Vocabularul

Distribuie pe:

Categoriile de cuvinte care aparțin masei vocabularului sunt reprezentate de arhaisme, regionalisme, termeni populari, termeni ai limbajului uzual, termeni tehnici, termeni științifici, cuvinte internaționale, elemente de jargon, termeni argotici (tabu-ul vocabularului, unele abrevieri etc.).

Arhaismele sunt cuvinte, expresii și sintagme ieșite din uz. Le întâlnim în textele de inspirație istorică pentru a fi sugerată atmosfera de epocă, având efect artistic. După particularitățile acestora, arhaismele por fi fonetice (vecinici „trunchii vecinici") pentru veșnici, poate fi și o explicație: veci (expresia în veci), adică până la sfârșitul lumii. Sunt foarte frecvente arhaismele gramaticale, de exemplu folosirea pronumelui relativ-interogativ cu forme variabile la cazurile nominativ și acuzativ (carele = care; cari = care): „carele era domn"… „oamenii cari s-au adunat la curtea domnească au început să strige".

Prepoziția către are varianta arhaică cătră: „pe drumul ce duce cătră cetate…", prepoziția pe în varianta arhaică pre: „voi pedepsi pre cei care cutează…", unele forme de plural redau specificul limbajului epocii: heleștaie pentru heleșteie. „Au multe vii fără să le știe numărul, au pogoane cât cuprinde ochiul… au heleștaie" (Nicolae Filimon).

O formă arhaică o prezintă prepoziția după cu sensul de pe: „Fă-te om de lume nouă/ Să furi cloșca după ouă". (N. Filimon)

Când am citit „meniul" de la masa lui Andronache Tuzluc, m-am gândit cel puțin la două aspecte: bucatele erau „cu cheltuială", precum obrazul fetelor, obrazul subțire, care cu cheltuială se ține, tot așa cum viața în huzur, cu petreceri în localurile milionarilor… cu bani se ține. Stimați cititori pe noi ne interesează arhaismele lexicale și nu meniul de la „zalhanale" cu „coconare" și cu „nart" fix. Voi prezenta câteva arhaisme lexicale (multe preluate din autorul citat): craidon (crai + don [Juan]); ciubucciu - slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul domnului sau al boierului; ispravnic - dregător (în evul mediu), reprezentant al domnitorului într-un ținut; spătar - dregător în evul mediu care la ceremonii purta sabia și buzduganul domnitorului; vătăf (logofăt) - dregător (în evul mediu) care supraveghea slugile de la curtea domnească. În limba română contemporană, cuvântul are alte sensuri: căpetenie a călușarilor; persoană care conduce alaiul unei nunți. Dacă la cuvântul vătaf se păstrează sensul de conducător, fiind amintit ca un singur articol în DEX, în situația celuilalt lexem cu aceeași formă, dar fără legătură de sens: spătarul scaunului, spătează, deci două articole în dicționar (e diferența dintre cuvintele polisemantice și omonime).

Lasă un comentariu