COMEMORARE LA CHIRILEU


Categorie: Cultural
|
22-04-2015
Nr: 76
|
Autor: Text şi foto: MARIN CĂLDĂRARIU
|

Duminică,19 aprilie 2015, în ultima zi din Săptămâna Luminată, în Duminica Tomii, pe care Biserica Ortodoxă Româna şi Biserica Greco-Catolică o sărbătoresc, la Chirileu (Comuna Sânpaul) a fost comemorat Vasile Moldovan.

După Sfânta Liturghie, săvârşită într-o sala de clasă a şcolii din localitate de către preotul protopop greco-catolic Alexandru Lobonţiu, a urmat o scurtă comemorare şi a lui Vasile Moldovan, cel care a fost prefect al Legiunii a III-a la 1848 şi despre care profesoara Doina Costea spunea: „Născut la 24 iunie 1824 în comuna Sânpaul, Vasile Moldovan îşi are obârşia într-o veche şi numeroasă familie de ţărani iobagi..." restabilită în Chirileu, sat cu o vechime de peste şase secole, fiind atestată documentar în anul 1332, iar în curtea şcolii pe un soclul se află bustul celui comemorat.

Vasile Moldovan a fost fiul cel mai mic a lui Chifor Moldovan şi al Teodorei Coste. După liceu urmează la Blaj teologia şi din timpul studenţiei s-a implicat în Revoluţia de la 1848-1849, alăturându-se prefecţilor lui Avram Iancu pentru apărarea Munţilor Apuseni.

După revoluţie renunţă la haina preoţească şi îndeplineşte funcţiile: inspector al comitatului de Târnăveni (mai târziu Târnava Mică), vicenotar, vicecomite, preşedinte al scaunului orfanal. În anul 1892 se pensionează şi se stabileşte în Boziaş (localitate aparţinătoare oraşului Târnăveni), unde la 1 ianuarie 1895 se stinge din viaţă.

„Cu el scria Traian H. Pop în prefaţa „Memoriilor" lui Vasile Moldovan - s-a stins încă unul din acei luptători aprigi şi neînfricaţi, care cu cuvântul şi cu fapta au stat în fruntea mişcării naţionale de la 1848-1849."

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval