Ne mai întrebăm: de unde, această răsturnare climaterică?

Distribuie pe:

Așa cum am mai subliniat, dacă omenirea vrea să supraviețuiască și să se pună la adăpost de pericolele care o amenință din ce în ce mai puternic, are de rezolvat, în regim de urgență, în principal, trei mari probleme. Să stopeze creșterea demografică, să reducă poluarea de toate felurile, îndeosebi din atmosferă, și, nu în ultimul rând, să pună în valoare și să utilizeze, pe scară largă, noi surse de energie, altele decât cele pe bază de petrol, cărbune, gaze naturale și chiar de lemn.

Dacă, în cazul încetinirii sporirii populației, există unele speranțe, lucrurile se pun cam în aceeași notă și în domeniul acurateței mediului de viață, capul de afiș al acestuia fiind reducerea substanțială a acumulărilor de gaze în atmosferă, care contribuie deja la creșterea încălzirii globale prin efectul de seră. Fenomen grav cu care ne confruntăm de câțiva ani încoace și pe care-l resimțim chiar acum și prin această secetă nestăvilită. Incriminat în acest caz este dioxidul de carbon (pe vremuri bioxidul de carbon) ce rezultă din arderi, dar și din alte activități umane și biologice. Partea cea mai mică a compoziției aerului atmosferic, cu o pondere de numai 0,03 la sută în total, care, dacă depășește în concentrație, poate face (de altfel, și face) mult rău vieții pe pământ. Pentru o corectă informare, arătăm că atmosfera este formată din 78,0 la sută azot, 21 la sută oxigen, 0,9 la sută gaze inerte și 0,03 la sută dioxid de carbon.

Se crede că nivelul dioxidului de carbon a rămas în general constant, în decursul existenței planetare. Ponderea lui a început să crească treptat, pe măsura dezvoltării activităților umane, marcate îndeosebi de revoluția industrială, care a debutat cu peste patru secole în urmă, iar nivelul din atmosferă a atins cote alarmante în zilele noastre. Se apreciază că, în acest interval, acțiunea de industrializare, coroborată îndeosebi cu reducerea suprafețelor împădurite, a dus la dublarea concentrației dioxidului de carbon, de unde și atâtea modificări de climă care ne pot fi fatale pe termen lung.

Țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare își împart în egală măsură responsabilitatea pentru dereglarea ciclului carbonului, ca urmare a extinderii necontrolate a activității umane. Primele, cele industrializate și superindustrializate, ard cantități imense de combustibili fosili, de la petrol și gaze naturale, la cărbuni, iar cele sărace, în efortul lor de dezvoltare și supraviețuire, ard cu aceeași tenacitate pădurile pe care le defrișează, fie în scop industrial, fie pentru asigurarea de noi suprafețe arabile sau de teren pentru amplasarea de așezări omenești, determinate de continua creștere a populației.

Adunate una cu alta, se apreciază că în atmosferă s-au acumulat peste 700 de miliarde de tone de dioxid de carbon, mult peste gradul de suportabilitate al acesteia, cantitate aflată în continuă creștere. Deși amenințarea este certă, sunt foarte puține țările care s-au gândit la înlocuirea pe scară largă a combustibililor fosili cu surse nepoluante de energie.

Conform studiilor internaționale, principalii poluatori ai lumii sunt SUA, Rusia și China, care dețin, la un loc, aproximativ 50 la sută din emanațiile din atmosferă, ceea ce înseamnă că aceste trei mari puteri industriale ar avea un cuvânt important de spus în lansarea acțiunii de purificare a atmosferei. Necazul cel mare este că tocmai aceste trei țări dețin apropare două treimi din zăcămintele de cărbuni ale lumii, fapt care va împiedica să devină actori de nădejde în promovarea altor surse de energie nepoluantă.

Evident că și cealaltă jumătate, printre care ne aflăm și noi, românii, are un cuvânt greu de spus în reducerea emanațiilor de dioxid de carbon în atmosferă. Bunăoară, Europa civilizată s-a dovedit foarte interesată de acest program, limitând drastic sursele de poluare, cu excepția noastră, a românilor, care am transformat țara într-o afumătorie generală, transferând acțiunea de poluare din zona furnalelor și a combinatelor, pe miriști, la gropile și containerele de gunoi, în curțile și grădinile cetățenilor. Ardem totul: de la cauciucuri uzate, la gunoaie și resturi vegetale, pentru că altceva nu știm face!

Nu este de neglijat nici ceea ce se întâmplă cu pădurile tropicale aflate de-o parte și de alta a Ecuatorului, amplasate îndeosebi pe teritoriul a trei state: Brazilia (America de Sud), Indonezia (Asia), Zair (Africa). Acestea dețin 18 la sută din totalul suprafețelor împădurite. Având fiecare o populație densă și relativ săracă, țările acestea au început să folosească fondul forestier propriu, foarte valoros pentru echilibrul întregii naturi, drept monedă de schimb atât în comerțul lor exterior, cât și în acoperirea nevoilor populației aflate în continuă creștere. Brazilia și Indonezia, țări în care presiunea creșterii demografice se simte acut, au în derulare programe de înființare de noi așezări ale populației tocmai în aceste zone. Din fericire, Banca Mondială, implicată în colonizarea zonei vestice a Amazoanelor din Brazilia, și-a retras, pentru moment, sprijinul (sperăm într-o decizie definitivă) în urma dificultăților ivite de natură ecologică.

Pentru ocrotirea planetei de marile pericole care deja se arată la orizont, niciun efort de restabilire a echilibrului ecologic atât de grav afectat nu este prea mare. Fenomenul s-a amplificat și acolo unde se utilizează cărbuni cu mare conținut de sulf, unde circulă autoturisme multe și cu un grad ridicat de poluare, cum este cam peste tot, și, mai ales, pe la noi. Ele contribuie nefast nu numai la sporirea concentrației de dioxid de carbon în atmosferă, ci și la formarea ploilor acide, la acidifierea solului, care, în felul acesta, devine impropriu pentru agricultură și creșterea pădurilor îndeosebi. Să nu uităm apoi de cloro-fluorocarboni, care se fac responsabili de reducerea stratului de ozon din atmosferă.

Este clar că, în fața unei asemenea evidențe, omenirea are doar două lucruri importante de făcut. În primul rând, să așeze activitățile umane pe alte principii energetice, aceasta implicând realizarea unei noi revoluții în domeniu, care să aducă în prim-plan producția de energie solară, eoliană și hidro. În al doilea rând, să pună capăt defrișărilor masive și să se treacă la un program necondiționat de împăduriri. Sporirea vegetației pe glob, îndeosebi prin replantări de păduri, este vitală în lupta pentru reducerea excesului de dioxid de carbon din natură. Aceasta este salvarea noastră.

În ce ne privește pe noi, românii, constatăm, cu regret, că și la acest capitol suntem în afara problemelor. Nicăieri, pe arterele de circulație ale Europei, n-am întâlnit atâtea camioane burdușite cu bușteni tăiați din pădurile noastre, lăsând astfel versanții pleșuvi. Cazurile munților din județele Harghita și Covasna, dar nu numai, sunt elocvente. Cu alte cuvinte, în vreme ce majoritatea se străduiește să pună stavilă în deprecierea naturii, noi continuăm fărădelegile față de ea, condamnându-ne la tot felul de intemperii. Ne mai întrebăm, atunci: de unde, atâta secetă și arșiță, de unde această răsturnare climaterică, extrem de nefavorabilă?

 

 

 

Lasă un comentariu