Ridica-voi ochii mei la ceruri

Distribuie pe:

Lângă albia unui râu creştea o salcie plângătoare. Pe o ramură a ei, un poznaş fără griji atârnase un ulcior. Pescarii din sat au văzut ulciorul răsfrânt în apă şi au început să răspândească zvonul că la fund e un ulcior cu o comoară. Mulţi s-au scufundat în apă, dar n-au putut găsi comoara, deşi de pe mal o vedeau limpede. Odată, a trecut pe acolo un călător, care i-a întrebat:

- Ce căutaţi acolo?

Sătenii i-au explicat, şi omul a izbucnit în râs:

- Ulciorul atârnă deasupra capului vostru, iar voi îl căutaţi pe fundul râului!

Unii care se pretind în drum către cer, trăiesc de parcă s-ar îndrepta într-o cu totul altă direcţie! Iată, zice Psalmistul, „precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce se va milostivi spre noi". (Ps. 122, 1-2)

(Din volumul „Aştept să înflorească ruga mea", apărut la Editura „NICO")

Lasă un comentariu