Vocabularul limbii române


|
05-08-2016
Nr: 153
|
Autor: Cornelia Toșa
|

Poet, prozator, dramaturg, istoric, filolog şi folclorist, Bogdan Petriceicu Hasdeu, prin lucrarea „Cuvente den betrâni" (Cuvinte din bătrâni), apărută între anii 1878 şi 1881, aduce o contribuţie de seamă nu numai lingvisticii româneşti, dar şi lingvisticii mondiale (Scriitori români, coordonare ştiinţifică Mircea Zaciu).

Ideile susţinute de Hasdeu, membru al Societăţii Academice Române, în lucrarea amintită, dar şi în Etumologicum Magnum Romaniae sunt foarte actuale în definirea, fondului principal lexical: vechimea cuvintelor şi circulaţia acestora.

Pentru a urmării caracteristicile lexicului de bază am selectat o strofă din poezia „Amintire" de Lucian Blaga. La sfârşitul lunii iulie, am avut plăcerea să particip la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga", ediţia a XVI-a.

Revin la strofa din poezia „Amintire":

„Copil, fragile globuri eu lansam din pai,/mărunte lumi închipuind pe cele mari./Subt pomi mărunte lumi, copilă, urmăreai,/în aer le spărgeai cu râsul tău de rai./Acolo stau şi-acolo stai prin vrăji de mai".

Citatul îmi oferă posibilitatea, stimaţi cititori, să observ în urma unei sumare evidenţe apartenenţa cuvintelor la fondul lexical de bază (vocabularul fundamental).

Exceptând două neologisme şi o formă arhaică (subt pentru sub), celelalte lexeme intră în categoria celor 1.500-1.800 de cuvinte ale căror caracteristici le-am prezentat anterior.

Când ne raportăm la numărul de cuvinte (numite de specialişti cuvinte-titlu sau cuvânt-articol) avem în atenţie forma de bază şi nu întreaga paradigmă, adică totalitatea aspectelor flexionare.

Verbul a sta, în conjugarea lui, are variante multiple pentru a exprima modul în care este percepută acţiunea. Un rol important în diferenţierea timpului, a persoanei şi a numărului revine sufixelor gramaticale, desinenţelor, alternanţelor fonetice. Dar cuvântul - titlu: a sta este cuprins o singură dată în fondul principal lexical, chiar dacă are mai multe forme (stau, stăteam, stătui (de) stat, stând). Gramaticienii disting formele, introduc în terminologie cuvântul radical, dedublarea unor silabe, folosirea unor vocale de legătură, sufixe specifice, desinenţe. Stilisticienii constată polisemia cuvintelor şi se întreabă cu ce sens este folosit cuvântul în context: e sens de bază, e sens derivat de la cel de bază, este sens propriu, este sens figurat. Despre aceste aspecte am mai amintit cu trei ani în urmă când aveam în atenţie contextul. Dacă luăm în considerare referirile la formă şi la sensuri, nu am putea asigura un sistem al studiul lexicografic al limbii.

Ceea ce doresc să vă transmit, dragi cititori, că noi folosim limba ca un fluviu al comunicării şi că Mihai Eminescu a folosit în opera sa aproximativ 3.600 de cuvinte şi că se pot scrie câteva sute de pagini folosind 3.000-4.000 de cuvinte din cele 120.000 de cuvinte existente în limbă. Aş fi vrut să scriu mai mult despre „vrăjile de mai". Mă liniştesc şi vă liniştesc că şi nonlimbajul îşi are „vraja" lui.

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval