Ziua Universală a iei româneşti sau sărbătoarea portului naţional?

Distribuie pe:

Oamenii cu curaj şi caracter le par întotdeauna stranii celorlalţi…Oare eu cum le par?

 

Nu uita…

Unde nu te-ai duce,

În orice colţ al lumii,

Nu uita măicuţa ce ţi-a spus:

-Să-ţi faci semnul crucii

Cum făceau străbunii,

Ca să te păzească Cel de sus.

 

Să nu uiţi în grabă

Legea pământească,

Ia cu tine-un spic de dor şi drag,

Dorul de ogradă,

De vorbă părintească

Şi de al căsuţei tăcut prag.

 

Nu uita vreodată

În străinătate

Neamul tău şi graiul strămoşesc,

Că ai mamă, tată,

Că ai soră, frate

Şi un suflet mare, românesc.

 

Unde nu te-ai duce,

În orice colţ al lumii,

Nu uita nicicând de sfatul meu:

-Să-ţi faci semnul crucii

Cum făceau străbunii,

Ca să te păzească Dumnezeu.

 

Ziua Universală a Iei se va sărbători în fiecare an la 24 iunie. Pentru prima oară aceasta s-a sărbătorit în 2013 la iniţiativa asociaţiilor române de peste hotare, pionier fiind Comunitatea „La Blouse Roumaine", care a propus ia - bluza tradiţională românească - drept brand de ţară şi a organizat pe 24 iunie 2013, odată cu sărbătoarea de Sânziene, prima Zi Universală a Iei. Astăzi, după trei ani evenimentul a devenit global, sărbătorit în toate ţările unde se găsesc fraţii noştri de sânge. Această sărbătoare a devenit o tradiţie şi în asociaţiile româneşti din Canada, la care am luat parte în ultimii trei ani. Pentru prima oară am sărbătorit împreună cu prietenii mei în cadrul asociaţiei românilor la Câmpul Românesc în Hamilton, unde am constatat, că noi, românii basarabeni, avem o dragoste nemărginită faţă de costumul naţional la fel ca şi românii din celelalte zone ale României: Banat, Maramureş, Bucovina, Moldova din dreapta Prutului şi alte regiuni. Cu părere de rău, în această zi au fost prezenţi cam puţini conaţionali îmbrăcaţi în costume naţionale, dar spun cu bucurie că majoritatea părţii feminine purta ie, mai rar bărbaţii… Situaţia s-a schimbat de la an la an, tot mai mulţi au început să poarte ie, unele românce basarabence, ca surorile Rodica Dvorean şi Liliana Ciorescu, originare din raionul Teleneşti chiar şi la locul de muncă. În 2014 am sărbătorit Ziua Universală a Iei în mijlocul prietenilor, membrii cenaclului literar «Grigore Vieru» din Toronto, coordonator d-na Maria Tonu. Atunci am promis că voi apela, când mă voi întoarce la Chişinău, la dl Valeriu Matei, preşedintele Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu" să ajute pământeinii noştri prin a dona câteva costume naţionale pentru ansamblul vocal „Crenguţa" de pe lângă cenaclul sus pomenit, dar numai cu vorba am rămas… Mă simt vinovat, că n-am insistat de ajuns şi având probleme de sănătate a rămas această problemă pe planul doi, dar promit să reiau acţiunile.

În viziunea mea, ICR Chişinău acordă o mare atenţie  promovării şi conservării tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti în Republica Moldova. E bine, dar la etapa actuală o atenţie sporită ar trebui acordată luptei pentru promovarea adevărului istoric: de recunoaştere a identităţii naţionale româneşti de către populaţia de origine româno-basarabeană, lupta împotriva moldovenismului primitiv. Şi mai este un moment dureros cu care ne confruntăm, şi cred că aici la fel e datoria ICR, de o implicare mai amplă, mai dură. Dacă noi suntem români, limba de stat e română, tradiţiile şi obiceiurile sunt româneşti, atunci şi sărbătorile sunt la fel, unice- cum în stânga, aşa şi în dreapta Prutului. Dar după cum sărbătoarea Limba Noastră cea Română s-a transformat în sărbătoarea Limba Noastră, aşa şi sărbătoarea Ziua Universală a Iei s-a transformat în Sărbătoarea Portului Popular. Priviţi pozele şi veţi vedea portul popular al reprezentanţilor Partidului Democrat care au fost în ospeţie la Căzăneşti la sărbătoarea Ziua Universală a Iei. Şi dacă primarul e din partea PD-ului, apoi se vede şi pe peretele improvizat din covoare scris numele sărbătorii…Priviţi poza.

Cum? Vă place? Nu! Nici mie. E aceeaşi operă comunisto-statalistă: lupta împotriva adevărului, împotriva recunoaşterii identităţii naţionale, adică, lupta împotriva poporului român basarabean din Moldova. În micul meu discurs de felicitare adresat participanţilor am accentuat semnificaţia acestei sărbători, punând accentul pe naţional, transmiţându-le felicitări de la românii din Canada, dar şi de la numele Sfatului Ţării 2… Vai, ce s-a mai supărat D-na Valentina Buliga, vice-preşedinte al PD-ului! Mi-a reproşat, zicându-mi că-i vine să mă… şi n-am înţeles bine: îi venea să mă spânzure ori să mă pupe… Mi-a mai spus că am supărat-o pe însoţitoarea dumneaei, de origine ucraineancă… Le-am accentuat, că chiar de împărtăşim ideologii diferite, nimeni nu ne impune să ne duşmănim ca oameni şi că îi iubesc pe toţi moldovenii la fel, necătând de ce etnie este. Şi, dacă sărbătoarea este a iei, a iei noastre româneşti, nu e cazul de supărare.

Ce să vă mai spun? Mi-a fost trist pe suflet după aceasta? Deloc! Fiindcă de care colectiv mă apropiam îmi spuneau cuvinte de laudă şi susţinere… Şi voia bună şi dispoziţia ridicată a dominat la toţi participanţii festivalului până la sfârşit…

Dar tot mi-i trist pe suflet din cauză că nu pot găsi răspunsul la următoarea întrebare: de ce Ziua Universală a Iei Româneşti este sărbătorită la nivel internaţional în sute de oraşe ale lumii, între care Washington, New York, Los Angeles, Toronto, Paris, Londra, Madrid, Amsterdam, Milano, Viena, iar numai la noi în România Mică e «ca la nimeni»…

Lasă un comentariu