Avem parte de o primăvară efervescentă, bogată în evenimente capabile să ne risipească astenia.
La nivel mondial, nesiguranța din Ucraina, atacurile barbare ale extremiștilor islamici, gesturile sinucigașe ale unor nebuni puși să conducă un avion de pasageri provoacă neliniște. Un nou ambasador american în România, după o absență de doi ani, eveniment prea puțin comentat, mai ales că are o semnificație deosebită în conjunctura actuală când imperiul rusesc devine tot mai amenințător în actualitate.
Pe plan intern, continuă avalanșa nestingherită de arestări din cohorta politicienilor încuscriți cu oameni de afaceri, spre curiozitatea celor care își vindecă insomniile urmărind jurnalele de noapte ale televiziunilor, care, în ultima perioadă, nu se mai ostenesc să caute subiecte pentru reportaje, știri, note etc., de larg interes. Urmărind știrile televiziunilor române, la un moment dat ți se inoculează ideea că se împlinesc prorociile Apocalipsei.
Rapsodia de primăvară, mai degrabă o Jelanie, decât o compoziție cu motive și fragmente variate, inspirate din realitatea românească, este în vogă și la Târgu-Mureș. Odată, să medităm puțin la faptul că o echipă de fotbal săracă, supraviețuind din mila Consiliului local, a ajuns pe locul doi în Liga națională, înseamnă că ceva trist se petrece și în fotbalul românesc, că, de teama anchetelor, orașele mari, cu un potențial economico-financiar de câteva ori mai puternic decât municipiul nostru, nu mai sprijină sportul rege. Deocamdată, nu se știe cât timp va dura această bucurie, târgumureșenii trăiesc din plin fericirea unui vis împlinit pe stadion, așteptat de foarte mulți ani, fiindcă sportul, indiferent de categorie, pe lângă pasiune, sacrificii și multă, multă muncă, are nevoie de bani, de investiții financiare serioase. A se analiza doar situația din cluburile internaționale puternice, posibili parteneri de joc la Târgu-Mureș. Vineri dimineața mi-a fost dat să aud, din gura unui pensionar păcătos, o remarcă care m-a pus pe gânduri.
Alegătorul mureșean, beneficiar și al distracțiilor oferite cu delicatețe acestei categorii sociale de către Primărie, aproape gratuit, afirma că ce bine le-au făcut procurorii DNA, consilierilor municipali, când i-au chemat la spovedit, fiindcă aprobă lucrări fără să consulte contribuabilii. Pensionarul nostru era foarte revoltat și de decizia Consiliului municipal Târgu-Mureș de a toaleta copacii din cartierele orașului, spunând că anul acesta trebuie să spunem adio florilor de mai, fiindcă cioatele lăsate în urma așa-ziselor toaletări nu vor mai înflori nici peste doi-trei ani. Vezi, Doamne, firmele particulare care au concesionat aceste lucrări au fost interesate de cât mai mult material lemnos pe care să-l toace mărunt cu o moară auto-propulsată, materialul obținut fiind folosit la fabricarea de peleți, spre vânzare, nu la serele orașului, fiindcă majoritatea răsadurilor de flori necesare pentru a fi înnobilate parcurile sunt aduse din import. Cică românii nu mai reușesc să producă nici răsaduri de flori. L-am ascultat cu atenție pe distinsul pensionar, mai ales că există și președinți de asociații de locatari care au solicitat chiar eliminarea arborilor din spațiile verzi de lângă blocuri. Vezi, Doamne, printre crengile salcâmilor, teilor sau castanilor nu cresc dolari, euro sau chiar lei.
Un alt aspect al Rapsodiei de primăvară târgumureșeană este legat de faptul că populația, indiferent de vârstă și categorie socială, nu mai are puterea să zâmbească. Pe stradă, întâlnești o atmosferă cenușie, tristă, oamenii nu-și mai zâmbesc între ei, iar când se întâlnesc, după discuțiile protocolare: ce mai faci, cum o mai duci cu sănătatea, ce mai fac nepoții, discută revoltați despre prețul la gazul metan etc. Vorba aceea din popor „Noi nu ne vindem țara", politicienii o dau pentru comisioane în valută. Un alt subiect de comentarii între pensionari este legat de pensiile insuficiente pentru medicamente și o alimentație sănătoasă, despre scârba provocată de averile acumulate de politicieni. Tinerii, cei care din diferite motive au rămas acasă, sunt triști și nu mai zâmbesc, revoltați că nu găsesc un loc de muncă, iar atunci când, după o îndelungă așteptare l-au găsit, sunt plătiți cu un salariu de mizerie și umiliți. Nu are rost să vă reamintesc de situația dramatică din spitale, policlinici și cabinete particulare, unde îți dispare orice curaj de a zâmbi, când ți se spune că nu mai sunt locuri pentru analize, că ești programat peste două, trei săptămâni. Nici angajații din servicii nu mai știu să zâmbească, polițiștii, din ambele categorii, zâmbesc strâmb, satisfăcuți când au reușit să te prindă că ai trecut strada printr-un loc nemarcat. Vânzătoarele din magazine, indiferent de profil, își așteaptă clienții resemnate, iar atunci când vine un cumpărător, uită să-i mai zâmbească. Rar, tot mai rar, întâlnești amabilități în relațiile celui plătit să-ți facă un serviciu, și ai impresia că toată lumea, inclusiv polițistul, fercheș ca o fată mare, este pusă pe răzbunare. Pe vremuri, învățam la școală, la disciplina Socialism științific, despre alienarea societății capitaliste. Iată că, astăzi, românii trăiesc din plin această înstrăinare și, ce este mai trist, nu prea există speranțe într-o reală îmbunătățire a realităților din societatea românească. Să-mi fie cu iertare, poate și din această cauză, bisericile din România, în comparație cu cele din Occident, sunt mai frecventate de credincioși. În ultimă instanță, românul mai are încredere doar în ajutorul lui Dumnezeu, că de cei care ne conduc s-a lămurit.
