Un bătrân pustinic fu invitat odată la curtea regelui.
- Invidiez un om sfânt ca tine, care se mulţumeşte cu atât de puţin, spuse regele.
- Eu invidiez pe majestatea voastră care se mulţumeşte cu şi mai puţin decât mine, răspunse pustnicul.
- Cum poţi spune asta, când întreaga ţară îmi aparţine, zise împăratul ofensat.
- Tocmai de asta. Eu am muzica sferelor cereşti. Eu am râurile şi munţii întregii lumi, am luna şi soarele, pentru că Îl am pe Dumnezeu în inimă. Tot ce are majestatea voastră, pe de altă parte, este doar această împărăţie.
(Din volumul „Aştept să înflorească ruga mea", apărut la Editura „Nico")
