Cuvinte și construcții populare


|
23-09-2016
Nr: 188
|
Autor: Cornelia Toșa
|

În masa vocabularului (reprezentând 90% din lexic), un loc important este ocupat de cuvintele și construcțiile populare. Totul este motivat de interdependența dintre națiune (popor) și comunicarea prin limbă (limba, ca fenomen social, definește o națiune).

Cuvintele și construcțiile populare sunt fapte lingvistice de largă circulație în vorbirea de zi cu zi. Acestea (cuvintele și construcțiile populare) se folosesc pe întreg teritoriul țării, de ex.: caier, fuior, muiere, meliță etc.

„…Ea își înfigea furca cu caierul de in, în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire; eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei." (Barbu Delavrancea)

Un cuvânt popular este muiere și are ca sinonime în limba standard: soție, femeie.

Ex.: „Muierea lui Dumitru Onișor, mama lui Niculăieș, era țintuită la pat, fiind foarte bolnavă, dinaintea Crăciunului". (după Mihail Sadoveanu)

„Dar cu cine vorbești tu așa, muiere? Dar ce?

Ai trăit cu mine, ca să ai asupra mea vreun drept?" (Mihail Sadoveanu)

Cuvântul este moștenit din limba latină (mulier,- eris) și are, spre deosebire de regionalisme, o circulație pe întreg teritoriul românesc, fără însă să fie formă literară; ca forme literare sunt folosite sinonimele soție (ca în primul exemplu din M. Sadoveanu) și femeie (ca în al doilea exemplu).

Între formele de esență populară, sunt amintite și unele modalități de adresare: mă, Ionică!, nea Vasile! (nu am amintit și fă!, bre, țață, lele, nană, care se includ în categoria regionalismelor: fă! caracterizează graiul muntean, pe când nană se folosește ca formulă de adresare, în regiunile din centru și vestul țării).

„- Du-te, mă, și ia-ți o pernă, dosăditule, de câte ori să-ți spun? Că ăștia nu sunt în stare să facă măcar un scaun, zise femeia (Catrina - mama lui Niculae)…" (Marin Preda - Moromeții). Formula de adresare fă!, am întâlnit-o la marin Preda în varianta fonetică fa!

„- Taci, fa, din gură, n-auzi?!, zise el (Moromete), apucând lingura între degete." Comunicarea e mai mult poruncă. Nicio urmă de simpatie, de drăgălășenie… Viața era aspră, comunicarea aspră, oamenii tot așa: „- Mănâncă, mă, acilea și nu te mai miorlăi…" (Marin Preda).

Forme populare sunt și unele adaptări fonetice ale unor forme literare: trin (tendința de închidere a vocalei e) „Trinule, mașină mică / Unde-l duci pe Ionică / Tu mi-l duci / Tu mi-l aduci / Din Craiova, în Tecuci!"; rubinet (pentru robinet); bronet (pentru brunet); fondație (fundație). Diferența dintre formele literare și cele populare sunt, uneori, de ordin morfologic: Adrian Costache și Florin Ioniță în lucrarea destinată pregătirii elevilor pentru testarea națională menționează astfel de abateri: omiterea articolului hotărât: Ce-a mai zis omu'? Folosirea unor forme de viitor: Oare astăzi o ploua? (va ploua); întrebuințarea cazului dativ cu prepoziția la: I-am trimis scrisoare la bunica (în loc de bunicii).

În redarea flexiunii, în vorbirea populară, întâlnim deseori forme de tipul: „Nu am aflat lu' care i-a spus (căruia, cui)."

Amintim și câteva construcții din vorbirea populară: „Ce te râzi?", „Ce te crezi?", „Ăl mai cu coarne", „hârca de babă" (construcție pleonastică), „gol-goluț", „a da apă la șoareci", „a lucra pe brânci".

Granițele dintre regional și popular sunt mobile (relația fiind aceea dintre parte și întreg).

 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval