Un om de afaceri aflat în vacanță se plimba într-o zi de iarnă prin cimitir. Zăpada acoperea cele mai multe pietre funerare, încât inscripțiile lor nu se puteau citi. Deodată, se opri. Pe o piatră aflată sub un brad, citi un nume, iar acest nume era chiar al lui! Nu știa cine era cel al cărui cadavru se odihnea acolo. Dar faptul că a citit acolo numele său, l-a mișcat profund. „Cum ar sta lucrurile cu mine, dacă acesta ar fi locul meu de mormânt?", se întrebă el.
Până atunci, omul dusese o viață exemplară. Se implicase mult în viața creștină, pe tărâm social și chiar politic. Dar acum, în liniștea acestui cimitir acoperit cu zăpadă, a înțeles că îi lipsea lucrul decisiv: pacea cu Dumnezeu, siguranța că păcatele sale sunt iertate. Deodată, evanghelia, pe care o auzise de multe ori și căreia îi dăduse dreptate, i s-a adresat într-un mod personal. S-a îndreptat spre Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu; a mers la Biserică, s-a Spovedit, s-a Împărtășit, iar Dumnezeu i-a dăruit liniștea și siguranța veșniciei.
(Apărut la Editura „Nico", volumul „Mi-a bătut Domnul la poartă" se găsește la Catedrala Mare)
