Când cuvintele răzbat de dincolo de timp…


Categorie: Cultural
|
12-06-2015
Nr: 111
|
Autor: ILEANA SANDU
|

„Ochi treaz deasupra lumii e Poetul /o, cum îi cad cuvintele pe gând / din lacrimi moare-ncetul cu încetul /dar veghea-l ţine-n tainic legământ…" (Serafim Duicu - Veghe)

„Feţele cuvântului", volum postum al lui Serafim Duicu, apărut la Editura „Nico", a fost lansat miercuri, 10 iunie, la biblioteca Universităţii „Dimitrie Cantemir", spaţiu de studiu ce poartă numele regretatului cărturar.

Manifestarea - organizată de Direcţia pentru Cultură Mureş, Universitatea „Dimitrie Cantemir", Societatea Culturală „Şcoala Ardeleană" şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş - a constituit, după cum remarca directorul Direcţiei pentru Cultură Mureş şi editor al cărţii, Nicolae Băciuţ, nu doar un eveniment publicistic, ci un prilej de evocare a personalităţii complexe, plurivalente, a celui care a fost scriitorul, poetul, publicistul, folcloristul, criticul şi istoricul literar Serafim Duicu (1938-1996), doctor al Universităţii din Bucureşti, cadru didactic universitar, fost consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Mureş, fost secretar de stat în Ministerul Culturii, director al Teatrului Naţional Târgu-Mureş şi rector al Universităţii „Dimitrie Cantemir", demnităţi publice pe care le-a onorat cu dăruire, competenţă şi pricepere. Critica literară îl consideră drept „unul dintre cei mai valoroşi exegeţi ai corifeilor Şcolii Ardelene". Exigenţa, expresia severă, zâmbetul rar i-au atras nu o dată antipatii, dar au impus mereu admiraţie şi respect, iar cei care l-au cunoscut dau mărturie că, dincolo de privirea scrutătoare, de sobrietatea şi severitatea dascălului şi criticului, se ascundea un spirit neliniştit, profund umanist, un spirit universal, cătând mereu, cu îndârjire şi speranţă, spre faţa frumoasă a lumii.

„Feţele cuvântului", volum îngrijit de prof. Valerica Duicu, reprezintă un gest recuperator, aşezând, în pagina de carte, opera publicistică a autorului, risipită în presa literară şi cotidiană. „Este o necesară şi nobilă restituire, prilej de meditaţie asupra unei lumi în dezechilibru, pe care ochiul său de veghe a radiografiat-o, propunând, totodată, o ieşire din limitările cotidianului", observa, în cuvântul său, prof. dr. Mioara Kozak, inspector şcolar de Limba şi literatura română, iar părintele preot dr. Nicolae Gheorghe Şincan evoca, la rândul său, amintirea unui „om al bisericii, pe care a slujit-o cu credinţă", exprimându-şi, totodată, regretul că în urma cărturarului, prea devreme plecat dintre noi, au rămas proiecte pe care nu a mai apucat să le ducă la bun sfârşit, un studiu privind Eminescu şi ortodoxismul numărându-se printre acestea.

Despre capitolele din volum referitoare la reporterul Serafim Duicu şi relaţia acestuia cu lumea presei a vorbit redactorul - şef al cotidianului „Cuvântul liber"şi preşedinte al Astrei mureşene, Lazăr Lădariu, descriindu-l ca „un camarad de gânduri, şi la bine, şi în vremuri învolburate, un reporter incisiv, caustic, neiertător cu neprietenii, dăruit cu har autentic pentru gazetărie, binevoitor şi atent cu cei care au făcut ceva pentru şcoala şi cultura românească". Dacă nume de medici, oameni de ştiinţă şi profesori, precum Emilian Bancu, Maros Tiberiu, Liviu Popoviciu, Dorina Zamfir, Vasile Săbădeanu, Cornel Podaru, Emil Silvaş nu au intrat în uitare, faptul se datorează, în mare parte, publicistului Serafim Duicu, toate aceste personalităţi şi multe altele fiind „nemurite" în paginile cărţii, a remarcat Lazăr Lădariu.

„Volumul - a sintetizat prof. Valerica Duicu - reconstituie povestea exemplară a unor conştiinţe puse în slujba culturii româneşti, o biografie spirituală, mărturie a militantismului şi curajului de a spune întotdeauna adevărul".

Evenimentul, la care au participat fostul prefect de Mureş, dr. Corneliu Grosu, slujitori ai bisericii, magistraţi, reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ştiinţific mureşean, a cuprins un recital de poezie din volumul „Ochi de veghe" de Serafim Duicu, susţinut de actorii: conf. univ. dr. Cristinela Pădure şi conf. univ. dr. Radu Olăreanu, foşti studenţi ai celui omagiat, iar (foarte) tânărul Tudor Duicu a susţinut un minirecital de chitară clasică.

Gazda manifestării a fost conf. univ. dr. Doina David de la Universitatea „Dimitrie Cantemir".

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval