PILULA CARE NE OBLIGĂ SĂ FIM CORECŢI

Distribuie pe:

Cercetătorii americani de la Universitatea California, Berkeley, citaţi de descopera.ro, au realizat o pilulă care poate induce în mod artificial sentimente de corectitudine, compasiune şi empatie, medicamentul funcţionând prin modificarea echilibrului neurochimic din cortexul prefrontal din creier, responsabil pentru personalitate, comportament social şi procesul de luare a deciziilor.

„Studiul nostru arată cum studierea unor întrebări de bază despre natura umană poate, în mod practic, să furnizeze informaţii importante privind diagnosticarea şi tratarea disfuncţionalităţilor sociale. Studiul a fost efectuat administrând participanţilor, în două rânduri, o pilulă conţinând fie un placebo, fie o substanţă numită tolcapone, medicament ce prelungeşte efectele dopaminei - un hormon asociat cu procesul de obţinere a motivaţiei şi cel al recompenselor şi care influenţează activitatea cortexului prefrontal.

Voluntarii implicaţi în studiu (35 de persoane, dintre care 18 femei) au participat apoi la un joc simplu în care li se cerea să împartă o sumă de bani între ei şi o altă persoană necunoscută. Participanţii care au primit tolcapone au împărţit banii într-un mod mult mai corect cu străinul, comparativ cu cei care primiseră doar un placebo. În mod normal, corectitudinea este o caracteristică constantă, parte a personalităţii individului, dar această trăsătură poate fi afectată în mod sistematic prin manipularea unor legături neurochimice specifice din creier. Sub influenţa medicamentului, participanţii la studiu au devenit mult mai sensibili şi mai puţin toleranţi când vine vorba despre inechitate socială.

Luând în calcul studii anterioare care au arătat că inechitatea de ordin economic este analizată de cortexul prefrontal, o regiune cheie a creierului influenţată de dopamină, noul studiu ne aduce mai aproape de înţelegerea modului în care comportamentele sociale, precum corectitudinea, sunt iniţiate în creier.

Am făcut un pas important în ce priveşte învăţarea modului în care aversiunea noastră faţă de inechitate este influenţată de chimia cerebrală, iar speranţa noastră este că medicamentele care ţintesc funcţii sociale ar putea fi folosite în viitor pentru tratarea acestor afecţiuni care cauzează dizabilităţi. Noul medicament ar putea fi folosit şi pentru tratarea unor boli mintale, precum schizofrenia şi dependenţa", susţin cercetătorii americani. 

Lasă un comentariu