Al patrulea meci fără victorie pentru ASA Târgu-Mureș

Distribuie pe:

ASA Târgu-Mureș a încheiat turul de campionat, din sezonul regulat Liga 1, cu o remiză la Botoșani, scor 1-1. Ivan Gonzalez a deschis scorul în minutul 23, al doilea gol al său din acest sezon pentru mureșeni. Oaspeții au cerut penalty, opt minute mai târziu, când Manolov a căzut în careu după un duel cu Miron, însă Radu Petrescu n-a acordat nimic. „Mi s-a părut că se putea acorda penalty, dar eram departe", a spus Cristiano Bergodi, la finalul partidei. Hadnagy a egalat pentru Botoșani, în minutul 73, și "l-a ridicat" pe Cristi Pustai de pe bancă, la meciul de debut pe banca moldovenilor. "Mă bucur foarte mult pentru că am dat primul gol în acest campionat. Bine că am spart gheața și nu am pierdut. Este un nou început cu noul antrenor și zic că am jucat bine", a spus Atilla Hadnagy. A fost al patrulea meci fără victorie pentru ASA Târgu-Mureș și a doua remiză de la numirea lui Cristiano Bergodi. "A fost un meci greu, împotriva unei echipe care luptă la retrogradare. E foarte greu să învingi această echipă. Dacă nu ratam așa mult, plecam cu trei puncte. Așa am luat doar un singur punct. Am ratat două mari ocazii. În Liga I, meciurile sunt echilibrate, iar dacă ratezi două ocazii mari, mergi acasă cu doar un punct. Trebuie să lucrăm mai mult. Vine pauza competițională și vom avea timp să lucrăm. Mai avem de muncă până la finalul campionatului. Acum avem și mulți jucători accidentați. Când vom avea lotul complet, putem face mult mai bine. În acest moment, cred că Astra este favorită la titlu. Totuși, este un campionat echilibrat. Ne putem bate la titlu. Cred că sunt echipe aflate acum în play-off și care pot ajunge în play-out. Se poate întâmpla orice până la final", a afirmat Cristiano Bergodi, antrenor ASA Târgu-Mureș. Echipa pregătită de Cristiano Bergodi încheie turul de campionat pe locul 6, cu 19 puncte, 4 victorii, 7 rezultate de egalitate și 2 înfrângeri. Din păcate, rezultatele din ultima etapă au adus Craiova la egalitate de puncte cu ASA, returul anunțându-se unul extrem de dificil. Pentru ASA Târgu-Mureș au jucat: Viciu - Velayos, I. Gonzalez, Bejan, Balic - Mureșan, Brandan, L.Pedro (83-Axente), Dedov (77-Hanca), Romario - Manolov. Alte rezultate ale etapei: FC Voluntari - Concordia Chiajna 1-1, Pandurii Tg. Jiu - FC Viitorul 1-0, Dinamo București - Astra Giurgiu 0-1, CSMS Iași - Steaua București 1-2, CFR Cluj - CS U Craiova 1-2. Partida Petrolul Ploiești - ACS Poli Timișoara s-a diputat luni (după închiderea ediției). Lideră în clasament este formația Astra, cu 27 de puncte. Campionatul se întrerupe pentru jocurile echipei naționale, în prima etapă a returului ASA jucând la Dinamo, la data de 17 octombrie, ora 20.30.

Lasă un comentariu