuna ca "nu are niciun sens sa fii politicos, mai bine _ grosolan!".

Parerea unanima este aceea ca aceasta lege, atat de importanta, nu poate trece prin asumarea raspunderii. Incropita netransparent, ca gest disperat al unui guvern in deruta, ea poate fi considerata un element de deturnare a atentiei romanilor de la motiunea de cenzura depusa de PNL si UDMR, sustinuta de PSD. O deturnare a atentiei de la numeroasele probleme reale cu care se confrunta romanul. Legea-surpriza este lansata tocmai acum, in ideea de a lua ochii romanului. Sa nu uitam ca romanii au aplaudat si atunci cand tot domnului Boc i-a venit ideea salarizarii unice a bugetarilor. Atunci, multi nu banuiau ca, dupa noua lege, vor primi salarii mai mici. Cand si-au dat seama, au vazut cu ce s-au ales si au iesit in strada. Zadarnic! Pasarica a zburat, glontul pornit pe teava nu mai poate fi intors. Legea a trecut prin asumarea raspunderii! O bataie de joc!

Intrebarea, pe care multi si-o pun, este una cat se poate de simpla si de fireasca: de ce este ocolit Parlamentul Romaniei, el fiind, de fapt, Legislativul tarii? Continuand astfel, intr-o zi, care numai buna n-ar fi, cuiva ii va veni ideea desfiintarii Parlamentului! Este cat se poate de rusinos, intr-un stat de drept, ca Parlamentul a devenit, de la o vreme incoace, o anexa a Guvernului! Parca sutele de ordonante, de pana acum, nu erau suficiente!? Acum se apeleaza la siretlicul, la smecheria numita "asumarea raspunderii". A sasea de pana acum! S-ar putea sa fie si ultima pentru acest guvern. Nu cumva, cu manuta domnului Boc, presedintele Traian Basescu isi mai ofera un potrivit prilej sa mai plateasca niste polite Parlamentului, pentru "indrazneala" celor 322 de deputati si senatori care au votat pentru suspendarea lui? De aici, si ideea, folosita in campania electorala prezidentiala, a Parlamentului unicameral. Chiar sa fi ajuns Parlamentul de azi o bataie de joc? Bun-rau, cum este, cu toate marile lui pacate, rod al votului uninominal defectuos, este o optiune a alegatorilor romani. Acesta-i Parlamentul pe care romanii l-au votat! Ati vazut cum s-a comportat presedintele Legislativului cu alesii poporului? Jalnic! Incat te intrebi: unde s-a ajuns? Roberta Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, desconsiderand totul _ si regulament, si bun-simt, dupa "modelul Unter Prisabeev" _, isi permite sa suspende sedinta, tocmai inaintea unui vot decisiv, fiind vorba despre un actual ministru din randurile PD-L, Elena Udrea, si de un fost ministru, Monica Iacob Ridzi! Discutarea si votarea Raportului Comisiei de ancheta, prin care plenul Camerei Deputatilor cerea inceperea urmaririi penale impotriva Elenei Udrea, pentru incalcarea legii responsabilitatii ministeriale si pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazute in Codul Penal, au fost amanate. Ne vom intoarce, oare, prin ocolirea premeditata a Parlamentului, la acel fel de conducere doar prin decrete si aberante ordonante, care acum ia chipul asumarii raspunderii? Din pacate, Parlamentul Romaniei a devenit, asa cum spuneam, o "anexa" a Guvernului, iar Guvernul un instrument al domnului Traian Basescu! "Zau ca nu ne asteptam!" _ exclama cineva. Ba ne asteptam! Erau atatea semne clare ca aici se va ajunge! Iar tot ce le trece prin cap lor, guvernantilor, este, azi, doar asumarea raspunderii! Pe ei nu-i intereseaza nimic. Nici adevarul ca, prin noua lege a pensiilor, asa cum se contureaza ea, cu aceeasi varsta de pensionare, 65 de ani, atat pentru femei, cat si pentru barbati, este o masura nepopulara, care duce, de fapt, la cresterea ratei somajului. Nici faptul ca aceasta "forma bruta" a legii, scoasa "cu forcepsul", este un clar abuz. Nici ca principiul inalienabilitatii dreptului castigat este incalcat. Nici manifestarea nemultumirii populare. Nici macar sintagma "joc inflationist", rostita de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Nici devalorizarea leului. Nici preturile care vor salta la alimentele de baza. Scopul scuza mijloacele! Dupa noi, potopul! _ isi spun mai-marii zilei.

Cum se pot prosti, intr-un asemenea hal, unii politicieni? Chiar nu au cum sa vada o dureroasa realitate? Nu zadarnic sunt numiti ei _ "cei fara ochi" din Guvern! Va mai amintiti cum le striga, preopinentilor din Parlament, acea guresa deputata: "Acum noi suntem la Putere! Ciocu' mic!". Cum s-a ajuns aici? Vina, oare, n-o poarta toate guvernele postdecembriste, unul mai incompetent decat celalalt? De ce nu sunt promovati profesionistii, si nu toti incompetentii? In Romania de azi, dupa opinia unui analist politic, suntem in postura unui "spectator trist, la un spectacol la care are bilet, dar nu poate participa"! Prin extrapolare, in aceasta postura se afla Parlamentul, devenit, pentru Traian Basescu si Emil Boc, a cincea roata la caruta hodorogita a unei Romanii. A unei Romanii precum o corabie in deriva! Iar pe guvernanti ii doare drept in cot!

Motiunea de cenzura depusa la Parlament, in pofida tuturor misculatiilor Puterii, va limpezi, in unele privinte, multe necunoscute. Daca lectia zgomotoasa a asumarii raspunderii, in cazul salarizarii unice a bugetarilor, nu le spune nimic guvernantilor, e grav. Foarte grav! Din pacate, totul e privit cu o nepermisa usurinta. Se pune chiar problema caderii Guvernului Boc-2. Chiar premierul afirma ca "ar fi o onoare" ca Guvernul sa pice tocmai din cauza asumarii raspunderii la Legea pensiilor! Guvernul va pica, daca va fi sa fie asa, dar nu din pricina raspunderii inutil asumate, ci din cauza gafelor guvernantilor! Si nu va fi o "onoare"! Acesta-i adevarul. Unii considera, pe buna dreptate, ca o cadere a unui guvern, si asa in carje, nu inseamna o "lovitura de stat", cum incercau multi sa eticheteze aceasta "strategie impusa de o realitate". Nu-i niciun secret ca unii parlamentari, oportunisti, alergatori dupa ciolan, cu gandul la o posibila cadere a Guvernului, in cazul unui esec al viitorului presedinte - care ar duce la alegeri anticipate -, ar fi capabili sa voteze, cum se zice, cu picioarele! Ciolanul este ciolan! Iar nici dracul n-a vazut, pana acum, caine sa plece din fata macelariei. Unii dintre parlamentari isi iau deja zborul spre alte taramuri, mai caldute, mai ales spre partidul de la guvernarea interimara, ca tot romanul "impartial" cu toate partidele, cu gandul la un os de ros! Deocamdata, nimeni dintre guvernanti, orbiti de orgolii supradimensionate, printre atatea surprize n-are ochi sa vada un semnal logic: cartonasul rosu, aratat de natiunea romana!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval