Oare, în viaţă, chiar totul „se învârte" în jurul banului, cum spun unii? Probabil, dacă-i luăm în calcul pe cei pentru care - cum observăm în aceste zile - ajungerea într-o funcţie, ori într-o poziţie, în care se poate „mânui" banul public, este sinonimă cu şpaga, cu agoniseala banului nemuncit. Şi încă ce bănet. Cât pentru 3-4 vieţi! Bunăoară - ca să dăm doar un… exemplu -, dacă cifra vehiculată de procurorii DNA este corectă şi va fi confirmată de o instanţă, Marian Vanghelie va intra în cartea recordurilor româneşti cu cea mai mare şpagă din istorie: 90 de milioane de euro!
Însă, în rândurile de faţă, nu la acest gen de oameni ne referim - pe care banul i-a dezumanizat -, ci la omul de pe stradă, la cel care (şi înainte de '89, şi după) duce
(a dus) o luptă continuă pentru procurarea strictului necesar supravieţuirii, cât de cât, decente!
Or, făcând o retrospectivă a ultimilor 25 de ani - câţi au trecut de la Revoluţie - ce constatăm: că, după '89 şi, mai ales, începând din 2000-2001, mâncarea a fost şi rămâne unul dintre cele mai importante câştiguri pe care postcomunismul le-a adus în raport cu fostul regim politic. Şi datorită creşterii economice în unele perioade, s-a înregistrat o abundenţă de produse, care depăşesc net cererea, dar, mai ales, capacitatea de plată a cetăţenilor. Desigur, nu a celor de tip Vanghelie, Elena Udrea şi alţii ca ei! În mod paradoxal, înainte de '89 erau bani la omul de pe stradă (nu mulţi, desigur!), dar lipseau produsele, iar acum raportul s-a inversat: sunt produse alimentare berechet (de autoturisme nu mai vorbim), dar nu prea sunt bani.
Acum, restricţiile la alimente (la maşini etc.) nu mai vin „de sus" (de la conducerea de partid), pentru aşa-zisa plată a datoriilor externe, cum era înainte de '89, ci ele se referă la preţuri şi venituri. Adică, preţurile sunt (unele!) mari, iar veniturile mici! Nu vom mânca, desigur, somon afumat norvegian (nici nu vom cumpăra Mercedes) pentru că nu ne permitem să-l plătim, dar simplul fapt că el există în magazine este cea mai bună dovadă că românii au ieşit din perioada constrângerilor politice în materie de mâncare. Avem noi, nu-i vorbă acum… alte constrângeri, dar asta-i altă problemă. Una dintre ele… preţurile şi costul vieţii, pe fondul pierderii slujbelor, au început să crească alarmant în România…
… Chiar mai repede decât în restul Uniunii Europene. Un lucru uită însă politicienii noştri (desigur, în afara agonisirii banului nemuncit!). Că în UE România se singularizează prin aceea că are cel mai bun teren agricol şi cea mai mică productivitate agricolă, în condiţiile în care menţinem cea mai mare populaţie ocupată cu producerea hranei. Drept pentru care, nu doar din motive propagandistice şi electorale, cea mai mare problemă a tranziţiei postdecembriste ar fi trebuit să fier, după decenii de nepăsare - nu îmbogăţirea unora cu orice preţ şi pe orice căi - ci problema agriculturii şi a ruralului. La noi, în România, de prea mult timp, prea mulţi oameni lucrează prea prost cel mai bun teren din Europa. Dacă nu era aşa, chiar şi cu bani mai puţini, mulţi români puteau fi mai fericiţi, întrucât aveau asigurat strictul necesar - dreptul la hrană. Ceva-ceva s-a făcut în ultimii ani şi rezultatele s-au văzut.
Fapt este că, datorită nepăsării cronice a clasei politice s-a ajuns ca cealaltă jumătate a ţării, cea urbană, să fie nevoită să plătească cele mai mari preţuri din Europa pentru a se hrăni. I-a păsat cuiva de acest lucru în ultimii ani? Deloc! Din cele mai vechi timpuri, politicienii români s-au rugat să plouă în mai (că aduce, chipurile, mălai!), dar nici unuia nu i-a păsat cu adevărat de ţăranii României. Crede cineva că liderilor partidelor de azi le pasă de cele 3,5 milioane de amărâţi care produc circa 80% din mâncarea noastră zilnică, acceptând atâtea umilinţe? Nu! Deşi problema rămâne. Căci cea mai mare problemă a ţării noastre, în conjunctura internaţională actuală (când toate preţurile cresc) rămâne agricultura şi ruralul. Până când această chestiune nu o vom rezolva - desigur, sunt şi altele -, să nu ne aşteptăm ca mâncarea (una din câştigurile importante ale postcomunismului) să o cumpărăm mai ieftin.
Din păcate, toţi politicienii se gândesc la oamenii de la ţară, doar când aceştia trebuie să voteze! Iar cu ce se ocupă mulţi dintre ei, ne dezvăluie, în această perioadă, procurorii DNA, Justiţia!
