Desigur, avem, har Domnului, o minoritate a olimpicilor, al cărei scop este să ia Bac-ul cu 10, ca să poată fi admişi la o universitate adevărată din străinătate, nu de prin… Caracal! Restul? Or, aicea-i problema, căci sunt vreo 98% dintre adolescenţi. Cu ei ce facem, dacă luăm în calcul şi absenteismul de la Bac. Potrivit estimărilor, din totalul elevilor aşteptaţi să se înscrie la bacalaureat (promoţia 2014, plus cei care nu au luat Bac-ul în anii anteriori) aproape jumătate nu s-au mai prezentat la examen. Iar din totalul celor înscrişi doar 59,25% au promovat examenul. Asta era în 2014. În 2015? Vom vedea…
Explicaţia acestui fenomen? Că adolescenţii sunt tot mai dezamăgiţi de viaţa de după Bac - de lumea în care noi, adulţii, părinţii, bunicii şi profesorii lor, îi obligăm să trăiască cu „diplomă de absolvire în ramă". Unii tineri - absolvenţi de liceu, cu sau fără Bac - spun: „Păi dacă şi cu Bac trăiesc (neavând un loc de muncă) ca un… babac (care, oricum, a muncit la viaţa lui şi are o pensie…), de ce să mă mai prezint la examen şi, dacă l-am luat, cu ce m-am ales?" Oricum, fără a face o discuţie pe această temă - deşi ea ar merita făcută la nivelul guvernanţilor - un lucru este cert: elevii şi-au dat seama că azi nu (prea) mai înseamnă nimic un bacalaureat promovat pe nişte programe de învăţământ care nu te ajută, în general, cu nimic în viaţă şi mai ales - culmea ironiei! - în special, chiar în societatea care le-a generat!
Trist, dar adevărat. Iar politicienii care, în campaniile electorale vorbesc despre învăţământ ca fiind, chipurile, „o prioritate naţională", ori mint cu neruşinare, ori chiar nu ştiu despre ce vorbesc!
