Nicolae Băciuț își pune semnătura pe o carte apărută la finele lui 2014, la Editura Nico, ÎNTOARCEREA LUI IOAN ALEXANDRU. Este o antologie scrisă de Nicolae Băciuț din convingerea că este „nocivă pentru istoria literaturii române ocultarea lui Ioan Alexandru. El nu poate fi pus în opoziție cu nimeni, nici dintre înaintași, nici dintre contemporanii săi, ci doar cu sine, cel care, din prea plinul sufletesc, revărsa binecuvântare".
Nu este unica antologie Ioan Alexandru. Chiar în postfață, întâlnim un mănunchi de imagini, amprente ale trecerii prin lume a cărților scrise de/despre Ioan Alexandru, printre care regăsim și antologia publicată de Ion Buzași la Galaxia Gutenberg, Ioan Alexandru. Imnele iubirii.
Atunci, ce aduce nou această antologie? Nicolae Băciuț nu a creat o selecție de texte, ci o ecranare a scrisului și a personalității lui Ioan Alexandru în mintea, inima și conștiința celor care l-au înțeles și l-au prețuit. O ancoră fixată în apele trecutului, în care nu trebuie să uităm să ne scăldăm. Anamneza este unica soluție împotriva disoluției ființei, pentru că a-ți întoarce privirea spre astfel de poeți este întotdeauna un balsam pentru un suflet înfometat de lumină.
Câteva pagini de note bio-bibliografice desenează figura unui scriitor de vocație, susținător fervent al credinței în perioada regimului comunist, membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Internaționale de Scriitori Die Kogge, un om care a semănat credința în sute de pagini.
Întoarcerea lui Ioan Alexandru se dorește a fi o întoarcere a privirii noastre, a lectorilor, către opera sa. Antologia se deschide cu o prefață semnată de Nicolae Băciuț, care evocă prima întâlnire cu poetul, mediată, prin lectura operei, în perioada studenției la Cluj, apoi prima întâlnire față în față. Interviul luat pentru „Vatra dialog" a confirmat impresia creată anterior și a făcut să persiste toată viața respectul și admirația pentru omul și scriitorul Ioan Alexandru.
Mai mult decât din amalgamul acestor sentimente, prezenta antologie s-a născut dintr-o interogație care l-a urmărit mulți ani pe scriitorul târgumureșean: „De ce e marginalizat Ioan Alexandru?" Răspunsul nu e găsit la finalul celor 87 de pagini, dar interogația poate fi anulată. Ioan Alexandru este (re)adus, acum, acolo unde îi este locul: în inima noastră, a cititorilor de azi. Trecutul trebuie recuperat, pentru a da sens prezentului, principiu în care credea și poetul născut la 25 decembrie, 1941, la Topa Mică, județul Cluj: „Eu nu am încredere într-o poezie care ignoră Logosul și istoria lui".
Marin Sorescu scria: „Toți suntem curioși să știm cum zboară poezia, cu ce fel de aripi, pe care meridian înnodat la un capăt..." Ioan Alexandru face parte din categoria poeților reflexivi, iar poezia lui zboară cu siguranță cu aripile întărite de o cultură intens nuanțată: filozofie, teologie, filologie clasică, istorie a artei.
Preconcepțiile nu și-au găsit locul în această antologie. Fiecare material spune o „poveste", veche și totodată proaspătă, o călătorie spre trecut, dar spre unul viu, în care pulsează o inimă ce nu va înceta să bată, indiferent de „vremuri și vremi".
Ipostaza politicianului și ecoul, aproape surd, pe care l-a avut moartea sa, departe de țară, în conștiința confraților săi de partid, sunt evocate în câteva pagini semnate Lazăr Lădariu, pline de admirație pentru amintirea poetului clujean. Apoi, se punctează „mici tușe ale unor întâlniri pasagere": Ioan Alexandru și Răzvan Ducan, în diverse momente: la Colocviul Național de Poezie din Iași, 1978, la Casa de Cultură Târnăveni, 1978, la Concursul Național de Poezie de la Baia-Mare, din 1987, și, mai apoi, o întâlnire cu spiritul celui trecut întru cele veșnice, la Mănăstirea Nicula, de lângă Gherla.
Alte pagini ale antologiei, semnate Flavia Topan, îl așază pe Ioan Alexandru alături de Lucian Blaga, Daniel Turcea și Valeriu Anania, într-un cerc aflat sub semnul luminii: „Lirica fiecăruia dintre ei este o treaptă în desăvârșirea omului zidit în lumină". Nuanțe similare urmărește și Gabriela Vasiliu: apropierea de sacru, dorința poetului de „coborâre a minții în lumină", împlinirea prin rugăciune, smerenia creștinului.
Mereu conștient de misiunea sacră a poetului, după cum puncta Aurora Stănescu, el a creionat-o în multe poezii, dar și în interviurile acordate de-a lungul vremii, scoțând la lumină o conștiință ce rezonează cu condiția orfică și cea sisifică: „Poetul - coroană de spini pe fruntea generației".
Imnograful Ioan Alexandru este urmărit plecând chiar de la afirmația sa, dintr-un interviu realizat în 1976 de Constantin Coroiu, în Dialoguri literare: imnul „nu te lasă pe drum, nu te lasă suspendat, se face punte pentru a-ți putea continua drumul".
Punte peste timp întinde și scriitorul Nicolae Băciuț prin această antologie ce trebuie citită ca o pledoarie pentru reîntoarcerea privirii noastre spre cel ce a trecut în neființă. Cei ce l-au citit, cunoscut și apreciat pe Ioan Alexandru merg la Nicula să se înlumineze, așa cum merg și la Rohia, pentru a mângâia amintirea celor care nu mai sunt.
Poetul și omul de radio Valentin Marica ne aduce în față atmosfera celei de a V-a ediții a Colocviilor de la Nicula, 2014, cu slujba de pomenire la mormântul lui Ioan Alexandru, oficiată de Înalt Preasfințitul Andrei, Mitropolit al Clujului, cu dezbaterile științifice și comunicările pe teme legate de: Ioan Alexandru, Mitropolitul Bartolomeu, Patriarhul Miron Cristea, Vasile Avram, părintele Vasile Vasilachi, Daniel Turcea, Aron Cotruș, cu momentele de suflet oferite de recitalul susținut de „scriitorul-actor" Nicolae Băciuț, Pe unde umbli poezie?
Poezia lui Ioan Alexandru trebuie citită! Ea place sau nu. Generează reacții. Dar nu naște și nu trebuie să nască indiferență... În acest caz, s-a născut o antologie. Una valoroasă!
