Împreună spre Înviere

Distribuie pe:

Duminică, 29 martie 2015, aflându-ne pe drumul Golgotei, în săptămâna a cincea a Postului Mare din anul Domnului 2015, noi, credincioşii Parohiei Ortodoxe Române Cristeşti, am avut deosebita bucurie să trăim împreună, la Biserica cu hramul „Sf. Ştefan", o duminică deosebită, în primul rând datorită întâlnirii cu Domnul Iisus Hristos prin Sf. Taină a Spovedaniei şi Euharistiei cu Trupul şi Sângele Său la Sf. Liturghie a Sf. Vasile cel Mare. Urcuşul nostru duhovnicesc a fost marcat în primul rând de cele două pericope evanghelice care s-au citit la dumnezeiasca Liturghie în care am fost părtaşi la descoperirea facută de Mântuitorul Iisus Hristos referitoare la Patimile Sale, mărturisire întărită de a doua pericopă evanghelică în care a fost preînchipuită ungerea Mântuitorului de după Patima Sa, prin ungerea pe care femeia cea păcătoasă o face în casa lui Simon.

În vremea vecerniei aceleiaşi binecuvântate duminici, harul primit la Sf. Liturghie a fost sporit prin invocarea aceluiaşi Duh Sfânt în Sf. Taină a Maslului, în care am purtat în rugăciunile noastre şi pe cei suferinzi de acasă sau de pe patul spitalelor, azilelor. Rugăciunile au fost înalţate de către cei trei preoţi slujitori: preotul paroh Bogdan Stelian Racoţi, pr. Gheorghe Moldovan din Parohia Vidrasău şi pr. Marius Negruşa din Parohia Moreşti, cale prin care le mulţumim.

Seara a fost încheiată printr-un frumos miniconcert de pricesne specifice Postului Mare, de către 4 fete cu glas de aur ale Ansamblului „Mugurelul" din Tg.- Mureş, ansamblu condus de domnul Constantin Sălăgean. Mulţumim şi lor pentru efortul depus şi îi îndemnăm să ducă mai departe această comoară a neamului românesc - priceasna - un mod de exprimare reală a credinţei neamului nostru creştinesc.

Întreaga zi a fost o dovadă că a fi alături de Domnul Iisus Hristos în aceste zile speciale ale Postului Mare nu ţine de vârstă, stare socială şi nimic altceva decât de dragostea pe care o avem toţi faţă de Jertfa Mântuitorului de pe Golgota.

Mulţumim încă o dată tuturor celor care ne-au dat posibilitatea să trăim împreună şi mici şi mari bucuria de a merge pe drumul ce duce spre Înviere, Înviere la care nădăjduim că vom ajunge să ne închinăm cu toţii prin mila lui Dumnezeu.

Vă dorim sărbători cu pace şi bucurie, iar Lumina lui Hristos izvorâtă din mormântul cel de viaţă făcător să vă lumineze calea spre Adevăr, Dreptate şi Credinţa cea adevărată.

Vă spunem HRISTOS A ÎNVIAT!

Pr. BOGDAN STELIAN RACOŢI, Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ştefan" - Cristeşti - Mureş

Lasă un comentariu