La începutul lunii februarie 2015 s-au împlinit 145 de ani de la moartea lui Emanuel Gojdu. Cine a fost și ce a însemnat acest nume în cultura românilor transilvăneni, dar și în cultura Ungariei, a fost relatat de către Maria Bereni, director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria. „În 3 februarie 2015 s-au împlinit 145 de ani de la moartea mecenatului Emanuel Gojdu. Moștenirea lui Gojdu e un subiect chinuitor, care a fost prea mult ținut în sertar și nu a fost adus la cunoștința românilor și maghiarilor. Aprecierea obiectivă a istoriei trebuie să fie că Emanuel Gojdu, prin sentimentele sale, prin manifestările sale politice, culturale, ca și prin celebrul său testament s-a arătat a fi un om de excepție, un om al faptelor și un bun român.
De tânăr, Emil Gojdu, s-a integrat atât în cultura maghiară, cât și în cea românească. Pe parcursul întregii sale cariera politice a fost un susținător fervent al drepturilor comunității românilor din Transilvania și Ungaria și al creării unei relații speciale româno-maghiare, deși nu întotdeauna a fost aprobat de conaționalii săi contemporani. A contribuit, totuși, după concepțiile sale, la susținerea și revendicarea drepturilor națiunii române. Atitudinea împăciuitoare adoptată de Emanuel Gojdu față de maghiari a creat o atmosferă de suspiciune în jurul său. La atacurile îndreptate asupra lui, el a răspuns în diferite forme. În 1861, când a fost denumit comise suprem de Caras, într-o publicistică a răspuns la critici în felul următor: „Eu sunt asediat pe vârful turnului, toate furtunile și fulgerele mă ajung mai degrabă decât pe cei ce se roagă în biserică. Voi suferi riscurile, însă să mă ierte orișicine că dacă sunt pe turn nu pot fi totdeauna și pragul bisericii pe care îl poate călca tot insul: așteptați, fraților, până după Dietă și atunci judecați pe Gojdu."
El era un om învățat și mândru de originea sa macedo-română, era un patriot luminat, era credincios bisericii ortodoxe. Ca politic reputat și avocat celebru, a trăit într-o perioadă dificilă, frământată de manifestări naționale pe care le-a înțeles în profunzimea lor. Cheia celor spuse la început despre el stă, poate, în declarația simplă pe care Godju a făcut-o la apogeul carierei sale politice. „Patria mi-o iubesc nemărginit și pentru bunăstarea ei sunt gata oricând a-mi sacrifica viața. Am încărunțit ca un român de omenie".
În acele timpuri ale Revoluției din 1848-1849 și ulterior s-a manifestat spiritul politic al lui Gojdu. Gojdu a fost sincer toată viața sa și s-a manifestat cu aceeași naturalețe ca frate al românilor și prieten al ungurilor. Dragostea față de ortodoxie și cultura românească a lui Emanuel Gojdu, neputând fi împărtășită propriilor săi copii, a început a se revărsa asupra studenților români de la Universitatea din Budapesta, cei mai iubiți oaspeți în casa și la masa lui. Se remarcă contribuția Fundației Gojdu care a fost una din cele mai mari fundații din Austro-Ungaria. Timp de 50 de ani a avut un rol important în activitatea și viața culturală românească din Ungaria și Transilvania. În baza prevederilor din testament, studenți, preoți și învățători săraci, familii numeroase și bătrâni puteau beneficia din bunurile fundației. În perioada 1870-1918, peste 5.000 de tineri au primit burse pentru studii sau pentru specializare în străinătate, zeci de familii nevoiașe au primit ajutoare substanțiale în bani, alimente sau de altă natură. Dintre intelectualii români care au absolvit universitatea din Budapesta și erau bursieri ai Fundației Gojdu, 32 au ajuns membri ai Academiei Române, iar cinci dintre ei au devenit prim-miniștri ai României, și anume Iuliu Maniu, Alexandru Vaida Voievod, Octavian Goga, Miron Cristea, care a fost și primul Patriarh al Bisericii Române, și Petru Groza. Emanuel Godju, prin sentimentele, prin manifestările sale politice, culturale, ca și prin celebrul său testament, a fost un om de excepție, om al faptelor și un bun român. Întreaga sa operă a fost pusă în slujba emancipării culturale și sociale a românilor transilvăneni. Exemplul său ne arată că nimic nu este mai profund și universal decât a lucra pentru propășirea spirituală, culturală și politică a propriului neam. Pentru noi, Emanuel Gojdu și contemporanii săi trebuie să reprezinte un punct de referință al identității noastre. Într-un secol al vitezei și al transformărilor zilnice de mentalitate, de sistem de apreciere al valorilor sau chiar al nonvalorilor, nicio clipă nu putem renunța la moștenirea noastră culturală. Renașterea națională a unei etnii nu poate fi concepută și astfel posibilă fără redeșteptarea culturală. Un om care nu-și cunoaște istoria, tradițiile, obiceiurile sau manifestările artistice ale semenilor săi nu se poate regăsi pe sine, nu are unde să ajungă dacă nu știe de unde a plecat și mai ales cu ce zestre a pornit pe drumul vieții. Conștiința națională înseamnă, mai întâi, recunoștință și respect față de înaintași, apoi răspunderea și grija urmașilor, în aceasta este model Emanuel Gojdu.
În ziua de 4 noiembrie 1869, cu câteva zile înainte de moarte, semnând Emanuel Gojdu actul istoric cu atât de fericite consecințe, în fața martorilor testamentali și-a exprimat dorința de a se ridica din mormânt peste o sută de ani să vadă ce s-a ales de testamentul și fundația sa. De la moartea sa au trecut 145 de ani, dacă s-ar ridica din mormânt ar vedea că nu mai există Fundația Gojdu, în pasajul Gojdu, în afară de Capela ortodoxă nimic nu mai are caracter românesc. În acest moment, din moștenirea lui este accesibilă doar entitatea morală și intelectuală, fiind de cea mai mare actualitate. Ar mai vedea că românii din Budapesta, fiind cei mai apropiați de subiectul Emanuel Gojdu și de aproape trei decenii au o preocupare renăscută pentru a-i cultiva memoria și omagia amintirea. Începând din 1992, în fiecare an, comunitatea românească din Budapesta, alături de Corpul diplomatic al Ambasadei României din capitala ungară, organizează un pelerinaj la mormântul său și îi oficiază parastas în duminica Tomii, la capela ortodoxă.
