Revoltele populare ale țărănimii românești au fost deseori rezultatul tratamentului opresiv, dar și al indiferenței asupra necesităților acestora. Din această cauză, răscoalele au venit ca un mijloc natural de a-și face auzite cererile, atunci când orice alt instrument politic eșua. Câteodată, însă, răscoalele au fost plănuite în afara țării pentru a servi intereselor străine.
Una din cele mai vechi revolte este cea care a luat naștere în Ardeal, pe dealul Bobâlnei, în anul 1437. Răscoala nu a avut un caracter absolut românesc, o parte a răsculaților și chiar conducătorul acestora, a fost un nobil sărac, pe numele Antal Nagy de Buda, fiind ungur.
Răscoala de la Bobâlna a început atunci când episcopul catolic al Transilvaniei a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, într-o singură tranșă. Mai mult, micii nobili maghiari și locuitorii români (care înainte erau scutiți de plata zeciuielii, fiind ortodocși), au fost și ei obligați să o plătească! Când țăranii au refuzat să plătească episcopul i-a excomunicat.
Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că încă din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă.
Răscoala a izbucnit în nordul Transilvaniei, dar s-a răspândit cu repeziciune spre comitatele Sătmar (Satu Mare) și Szabolcs. În iunie, pe Dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de țărani, unde au construit o tabără. Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii care să se numească Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor și a românilor).
Ei erau conduși de Antal Nagy de Buda, și de cinci căpitani (trei țărani unguri, un țăran român și un „burghur" (burghez din Cluj).
Răsculații au trimis soli la voievodul Ladislau al IV-lea Csaki. Acesta i-a executat imediat. Răsculații, în replică, au aprins castelele și hambarele nobililor. Aflând că vin armatele nobililor, țăranii s-au retras pe Dealul Bobâlnei. Destul de repede s-au strâns pe Dealul Bobâlnei mii de țărani, mulți mineri și meșteșugari. S-au alăturat acestora chiar și nobilii mai mici, nemulțumiți și ei de lăcomia marilor nobili. Răsculații au jurat să lupte până vor dobândi dreptate și libertate.
Această mare răscoală, Răscoala de la Bobâlna, a însemnat, totodată, o strânsă colaborare între țăranii români și maghiari, în lupta lor pentru libertate socială.
Furioși peste măsură, nobilii au pornit cu armata împotriva taberei țărănești de la Bobâlna. Răsculații au luptat bărbătește la adăpostul întăriturilor. Unii dintre ei, mai curajoși, chiar au ieșit din tabără și i-au fugărit pe nobili. Așa că oricât se credeau nobilii de puternici și bine înarmați, răsculații i-au înfrânt, i-au silit să ceară pace și să jure că vor desființa iobăgia.
Pentru a fi crezuți și pentru a se ține de cuvânt, au iscălit și pecetluit o înțelegere în biserica din Mănăștur de lângă Cluj. Nobilii, însă, nu și-au ținut cuvântul. Țăranii au pornit din nou lupta pătrunzând în orașul Cluj. Aici meșteșugarii au trecut de partea răsculaților. Din nou nobilii au cerut pace și au jurat că vor slobozi țărănimea din iobăgie. Cu toate acestea și a doua oară și-au călcat cuvântul dat.
În urma tuturor acestor fapte, luptele au continuat cu o și mai aprigă înverșunare. În cele din urmă țăranii au fost înfrânți. Mulți au murit în lupte, dar și mai mulți au pierit de răzbunarea nobililor. Unii au fost trași în țeapă sau spânzurați, iar alții au fost supuși la schingiuiri sălbatice. Li s-au scos ochii, li s-au tăiat urechile, nasul și brațele. Cu toate aceste sălbăticii, răscoala de la Bobâlna i-a călit pe iobagi în lupta cu nobilimea. Înfrângându-i pe nobili ei au înțeles că acești stăpâni asupritori pot fi doborâți. În sufletul iobagilor din Transilvania a crescut încrederea că, odată și odată, vor birui și vor putea câștiga libertatea.
O consecință importantă a victoriei răsculaților la nivelul elitelor voievodatului a fost întâlnirea reprezentanților celor trei stări privilegiate, maghiari, sași și secui - care au încheiat fraterna unio (uniunea frățească), numită în textele ulterioare Unio Trium Naționum (Unirea celor trei națiuni) la Căpâlna, la 16 septembrie 1437. Aceasta a pus bazele reluării ostilităților ce au culminat cu bătălia de la Apatiu, ce urmărea „să fie zdrobite și tăiate din rădăcină îndrăzneala și răzvrătirile nelegiuiților de țărani" (voievodul Lorand Lepeș) și menținerea sistemului social al Transilvaniei, ce a durat până la 1918.
Ioan Stoica, prim-vicepreședinte al Asociației Naționale „Cultul Eroilor", Filiala „Gr. Ștefan Gușă" Mureș
