Grigore Vieru un simbol al Basarabiei (II)
"Nu harul, ci lacrima mea e mare!"


Categorie: Editorial
|
20-01-2010
Nr: 463
|
Autor: LAZAR LADARIU
|
Ma intorc cu mai bine de un an in urma. La 28 februarie 2008, dupa ce a fost internat, trecand, din nou, prin momente grele, de cumpana, pentru o interventie chirurgicala pe cord deschis la Spitalul Clinic din Fundeni, intr-un moment disperat pentru marele poet, imi intitulam, inspirat de poetul Adrian Paunescu, editorialul astfel: "Daca scrie Grigore, in jur este mai putina tristete!". Asa am crezut eu, care l-am cunoscut bine, dupa atatea intalniri: intr-adevar, pana lui alunga, de fiecare data, tristetea, ura, cenusiul, uratul. "Durerea si lupta se ajuta reciproc!" - spunea atunci Grigore Vieru -, inclestarea pentru supravietuire considerand-o un fel de steag personal. Momentul era hotarator, iar atunci cand "suferinta devenea o arma" pentru marele poet, medicii renumitului spital, mari profesionisti in chirurgia cardiaca, pusi in fata unei situatii dificile, au decis: introducerea unui stent pentru intreaga lui viata. Si l-au pus pe picioare, prin acel act salvator. Speram, din tot sufletul, ca si de aceasta data, dupa cumplita incercare, priceperea medicilor si puterea ocrotitoare a Parintelui Indurarilor sa faca minunea.

Speram sa fie salvata viata puternicei personalitati luptatoare, viata care, nu o data, a fost pusa in pericol. Grigore Vieru a triumfat prin acel mare drag pentru limba si neam. Pentru "limba care nu se abandoneaza in pustiul singuratatii!". Pentru neamul care confera dainuire. Dupa ce a vazut atunci moartea cu ochii, ajutat de Dumnezeu, cu "inima de metal", cum se exprima poetul Adrian Paunescu, spunea: "Pregatindu-ma de moarte, m-am trezit pregatindu-ma de viata".

Doream, si acum, ca Bunul Dumnezeu sa-l mai pregateasca o data pentru viata!

Propus la Academia Romana (de Zoe Dumitrescu-Busulenga), pentru Premiul Nobel pentru Pace, posesor al "Medaliei de Aur" a Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale, deseori lovit de toti neputinciosii, de cei care "puiaza, fara rusine", nemernicia, de pitaraii jalnici de la Bucuresti si de la Chisinau, terorizat, atacat in "Moldova Suverana", pentru ca era "roman din Basarabia", amenintat cu moartea, umilit de invidia si de ura "mancurtilor" basarabeni sau valahi, crezand ca "murind el se vor inalta ei", Grigore Vieru a ramas acelasi. Atunci, poetul Adrian Paunescu scria despre Orfeul asezat de unii sub Crivatul Rasaritului, ca pe vremea Imperiului Sovietic: "I se va pune-n inima metal, / Sa-i prelungeasca viata plapanda, / Sa nu-i inghete ochii in oglinda, / Vanati de vechiul frig imperial. / L-au tras pe roata fiecarui ceas, / L-au atacat ca pe-un dusman de clasa, / Cu-ntreaga lor otrava ticaloasa / Si-un inger pal din dansul a ramas". De fiecare data, Grigore Vieru, "ingerul pal", a invins prin versul lui unic, prin cuvantul lui bland. "Grigore Vieru - spunea acelasi Adrian Paunescu - a facut mai mult pentru unitatea nationala a tuturor romanilor, decat toti politicienii si decat toate armatele la un loc: Vieru este o rana, iar poezia lui e o drama".

Intors din moarte, cu "fierul in piept", anul trecut Grigore Vieru a revenit la masa de scris. Cat doream, cei care l-am cunoscut, ca Bunul Dumnezeu sa dea sa fie si acum tot asa!

Trecand "Prin iarba verde de acasa / Cu lantul de roua la glezne", cum il vedea un alt mare poet, Marin Sorescu, cel care scria ca, prin poezia sa, "lasa o dara proaspata ca lacrima unui copil", decreta ca "doar in limba ta / Poti rade singur / Si doar in limba ta / Te poti opri din plans".

Cel care a scris versurile: "Usoara, maica, usoara, / C-ai putea sa mergi calcand / Pe semintele ce zboara / Intre ceruri si pamant, / In priviri c-un fel de teama, / Fericita, totusi, esti, / Iarba stie cum te cheama, / Steaua stie ce gandesti", a transformat sensibilitatea si talentul in imn.

Autorul "Stelei de Vineri", al cartii "Taina care ma apara", al induiosatorului, superbului poem "Padure, verde padure", cel care vedea "tabloul timpului ca succesiune si metamorfoza" si spunea: "Merg cu dimineata in frunte, / Cu spicele albe in brate", ne-a lasat cu tristetea.

Cel care, intr-un adevarat imn inchinat mamei, prin exclamatia "Mama, / tu esti patria mea", cel care, in poezia, "Scrisoare din Basarabia", ni se adresa: "Din Basarabia va scriu, / Dulci frati de dincolo de Prut, / Va scriu cum pot si prea tarziu, / Mi-e dor de voi si va sarut", poetul cu "trasaturi de efigie romana" - vazut de Marin Sorescu -, "fenomen in poezie si in viata", a trecut in Campiile Elisee.

In "dramatica apartenenta" la un spatiu, la un neam, la o religie, la o istorie si, mai ales, la o limba, el, cel care se intreba: "Doamne, Cel din zarile crestine, / Ce pacate oare-ai savarsit, / Ca Te-au dus acolo si pe Tine / in Siberii fara de sfarsit?", cel care vedea in frumusetile Logosului si in poezie "hrana vitala", a fost chemat la Domnul inainte de vreme.

Cel al carui vers "tasneste in lumina, proaspat, cu forta de gheizer", care, aflat la Targu-Mures, cu aceiasi nedespartiti prieteni, dusi acum si ei pe taramul umbrelor, Doina si Ion Aldea Teodorovici, la 4 iunie 1991, imi dadea, pe cartea "Radacina de foc", dedicatia de suflet: "Fratelui Lazar, pe care-l cunosc si mi-e drag de 2.000 de ani, omagiu!", ca existenta fizica nu mai este! Ramane, definitiv, opera generosului poet!

"Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici macar nu te urasc, / Cum te blestema unii - vreau sa zic, / La fel cum lumina parasc. // Dar ce-ai face tu si cum ai trai, / De-ai avea mama si-ar muri? Ce ai face tu si cum ar fi, / De-ai avea copii si ar muri? // Nu am, moarte, cu tine nimic, / Eu nici macar nu te urasc, / Vei fi mare tu, eu voi fi mic, / Dar numai din propria-mi viata traiesc. // Nu frica, nu teama - / Mila de tine mi-i, / Ca n-ai avut niciodata mama, / ca n-ai avut niciodata copii" - scria Orfeul de peste Prut.

Prietenul, poetul-academician Nicolae Dabija, trist si ingrijorat, spunea atunci: "Grigore Vieru este mai mult decat un poet! Mai mult decat un cantec! Mai mult decat un autor de manuale! Mai mult decat un om politic. Este un simbol al Basarabiei! Pe patul de spital este insasi Basarabia!".

Il asteptam pe "nenea Grig" - cum il dezmierda si il alinta Doina, cea ca o cneaghina - inca multi ani la masa de scris. Pentru ca, asa cum aminteam candva, inspirat de marele poet Adrian Paunescu, "daca scrie Grigore, parca in jur este mai putina tristete!". Grigore Vieru este constiinta unui neam. Este poetul national al Basarabiei si al totalitatii romanilor!

Marele poet Grigore Vieru, luptator pentru idealul national, pentru dorita, asteptata unitate de neam si de tara, spunea: "Daca visul unora a fost si este sa ajunga in Cosmos, o viata intreaga am visat sa trec Prutul". Imi vine in minte, reluat ca un ecou, versul din poemul "Ghilgames": "A murit Enghidu, prietenul meu..." Grigore Vieru a lasat atunci Basarabia, intreaga Romanie in doliu.

Ca existenta fizica, despre Grigore Vieru se va vorbi la trecut. Ramane vesnica opera! Dintre noi a plecat, intr-o luna ianuarie 2009, un inger cu ochi de copil. A plecat sa se intalneasca, la sfat de seara, cu Eminescu.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval