O carte-document


Categorie: Editorial
|
15-01-2010
Nr: 460
|
Autor: LAZAR LADARIU
|
Fiecare monografie constituie, intr-un fel, o carte-document. O astfel de monografie este si cea a satului Maioresti (Huduc), scrisa, pe parcursul aproape a unui deceniu, de catre preotul Beniamin Ioan Maior, facand parte, dupa opinia doamnei prof.univ.dr. Laura Stanciu, dintr-o "lume pentru noi paradoxala� bizara, pentru cei de azi, generatie sacrificata, frustrata, pusa pe reconstructia Romaniei dupa dezastrul, material si uman, adus si lasat de razboi pe intreg teritoriul tarii. Generatie pentru noi stranie, gata de sacrificiu neconditionat".

Beniamin Ioan Maior face parte din generatia celor crescuti si educati in spiritul celor care au faurit Romania Mare, care au situat mai presus interesul general, national, decat cel personal. Asa l-a pastrat si i-a pastrat (pe adevaratii luptatori pentru cauza nationala!) memoria colectiva. Fiu al satului, preot in locul obarsiilor, ne aduce in fata, prin aceasta monografie, surse inedite si edite, cuprinse in valoroase "file de istorie locala interrelationate cu pagini de istorie nationala si regionala, in toata varietatea ei sociala, politica, confesionala, economica, administrativa, statistica, lingvistica si etnografica�".

"Monografia satului Maioresti" este cartea unui fiu al satului, a unui preot, a unui roman care a trait multe. Un om care a patimit mult in involburata istorie, confirmandu-se, inca o data, cuvintele cronicarului: nu sunt vremurile sub noi, ci bietul om sub ele! Surprinde cati oameni mari a dat acest sat apropiat de curgerea domoala a Muresului, dar si de maretia muntilor Calimani si de semetia "Scaunului Domnului" strajuind inaltimile. Suficient este sa amintim, pentru a intari aceasta sustinere, o parte doar din cei prezenti in paginile de la 305 la 316: preotii Lupu Popa, Gheorghe Handrea, Ioan Maior, Ioan Maior junior, Eliseu Maior, Petru Precup, Ioan Maier, Blasiu Precup, bravii fii ai localitatii asezate pe "drumul roman" al inceputurilor: Eugen Precup, Ioan Maior, Gheorghe Maior, Augustin Maior (inventator al telefoniei si telegrafiei multiple), Gheorghe Maior, Nicolae Tancau, Ioan-Nutu Maior, Leon Maior, Laurean Maior, Margareta Maior, Beniamin Maior (autorul monografiei), Iustin Handrea, Mihai Handrea, Aurel Tancau, Nicolae Tancau, Agafia Tancau, Teofil Craciun, Petru Tatar, Ioan Precup, Albin Maior, Aurel Precup si multi altii. Multi preoti, multi intelectuali, majoritatea purtand numele de Maior. Nu intamplator localitatea de azi se numeste tocmai Maioresti!

Cele peste 370 de pagini ale monografiei, aparuta prin grija fiului Emil Ioan Maior, constituie o intoarcere in timp, cuprinzand "tribunalele de sange" de la 1848-1849, cu toate nelegiuirile si crimele comise impotriva romanilor care nu aveau o alta vina decat aceea de a se fi nascut romani, cuprind fapte si intamplari iesite din comun, evenimente din Primul Razboi Mondial, tristetile ruperii nordului Ardealului, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, Maiorestiul fiind in teritoriul cedat Ungariei horthyste si fasciste. Rolul unor adevarati intelectuali, cum a fost si Iustin Handrea, ajunsi la Bucuresti, la Caminul "Avram Iancu", al refugiatilor ardeleni, se alatura documentelor despre suferintele din acele vremuri de restriste ale romanilor.

Ca preot, pastor sufletesc al satului, Beniamin Ioan Maior a fost un fin observator al folclorului romanesc, atat de legat in Maiorestiul cu radacinile adanci in trecutul si in trairile locului si ale satelor invecinate. A retinut doinele si cantecele de jale, jocurile "Sarba", "De-a lungul", "Invartita", "De-a bota", strigaturile, alaturi de momentele importante, esentiale, din viata taranului: nasterea, nunta, cununia, moartea cu bocetele ei. A cules, cu harnicie de furnica, obiceiuri ("Vergelul"), strigaturile peste sat, chiuiturile, colindatul la Craciun si Anul Nou ("O ce veste minunata", "Trei pastori", "Cerul si pamantul"), atentie dand sarbatorii Pastilor.

Un loc important este acordat activitatilor ASTREI (Asociatiunea Transilvana pentru Literatura Romana si Cultura Poporului Roman), cu rol atat de important in perioada interbelica in luminarea satelor ardelenesti. Sub conducerea harnicului si neobositului invatator si luptator pentru ideile nationale, Laurean Maior, intelectualii satului, impreuna cu elevii liceeni plecati la oras, au organizat corul, echipa de teatru, indrumandu-i, apoi, pe localnici sa se aboneze si sa citeasca revistele "Foaia Poporului", "Unirea Poporului", "Semanatorul" si "Albina". Sprijinit de fiica sa, Margareta, a reusit sa faca din Cercul ASTRA de la Maioresti locul in care membrii Despartamantului Reghin sa-i aiba conferentiari pe dr. Ioan Harsia, dr. Alexandru Ceusianu, dr. Eugen Nicoara, dr. Vasile Niculescu, Gheorghe Maior. Totul se derula la scoala din sat, deoarece camin cultural (care va fi construit mai tarziu) nu era.

Un rol important in actiunea de culturalizare a satelor, in perioada interbelica, i-a revenit invatatorului Iustin Handrea, cel care s-a ocupat de Organizatia de tineret "Soimii Carpatilor", infiintata si condusa de dr. Iuliu Hatieganu, marele profesor si medic al Clujului. Gratie acelor merite ale lui Iustin Handrea, la propunerea dr. Eugen Nicoara, comandant de plasa al Despartamantului Reghin, ASTRA isi tine adunarea de dare de seama anuala, la Maioresti, la 26 mai 1939. Cu acelasi prilej are loc si "Soimiada", la care participa profesorul Iuliu Hatieganu, creator de scoala romaneasca in medicina, iar in darea de seama amintita se precizeaza, cu referire la Cercul din Maioresti: "Excelenta organizare si cu multa pricepere, condus de domnul inv. Iustin Handrea". Un amanunt: "s-au tinut 47 de conferinte!"

Cateva precizari. Organizatia sportiva "Soimii Carpatilor" avea o lozinca de care bine ar fi sa tina cont si politicienii de azi: "Totul pentru natiune, nimic pentru tine, nici castig, nici glorie!". Infiintata mai intai la Sibiu, Brasov si Sighet, apoi in multe judete din Transilvania, "Soimiada" avea un scop maret: "Vigoare fizica si morala". "Ea _ spunea Iuliu Hatieganu _ asigura eternitatea neamului, constiinta nationala este stimulentul ce ne uneste si ne duce la biruinta, disciplina este forta ce transforma libertatea in putere, este elementul tuturor energiilor biologice". "Membru putea fi barbatul sau femeia de la 18 ani in sus, daca ducea cu sine dorul de viata curata si respect fata de poruncile soimilor". Legea Soimilor avea urmatorul crez al adevarului: "1. Voi pune totdeauna binele neamului deasupra intereselor mele; 2. Voi fi alaturi de toti aceia care traiesc si muncesc pentru binele neamului; 3. Nu voi uita, niciodata, ca ceea ce am ajuns este prin vrednicia si jertfa inaintasilor; 4. Voi pastra curat focarul familiei mele si ma voi feri de tot ce ar primejdui vigoarea trupeasca si sufleteasca a urmasilor mei; 5. Voi pastra curat sufletul meu si ma voi feri de tot ce ar primejdui altora; 6. Voi pastra curat sufletul meu si voi alunga de la mine orice patima si amagire nedemna; 7. Voi trai in munca cinstita si in lupta dreapta si voi cauta locul meu in viata, dupa priceperea si vrednicia mea; 8. Voi recunoaste priceperea si vrednicia altora si nu voi cere niciodata ceva ce nu mi se cuvine". Ce bine si folositor, in acelasi timp, ar fi daca si tinerii de azi ar mai iesi din baruri si discoteci si ar urma legea si crezul Soimilor de atunci, adevarate indemnuri si pledoarii pentru credinta in Dumnezeu, rostirea adevarului, iubirea fata de natura, iertarea raului, dragostea de tara, indrazneala. S-au gasit nemernici sa sustina ca indemnul la sanatate sufleteasca si trupeasca ar avea� caracter nationalist-sovin!

Intr-un fel, toate acestea amintesc de cuvintele istoricului Ioan Lupas, referitoare la ASTRA si la rolul ei. Ca pretutindeni, ca orice societate care se respecta, ASTRA se sprijina pe cei trei stalpi de referinta: mosia stramosilor, lasata noua mostenire, limba, care asigura continuitatea si trainicia neamului, si legea strabuna _ Biserica, "mama noastra a tuturor".

Aminteam, pe la inceputul acestor ganduri si randuri, ca Beniamin Ioan Maior (28 aprilie 1908 _ 8 octombrie 1985) a trait multe si a patimit sub apasarea vremurilor vitrege pe care le-a prins. In octombrie 1944 este instalat director al Fabricii de caramida din Suseni, care trebuia pusa, urgent, in functiune, atentionat ca "refuzul inseamna sabotaj, iar in conditii de razboi, in cel mai bun caz, inseamna deportarea". Incep sicanele, deoarece a fost preot unit, este supus interogatoriilor repetate ale unuia numit Fridman, seful Securitatii din Reghin, este transferat in functia de ajutor de magazioner, apoi, in decembrie 1957, i se desface contractul de munca. "Marinimos", prim-vicepresedintele fostului raion Reghin (Jere Adalbert) ii ofera, in bataie de joc, postul de sef al echipei de maturatori de strada si vidrajori care lucrau numai in schimbul de noapte. Refuza. "Cata umilinta pentru fiul de taran care, prin stradanie si multa sarguinta, ajunge in randul intelectualilor, vazandu-se, apoi, datorita unor neoameni, plasat intr-un mediu cu mult sub demnitatea lui, a strabunilor sai, acei tarani cinstiti si omenosi". Devine tehnician in constructii, in mai 1961, la Intreprinderea de Constructii Drumuri si Poduri Cluj, de unde, in aprilie 1970, iese la pensie.

O monografie _ marturie a unui inaintemergator, atragandu-ne atentia, prin cele cuprinse in paginile ei, sa veghem ca "harta limbii romane sa nu devina, cumva, mai mica decat cea a Romaniei". Cine isi uita istoria si neamul _ acesta-i unul dintre mesaje _ "nu merita!". Deoarece "acela care-si uita istoria merita s-o retraiasca!" O monografie a satului Maioresti, o carte _ document constituind, cum s-a mai intamplat, un indemn prin vreme: istoria trebuie sa ne-o scriem noi, nu mereu altii cu cerneala invingatorului vremelnic, care s-a nimerit, cand verde, cand rosie!

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval