Prof. dr. Ioan Scurtu: „Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ștergerea identității naționale a poporului român"
După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ștergere a identității naționale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România". Trecutul este „rescris", ca într-un cunoscut roman („1984"), iar studiul istoriei devine un fel de infracțiune, un demers „naționalist". Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?
Se desfășoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înșiși, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câțiva intelectuali, autoproclamați exponenți ai societății civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfășurând o campanie intensă și sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceștia, H.-R. Patapievici, scria: „În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut". Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conștiința națională pe Decebal, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir și Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăznește să-i evoce este un naționalist, demn de disprețul Europei și al „societății civile". România însăși este prezentată ca o țară demnă de scârbă și dispreț. Să nu se mai spună că avem o țară frumoasă, cu imense bogății, care merită să fie cunoscută și prețuită (așa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o „Grădina Maicii Domnului"). Foarte activ și mediatizat este Lucian Boia, care și-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât niște anexe ale marilor imperii, incapabili să-și construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independență și de alte asemenea „mituri". Cei care susțin contrariul - A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. - sunt niște naționaliști, demni de tot disprețul europenilor. Obiectivul lui Boia și al susținătorilor săi este clar: „Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură față de trecut, față de orice trecut". Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate națională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri și se îndreaptă spre niciunde. Doar duși de mână, ca orbeții, românii ar putea ieși la liman și, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoștință tot ce li se cere din afară. Guvernanții au acționat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogății naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminați de guvernanții de după 1989 din reconstrucția economiei naționale.
Una dintre direcțiile de ștergere a memoriei românești este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocația distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?
Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ștergerea identității naționale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărții „Palate din București", de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice și de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanții, prin așa-zisa „restitutio in integrum", au deschis calea unor uriașe abuzuri, la care s-a asociat din plin și justiția. Au fost restituite clădiri istorice - care făceau parte din patrimoniul național - pe care proprietarii (mulți dintre ei obținând decizii judecătorești pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri „moderne", din beton și sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii - care, culmea, se mai numește și al Patrimoniului -, care are obligația de a păstra monumentele istorice și de artă, precum și cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanții de la București: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice și apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparțiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele și justiția română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniștrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute și renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule românești au fost lăsate în paragină. Nici măcar în „Anul Brâncoveanu" (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici și palate construite de marele domnitor.
„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esențial al guvernanților".
Majoritatea orașelor din Transilvania nu au statui, busturi și alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică și chiar în anii comunismului, piețele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autoritățile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?
Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi și alte monumente prin care sunt omagiați diverși lideri maghiari. Între aceștia, și un criminal de război, ucigaș de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comuniști. Cu complicitatea guvernanților români, în județele Harghita și Covasna s-a constituit „de facto" un „ținut secuiesc", în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acționează intens pentru legalizarea acestuia și constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanță mai multe hotărâri ale consiliilor locale din județ, privind autonomia „ținutului secuiesc", deoarece încălcau Constituția, care prevede că România este stat național unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acționat pentru impunerea legalității, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susținut de UDMR. Am fost recent în cele două județe și am avut senzația că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carțile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar și la chioșcurile de pe trotuar, se vând hărți, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt tratați ca străini și presați să plece cât mai repede și cât mai departe. În acest timp, oficialitățile de la București dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a „extremiștilor români".
În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcția unui grup statuar sau a unei alei dedicate „mărețelor umbre" de la 1918?
Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esențial al guvernanților. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din fața Catedralei Încoronării. Și în București ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piața Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire și de execuție, iar 2018 „bate la ușă". Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se dorește cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat și un „rond special" - de felul celui aflat pe Câmpia Libertății de la Blaj sau în fața Mausoleului de la Mărășești. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia inițiativa și să asigure susținerea financiară.
