Mai contează, în România, votul alegătorilor? Da de unde! După scenariile ce se prefigurează pe scena politică pentru accederea la guvernare, înainte de 2016 - data oficială (constituţională) a viitoarelor alegeri locale şi parlamentare - a PNL (şi a „Guvernului Meu", cum l-a numit Iohannis) - un lucru este cert: că nu s-a prea schimbat nimic în România, prin alegerea noului Preşedinte, Klaus Iohannis, iar aşa-zisa „Românie a lucrului bine făcut" (lozincă cu care a câştigat alegerile) a fost o simplă vorbă în vânt.
Să luăm, printre altele, ca reper respectarea (ca în orice democraţie consolidată şi adevărată) votului alegătorilor, a majorităţilor parlamentare constituite (rezultate) în urma alegerilor. Deşi mai e ceva vreme până la scrutinul din 2016, Cătălin Predoiu, premierul din umbră al PNL, a declarat, citat de EvZ - că, în perioada următoare, discuţiile referitoare la formarea unei majorităţi se vor intensifica, fiind de părere - zicea el - că în prezent „nu se mai guvernează, administraţia nu mai funcţionează". La rândul ei, Alina Gorghiu, co-preşedinte PNL, afirma că numirea lui Ungureanu („celebrul" MRU) la conducerea SIE înseamnă „un pas foarte important în schimbarea majorităţii; că schimbarea acestei majorităţi va însemna, în opinia ei, în scenariul în care Victor Ponta nu vrea să-şi dea demisia, schimbarea Guvernului în Parlament, printr-o moţiune de cenzură".
De ce depinde realizarea acestor scenarii, pe principiul de-acum consolidat „sculaţi-vă voi, ca la guvernare să venim noi"? De traseismul „clasic" al parlamentarului român din diverse partide. Drept care, există posibilitatea ca PNL să formeze guvernul împreună cu UNPR, UDMR, susţinuţi de grupul Democrat - Popular şi neafiliaţi, susţin liberalii. În cazul UNPR, prezent, încă, deocamdată, în coaliţia USL, se impune un mic comentariu. UNPR este, afirmă analiştii politici, ceea ce se numeşte un partid ciupercă, unul din acele partide care nu s-au confruntat şi nici n-au să se confrunte vreodată cu electoratul. Din 2010, când s-a format ca o dizidenţă la PSD, partidul a supravieţuit în coaliţii cu alte partide mai puternice. În 2012, după ce a „sărit" din Coaliţia PDL în „barca" USL, UNPR s-a „lipit" de PSD. A intrat în Parlament şi la guvernare, graţie USL şi nu forţei electorale proprii. Acum, UNPR, prin Gabriel
Oprea, ajuns premier interimar, lansează PSD-ului avertismentul c-ar putea pleca din Alianţă, adică, de lângă PSD. În ecuaţia în care UNPR s-ar „lipi" de PNL pentru formarea unui nou guvern, este problematic - afirmă analiştii - dacă UNPR poate candida independent la alegerile locale şi parlamentare din 2016, şi poate obţine un scor onorabil!
Cât despre unii parlamentari (din mai toate partidele), luaţi independent, se poate spune că azi „dezertările" dintr-un partid în altul sunt ca… ieşirea de la toaletă înapoi la bucătărie! Fenomenul - numit şi traseism politic - a ajuns să devină echivalentul unei operaţii de schimbare de sex!
„Nu mă mai regăsesc în partidul x sau y", auzim adeseori „argumentându-ni-se"… dezertările.
Întrebarea este: ce încredere mai poţi avea într-un „politician" care, la un moment dat, se bate cu cărămida în piept că este „mare liberal", ori, la fel de „mare social-democrat", ori „ţărănist" etc., pentru ca apoi să-l găseşti, de regulă, după alegeri, dar, iată, uneori, şi înaintea lor!, în barca altui partid, să lupte (fals, evident) în numele unei doctrine, denigrată de el anterior? Căci şi astăzi, în anul de graţie 2015 - în „România lucrului bine făcut" - senatorul sau deputatul cutare trece cu atâta uşurinţă dintr-un partid în altul de parcă ar ieşi de la toaletă înapoi în bucătărie (caşcavalul fiind, oricum, mai frumos mirositor!). Alegătorul? Să fie sănătos! S-a ales cu drumul până la urna de vot! De aceea, va trebui (nu încurajat, ci, dimpotrivă) să se pună capăt traseismului politic, dacă vrem, în perspectivă, ca şmecherii, politrucii de ocazie să nu-şi mai bată joc de cei care i-au votat. Regula să fie: ţi-ai schimbat partidul, peirzi mandatul!
Da, dar cine să o facă, câtă vreme, una spunem şi alta facem!
Iată doar un exemplu. Înainte de a câştiga alegerile şi când PSD se afla în… defunctul USL, preşedintele PSD, Victor Ponta - căruia azi îi ţine locul în fruntea PSD, cât el lipseşte, Rovana Plumb - anunţa că toţi candidaţii USL la alegerile parlamentare vor trebui să scrie o demisie în alb, astfel încât să fie sancţionaţi cu pierderea mandatului dacă, după ce vor fi aleşi, vor trece la o altă formaţiune politică, informa Mediafax. „Va fi un angajament al tuturor candidaţilor USL la Parlament şi o demisie în alb, până la momentul la care se va face modificarea legislativă necesară, care să sancţioneze cu pierderea mandatului traseismul politic. Noi vom da acest semnal pe care se pare că PDL (acum „topit" în PNL - n.n.) şi aliaţii lor se feresc să-l dea, dar cred că reprezintă o schim-bare fundamentală în modul în care oamenii văd parlamentarii", declara atunci preşedintele PSD.
Sigur, Victor Ponta viza atunci parlamentarii, dar, ca idee, traseismul politic este unul singur, fie că e vorba de parlamentari sau de aleşii locali. Numai că acea schimbare fundamentală, de care vorbea frumos Ponta, a ţinut doar până în 2014, când, datorită schimbării conjuncturii politice - ruperea USL - chiar PSD-ul lui Ponta a elaborat - prin Liviu Dragnea - acea contestată Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind migraţia aleşilor locali. Măsură prin care s-a creat şi riscul ca partide care nu erau înfiinţate la alegerile locale din 2012 sau nu se regăseau pe buletinul de vot să aibă azi reprezentanţi în administraţie locală. Cât despre electoratul care a votat într-un anumit fel, să fie sănătos! El nu mai contează, decât, eventual, în 2016!
O precizare se impune, totuşi: dacă omul de pe stradă minte, e treaba lui. O face pe propria-i răspundere şi, eventual, conştiinţă, dacă o mai are. Când însă mint (şi, încă, cu neruşinare!) cei de care depinde soarta a milioane de oameni, a unei ţări, este cu totul altceva. Şi minciuna se întoarce ca un bumerang împotriva acestora. Iar, ca să ne referim expres la Victor Ponta, fostul candidat la funcţia supremă în stat a mai jucat la două capete şi în cazul aducerii, pe uşa din dos, a UDMR la guvernare (la care au renunţat, ulterior, Kelemen Hunor şi ai săi), dar şi în alte situaţii, încât, iată, acum, în conjunctura politică creată -, şi de nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE - social-democraţii să anunţe că „PSD nu trece prin cele mai fericite momente şi că doresc să rămână la guvernare, dar nu în orice condiţii" (Liviu Dragnea). Ceva mai optimistă este Rovana Plumb, care a declarat că „Pentru PSD prioritatea zero rămâne guvernarea şi pe aceasta ne concentrăm, nu pe jocurile de putere ale unora sau altora."
Iar, apropo de UNPR, premierul interimar Gabriel Oprea a precizat, printre altele, că, „în ceea ce priveşte guvernarea, îl susţine în totalitate pe Victor Ponta, însă, în ceea ce priveşte securitatea naţională, îl sprijină pe Klaus Iohannis."
Aşadar, înţeleagă fiecare ce vrea, inclusiv din declaraţiile unor surse social-democrate, potrivit cărora: „Aşteptăm să se întoarcă preşedintele Victor Ponta pentru că partidul e în aer fără el." Fără comentarii…
