Situaţiile strategice mai importante pe care comandantul român le-a avut de rezolvat în anul 1916 au fost executarea ofensivei în Transilvania, dar şi zdrobirea grupării inamicului pătrunsă în Dobrogea şi apărarea Munteniei. Prin aplicarea planului de campanie, se desprinde concluzia că forţele române puteau ajunge pe Mureşul Mijlociu, unde frontal s-ar fi scurtat şi s-ar fi creat condiţii pentru continuarea ofensivei spre vest, nord-vest sau pentru organizarea unei puternice apărări în Transilvania, pe un aliniament tare din teren, cum erau Munţii Apuseni sau cursul Mijlociu al Mureşului, fapt ce ar fi permis ulterior trupelor române să facă faţă în condiţii mai bune ofensivei inamicului.
Dacă pe scena politică s-au format două curente, unul germanofil, reprezentat de regele Carol I şi de Petre Carp, şi un altul pentru acţiune militară împotriva Austro-Ungariei, din punct de vedere al opiniei publice situaţia era foarte clară, aceasta cerând eliberarea Transilvaniei.
Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, prin moartea regelui Carol I (16 octombrie 1914), şi punerea sub semnul întrebării a victoriei Puterilor Centrale, a făcut să crească forţa curentului naţionalist reprezentat de Take Ionescu, N. Filipescu, N. Iorga, I. Brăteanu, O. Goga şi I. Lucaci (ultimii doi ardeleni). Acest curent a influenţat decisiv intrarea României în război alături de puterile înţelegerii.
În perioada de 2 ani în care România a fost neutră, Turcia la 23 noiembrie 1916 şi Bulgaria la 10 septembrie 1915, au intrat în război de partea Germaniei, în timp ce Italia, la 23 mai 1915 a trecut de partea Franţei.
Intrarea României în război s-a făcut în urma semnării la 17 august 1916 de către premierul Ion I.C. Brătianu a două tratate, unul politic şi unul militar, cu Anglia, Franţa, Rusia şi Italia. Prin cel politic i se promiteau României teritoriile locuite de români în Imperiul Austro-ungar, Transilvania până la Tisa, cu Banatul, precum şi Bucovina. Cel militar stipula ca Armata Română să întregească aripa stângă a frontului rusesc, să fie susţinută în operaţiunile din Ardeal de o ofensivă rusă pe frontul austriac, de o altă aliată spre Salonic, precum şi primirea de ajutoare militare consistente ruseşti în Dobrogea. Intrarea de facto în război s-a produs la 27 august, când România a declarat război Austro-Ungariei.
În urma declaraţiei de război a României împotriva Austro-Ungariei de la 27 august 1916, în noaptea de 27 spre 28 august Armata Română a trecut Carpaţii prin 18 locuri. În acest timp în vest se făceau eforturi foarte mari pentru apărarea şi salvarea Verdumului. Planul de război al Armatei Române era: Eliberarea Transilvaniei şi organizarea defensivei înspre Bulgaria.
În Transilvania erau concentrate trei armate. Armata I-a condusă de generalul Culcer, Armata a II-a, comandată de generalul Averescu şi Armata a IV-a comandată de generalul Prezan, iar Armata a II-a, împreună cu forţele ruseşti susţineau frontul defensiv din spre Bulgaria (în principal cel din Dobrogea).
Comanda supremă o avea regele Ferdinand, iar conducerea operaţiilor, şeful Statului Major.
Inamicii au conceput un plan de război prin care au încercat să-l contracareze pe cel românesc. Au iniţiat un atac în Dobrogea cu trupe bulgaro-germano-turce sub comanda generalului Mackensen, iar în Transilvania au organizat defensiva pe linia Mureşului sub comanda generalului austriac Arz von Straussenberg.
În Ardeal, Armata Română a reuşit să elibereze Braşovul la 29 august, apoi Petroşaniul şi Orşova (în Banat), la 4 septembrie, iar după luptele câştigate la Miercurea Ciuc (5-11 septembrie), Odorhei (15 septembrie) şi Răstojna (24-28 septembrie).
La 7 noiembrie 1917, Bella Kun se integrează în Revoluţia bolşevică în Rusia. Este anul în care bolşevicii lui Lenin se infiltrează în toate lagărele de prizonieri din Rusia. Pentru a câştiga încrederea prizonierilor bolşevici, agenţii promit acestora că dacă trec de partea „revoluţiei" vor fi eliberaţi din prizonierat, în schimbul încadrării lor în detaşamentele roşii secrete.
Tot la 7 noiembrie 1917, Rusia începe revoluţia bolşevică, iar Bella Kun a înţeles, încă din 1916, că pentru el se iveşte o nouă şansă şi se încadrează în mişcarea clandestină a conspiratorilor din lagăr. Îmbrăţişând cu ardoare cauza bolşevismului, el a devenit în scurt timp, cel mai apreciat activist comunist din regiunea Toms…, el manifestând un fanatism dus până la extrem şi o ură fără de margini împotriva „duşmanilor revoluţiei mondiale". Noua lui credinţă este însoţită de un comportament de extremă duritate, faţă de deţinuţii din lagăr, un om de temut ce-şi reducea la tăcere adversarii vederilor sale politice.
Războiul româno-ungar din 1919 s-a desfăşurat pe o perioadă de 9 luni. Românii au pierdut 188 de ofiţeri şi 11.478 de soldaţi, din care 69 ofiţeri şi 3.601 soldaţi erau morţi.
Principalii lideri bolşevici au fugit din Ungaria. Bella Kun şi alţii kunerişti s-au refugiat în Austria, unde se afla la putere un guvern social-democrat.
Au fost însă arestaţi şi au rămas într-un lagăr până în iulie 1920, când un acord privind schimbul de prizonieri intervenit între Austria şi Rusia Sovietică, a permis unui număr de 415 kunerişti să se refugieze la Moscova.
La Moscova, Bella Kun a intrat în rândul Partidului Comunist (bolşevic) din Rusia Sovietică. A primit cetăţenia sovietică şi a fost numit în conducerea Kominternului, răspunzând de Germania, Austria, Cehoslovacia şi România.
(Sfârşit)
