Ce ţi-e şi cu tehnica asta, dom'le! Cât a evoluat invenţia fraţilor Lumiere în cei 120 de ani care s-au scurs de la prima reprezentaţie cinematografică! Păi, să vadă acum spectatorii din 1895 (cei care s-au panicat că trenul coboară din/de pe ecran direct în ei) filmele 3D, 4D, Grand Cinema şi câte alte sisteme de proiecţie-vizionare cinematografică s-au mai inventat!
La toate acestea m-am gândit când am trecut prin faţa cinematografului târgumureşean „Arta" şi am trecut în revistă titlurile filmelor, programate pe săli.
În sfârşit, am ajuns la terasa mea preferată, un loc şi cu umbră şi cu soare. Plăcută, răcoritoare, reconfortantă zăbava pe o terasă, la o cafea, la o bere rece, la o limonadă, mă rog, care-cum, după placul fiecăruia.
În timp ce aştept limonada, reiau şirul gândurilor care mă însoţeau când treceam prin faţa cinematografului. Nici în Târgu Mureş şi nici în alte oraşe nu mai există acele cinematografe în aer liber, acele grădini-cinematograf de odinioară!
Îmi amintesc şi acum, grădina-cinematograf „Rio", de vizavi de casa mea. Aveam 6-7 ani când am văzut aici, împreună cu ai mei părinţi, filmul „Vârsta dragostei". Dar, pentru că „mâncam film pe pâine", cum spunea mama, îmi astâmpăram „foamea" cum puteam!
Eu şi alţi copii, făcuserăm găuri în gardul de scânduri înalte, care împrejmuia grădina. Ne uitam la jurnal şi apoi la film, cu un ochi, ca piraţii şmecheri! Când obosea un ochi, ne uitam cu celălalt. Îmi amintesc şi azi primul film pe care l-am văzut „prin gard": „Vikingii"! Un film pe placul nostru, al copiilor! Un film cu bătăi şi cu...Kirk Douglas, şi cu Toni Curtis.
Cu drag, vă invit, stimată doamnă, stimate domnule, dragi cititoare, dragi cititori, „la o cafea", aici, pe terasa de vară, să mai tăifăsuim, despre una, despre alta!.
Că tot vorbirăm despre grădini de vară, despre cinematografe în aer liber, să ne amintim şi de grădinile de vară unde aveau loc spectacole de revistă!
Fac parte dintr-o generaţie care, deşi n-a fost în priză directă cu realităţile României interbelice, am, totuşi, nostalgia acelor vremuri trăite virtual, graţie povestirilor părinţilor, lecturilor, audiţiilor, etc.
...Stau aici, pe terasă, cu o limonadă în faţă, imaginându-mi că mă aflu, ehe, în Bucureştiul interbelic, la grădina de vară „Cărăbuş". Se-aud frânturi din cupletele lui Tănase: „Grea e viaţa, măi bădie/Pretutindeni sărăcie/Birurile se ţin scai/ Ai-n-ai...dai!/Biet rumânul, ca un câine/Fuge, fuge după pâine/Vai de mama lui de trai/ Ai-n-ai...dai!/ (...)Simt muştarul c-o să-mi sară/De revoltă şi durere/Toţi pungaşii fac avere/Păi, până când, bă, până când? (...)" Nu-s parale pentru şcoale/Nici şosele, nici spitale/Pentru asfaltări stradale/Pentru alte angarale/Dar pentru femei fatale/Voiaje senzaţionale/Maşini senatoriale/Chefuri ministeriale/Plicuri confidenţiale/Tot felul de protocoale/Hai, staţi blânzi, că sunt parale!" (...)"Am dorit cu mic, cu mare/Şi-am luptat cum am ştiut/S-avem nouă guvernare/Şi cu asta ce-am făcut ?/Ca mai bine să ne fie/Ne-a crescut salariul brut/Dar trăim în sărăcie/Şi cu asta ce-am făcut?/Pentru-a câştiga o pâine/Mulţi o iau de la-nceput/Rătăcesc prin ţări străine/Şi cu asta ce-am făcut?/Traversăm ani grei de crize/Leul iar a decăzut/Cresc într-una, taxe-accize/Şi cu asta ce-am făcut?"
Nu mai înţeleg nimic! Ştiam că aceste cuplete le spunea cel care a dat numele şi renumele teatrului românesc de revistă, marele Constantin Tănase, la începutul anilor '30, când criza economică mondială, începută în 1929, lovea şi România.
Tănase nu mai e demult, cupletele lui sunt respectabile octogenare, dar parcă-s verzi şi în putere! Şi Tănase, şi cupletele lui!
Pe trotuarul din faţa terasei trec oameni de toate vârstele. Parcă dinspre ei vin vocile, reunite-n cor, care dau glas cupletelor lui Tănase!
Pare o demonstraţie paşnică şi plină de umor...trist! Trecătorii par protestanţi care poartă măşti, toate închipuindu-l pe Tănase, într-un râs acid, cu toţi dinţii, cu ochii beliţi, exolftalmici, radiind ironie dar şi tristeţe aproape de lacrimă!
Şi, totuşi, suntem în ...viitor, în 2015, la optzeci şi ceva de ani distanţă de actualitatea acestor cuplete! Noi (n-)am stat pe loc în aceşti ani?! Aceste cuplete au parfumul lor, dar e prea vechi!
Am şi dovada că aceste cuplete sunt perimate! Păi, acum, în prezent, accizele n-au crescut! Dimpotrivă, au scăzut.
Şi, totuşi...! Au scăzut accizele, dar actualitatea cupletelor a rămas aceeaşi, ca în anii '30!
Cum de au răzbătut prin atâta amar de vreme, de vremuri, până în capitalismul nostru multilateral dezvoltat?
Peste ...vocile lui Tănase se suprapune zgomotul de fond al maşinilor pornite în trombă de la stopul din apropiere. Un văl de fum şi smog se ridică în aer şi ia cu el sonorul scandărilor, şi, odată cu el, se destramă şi vraja călătoriei în timp, prin România interbelică.
Privesc trecătorii. Nimeni nu poartă nicio mască! Sunt oameni cu feţele lor! Cel puţin aşa par! Şi parcă, totuşi, printre ei sunt purtători de măşti...! Ce mai, d'-ale carnavalului!
Unii-unele (măşti) trec grăbiţi-grăbite, alţii-altele, apatici-apatice. Unii-unele, afişează un aer zâmbăreţ, alţii-altele merg absenţi-absente, trişti-triste, căzuţi-căzute pe gânduri! O mască râde, o mască plânge! Oricum, e greu de desluşit unde-i mască şi unde nu-i...!
Aleg câteva ziare din vraful pus la dispoziţie de cafenea. Sunt mai vechi. De la sfârşitul săptămânii trecute şi începutul celei în care ne aflăm.
Ocolesc cu abilitate titlurile din sfera politicului. Îmi atrag atenţia două teme diferite, dar, relativ cu acelaşi nume! O temă din sport, cealaltă din învăţământ! Ce mai, minte sănătoasă în corp sănătos!
Şi uite-aşa, ba cu Baku, ba cu bacu', îmi exersez intelectul cu gimnastica cititului presei.
Suntem tari, domnule! Ba cu fetele, ba cu băieţii, ba cu sabia, ba cu spada, România îşi croi drum spre podiumul întrecerilor europene de la Baku! În urma scrimeurilor îşi făcură loc gimnaşti, gimnaste, luptătoare judoka. Recolta de medalii nu e una cine ştie ce, dar nici de trecut cu vederea nu e! 3 medalii de aur, 5 de argint şi 4 de bronz este recolta de medalii a sportivilor români.
Să ne întristăm că n-au fost mai multe, să ne bucurăm că le-am dobândit pe acestea! Păstrăm „cele bune" şi îi felicităm pe Baku laureaţii noştri!
Cât despre bac, sperăm ca toţi concurenţii să devină bacalaureaţi!
După proba scrisă la limba română, uman şi (mai ales) real, copiii...evaluează subiectele ca fiind accesibile spre uşoare. Toţi zic aşa! Vom vedea notele care vor face diferenţa între zis şi făcut!
Mă bucur că anul acesta, fragmentele literare au fost selectate din autori mai...vechi (dar, deloc expiraţi), şi sper că această ediţie a bac'-ului să fie una săracă în perle!
Dau să plec, dar un titlu îmi atrage atenţia: fabrica timişoreană de ciocolată Kandia va fi demolată. De fapt, clădirea fostei fabrici va dispărea. Fabrica nu mai produce de pe la sfârşitul anilor '90. Păcat! Era un brand! Ciocolata şi bomboanele „Kandia" erau printre preferatele copilăriei mele. Ca şi bomboanele cu lichior produse la „Vinga"-Arad! După gustul dulce-acrişor al limonadei, plec acasă cu un gust amar, care nu seamănă deloc cu gustul ciocolatei amărui „Kandia"!
„Totuşi, unde-s fabricile noastre?" Este o întrebare la care trebuie să răspundă cineva, cândva!
