Un om a căzut odată într-o fântână, de unde nu reuşea să iasă. Fântâna era lângă o staţie de autobuz, aşa că omul credea că se va găsi repede cineva care să-l scoată din adânc. Să vedem însă ce s-a întâmplat.
O persoană, aparent miloasă, trecu pe acolo şi-i spuse celui neajutorat: „Îmi pare foarte rău pentru tine. Îţi împărtăşesc durerea şi sunt alături de tine", după care plecă.
Îşi făcu apariţia un om politic care era implicat în rezolvarea problemelor sociale. Privind la omul necăjit, zise: „Era de aşteptat ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să alunece înăuntru". Apoi îl părăsi pe cel păţit, înfundându-şi mâinile în buzunarele de la pantaloni.
Încă un om politic… respectabil, de data asta din partea opoziţiei, se arătă preocupat să elaboreze un întreg discurs împotriva guvernului, criticându-l pentru că nu toate fântânile din ţară sunt acoperite cu capac.
Un altul, privind peste ghizdul fântânii, comentă: „Numai celor răi li se poate întâmpla să cadă
într-un puţ".
Trecu şi un ziarist. Îi făgădui omului din fântână să scrie un articol de opinie într-o publicaţie, duminica următoare.
Un umorist, venit şi el la fântână îi spuse celui din adânc: „Bea o cafea. Te va mobiliza şi vei reuşi să ieşi".
Şi au urmat mulţi indivizi care s-au perindat pe lângă sărmanul om şi l-au părăsit fluierând. În final, un coşar, cu suflet mare, îi întinse omului o frânghie şi îl salvă pe cel aflat la ananghie.
(Apărut la Editura „Nico", volumul „Mi-a bătut Domnul la poartă" se găseşte la Catedrala Mare.)
