Aşa cum arătam cu puţin înainte, România, având şi ea de ales ca şi toate celelalte state cobeligerante între Antantă şi Puterile Centrale, după 2 ani de ezitări a optat pentru prima, alături de care a sperat să-şi elibereze fraţii din Bucovina, Transilvania, Partium şi Banat de sub cizma austriacă şi teroarea ungurească. Dacă ar fi trecut de partea Puterilor Centrale, ar fi putut spera doar la eliberarea fraţilor din Basarabia din menghina rusească. Intrarea în război a României s-a făcut în noaptea de 15/28 august, folosind trecătorile Carpaţilor. Pe 27 august 1916, la ora 9 seara, Edgar Mavrocordat, ministrul român la Viena, a transmis Ministerului Austro-Ungar de Externe o declaraţie de război. În acest moment, efectivul mobilizat era de aproape 7 ori mai mare decât cel de pace. Doctorul Vasile Bianu, uimit, scria că în numai 5 zile s-a încheiat mobilizarea întregii armate române. Prima grijă după mobilizare a fost realizarea dispozitivului strategic care a constat în acoperirea frontierelor şi concentrarea trupelor pentru intrarea în luptă. Puterile Centrale aveau dislocate trupe la graniţa cu România încă de la izbucnirea în 1914 a conflictului mondial, iar Armata 3 bulgară se afla concentrată în sud începând din 1915 şi era pregătită să atace din primele zile de după intrarea României în război. Confruntat cu un ultimativ „acum ori niciodată" lansat de aliaţi în toiul bătăliei de la Verdun - iunie 1916 - Brătianu s-a pronunţat decisiv pentru intrarea în război. Negocierile au fost grăbite, România reuşind să-şi impună punctele de vedere, astfel că la 4 august 1916, la Bucureşti, s-au semnat documentele convenite. Mai întâi, convenţia politică, care prevedea: Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia care garantau integritatea teritorială a Regatului României pe toată întinderea frontierelor sale; România se angaja să declare război şi să atace Austro-Ungaria şi, de asemenea, să înceteze toate relaţiile economice şi schimburile comerciale cu inamicii Aliaţilor. Cele 4 mari puteri recunoşteau României dreptul legitim de a anexa teritoriile din Austro-Ungaria locuite de români, angajându-se că vor sprijini consacrarea acestui drept la Conferinţa de pace. Apoi, convenţia militară care obliga România de a ataca Austro-Ungaria cel mai târziu la 15 august 1916; armata rusă se angaja să acţioneze energic pe întreg frontul austriac - cu deosebire în Bucovina -, să împiedice orice debarcare de trupe duşmane pe ţărmul românesc al Mării Negre, să trimită în Dobrogea două divizii de infanterie şi una de cavalerie pentru a coopera cu Armata Română împotriva armatei bulgare; Aliaţii se angajau să devanseze, cu cel puţin 8 zile, printr-o ofensivă a armatelor de la Salonic, intrarea în război a României, cu scopul de a facilita mobilizarea şi concentrarea tuturor forţelor militare române; cele 4 mari puteri se angajau să furnizeze României muniţii şi material de război într-un flux de minimum 300 tone pe zi; trupele ruse prevăzute să coopereze cu Armata Română se vor afla sub ordinele Comandamentului Suprem al Armatei Române. Era un pas uriaş în obţinerea de avantaje faţă de începutul lui 1915 când Marea Britanie şi Franţa s-au alăturat Rusiei la negocieri, dar, pe atunci, nici una nu era dispusă să accepte preţul mare cerut de Brătianu: Bucovina, Banatul, Transilvania şi toată Crişana şi Maramureşul sau cea mai mare parte a acestora. Atitudinea lor s-a schimbat însă în vara lui 1915. Impasul cu pierderi enorme pentru armatele britanice şi franceze de pe Frontul de Vest, înfrângerea Aliaţilor la Dardanele şi retragerea dezastruoasă a armatei ruseşti din Polonia le-au convins că ajutorul României era acum o necesitate.
În seara zilei de 12 august au fost expediate invitaţiile pentru Consiliul de Coroană: „M. S. Regele, dorind a avea sfatul d-voastră, vă rog să luaţi parte la Consiliul care se va ţine duminică, 14 august, ora 10 dimineaţa, la Palatul Cotroceni. Preşedintele Consiliului de Miniştri: Ion I. C. Brătianu". Consiliul de Coroană era doar o formalitate constituţională menită să consfinţească o hotărâre deja luată. Presa de a doua zi, anunţând în ediţii speciale evenimentul mult aşteptat, dezvăluia şi acest „secret" devenit deja public. În ziarul „Dimineaţa" scria: „Câteva ore după Consiliul de Coroană, România va părăsi neutralitatea. Mobilizarea şi declaraţiunea de război vor fi azi urmarea celor comunicate şi discutate în acest Consiliu de Coroană", ş.a.m.d. Comandamentul român dispusese la 14/27
august 1916 pe frontul de nord şi nord-vest unităţi din cele trei armate - de Nord, 2 şi 1. Pe frontul Armatei de Nord au fost concentrate în acoperire 38 de batalioane şi 22 de baterii, însumând 41.000 de oameni, structurate în grupuri pe direcţiile trecătorilor de interes. Pe frontul Armatei 2 au fost concentrate în acoperire 44 de batalioane şi 30 de baterii, cu un efectiv de 49.500 de luptători. Pe frontul Armatei 1 au fost concentrate în acoperire 37 de batalioane şi 25 de baterii, ce însumau un efectiv de 44.500 de oameni. Pe frontul de sud, trupele de acoperire aparţineau Armatei 3. Ele cuprindeau 31 de batalioane, 10 escadroane şi 25 de baterii, ce însumau un efectiv de 39.000 de ostaşi.
(va urma)
