LA IERNUT, UN NOU PROIECT IN SPRIJINUL COPIILOR CU NEVOI SPECIALE


Categorie: Social
|
05-07-2014
Nr: 128
|
Autor: MIRCEA GHEBOREAN
|
Infiintata in urma cu 14 ani, prin stradania unui grup de doamne cu suflet mare, Asociatia ,,Raza de soare�, din orasul Iernut, a fost si continua sa fie de mare folos copiilor si tinerilor cu dizabilitati neuromotorii si familiile lor. Recuperarea si integrarea in societate a copiilor cu nevoi speciale a presupus si presupune multa daruire, rabdare si tact pedagogic, un considerabil efort financiar. Incepand cu data de 1 iulie 2014, in asigurarea suportului financiar se implica si Loteria Romana. Prin parteneriatul incheiat cu Asociatia ,,Raza de soare�, Compania Nationala Loteria Romana sponsorizeaza, in exclusivitate, in perioada 1 iulie-31 decembrie 2014, proiectul ,,Curcubeul sufletului meu�, implementat de Asociatia nonguvernamentala din orasul Iernut. Grupurile beneficiare ale noului proiect sunt 30 de copii cu dizabilitati si parintii acestora. Cu sprijinul specialistilor in tehnici de stimulare prin art-terapie, copiii sunt initiati in activitati manuale creative de lunga durata, care le imbunatatesc coordonarea si motricitatea globala, le stimuleaza increderea in sine si in alte persoane, ii ajuta sa se exprime si sa comunice usor in grup, sa-si reduca anxietatile. Parintii vor fi consiliati psihologic, vor participa impreuna cu copiii lor la activitatile din programul proiectului, invatand astfel sa continue acasa, in mediul familial, procedurile art-terapiei. Imbogatita cu experienta adunata in cei paisprezece ani de coordonare a eforturilor umane, materiale si financiare pentru implementarea numeroaselor proiecte formative ale asociatiei pe care o conduce in calitatea de presedinta, doamna Maria Anton este increzatoare in reusita noului proiect. In numele angajatilor si al voluntarilor Asociatiei ,,Raza de soare�, al copiilor beneficiari si al parintilor acestora, domnia sa multumeste si pe aceasta cale Companiei Nationale Loteria Romana pentru sponsorizarea proiectului ,,Curcubeul sufletului meu�, gandit ca o noua sansa de recuperare si de integrare in comunitate a copiilor cu dizabilitati din orasul Iernut si din alte localitati muresene.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval