Bombardamentul pe întregul front al Armatei a II-a a început la 25 iulie. Cel mai intens a fost înregistrat în sectorul Corpului 4 armată, sector ocupat recent de Divizia 7 ca urmare a plecării ruşilor. Regimentul 16 infanterie care încă nici nu apucase să-şi sape adăposturile a avut de suferit mari pierderi umane. Acest bombardament, cu aceeaşi intensitate, a continuat pe tot parcursul zilelor de 25 şi 26 iulie, zi în care pe la ora 18 duşmanul a atacat cu infanteria, îndreptându-se spre diviziile 6 şi 7 române. Regimentul 16 infanterie care suferise mari pierderi în urma bombardamentelor, era acum atacat cu forţe de trei ori mai numeroase, şi după lupte cumplite a fost forţat să se retragă, din efectivul său rămânând mai puţin de jumătate. Legăturile telefonice au fost întrerupte ca urmare a bombardamentului, şi de aceea artileria nu a mai putut fi anunţată să execute barajele de foc necesare. Întregul front al Diviziei 7 a fost obligat să se retragă cu aproape 822 de metri în adâncime de la poziţiile sale.
Frontul Diviziei 6 a fost bombardat cu sute de tunuri şi cu gaze asfixiante, cea ce a înlesnit atacul infanteriei inamice. Brigada 12 infanterie şi Regimentul 7 vânători au primit prima lovitură fiind siliţi să opună o rezistenţă disperată şi forţate să dea înapoi cu mari pierderi. Contraatacurile date de Regimentul 12 infanterie la divizia 6 şi de un regiment de marş la Divizia 7 nu a îndreptat deloc situaţia. Inamicul era prea numeros şi prea bine informat despre toate mişcările trupelor noastre.Pe frontul Diviziei 8, însă, atacurile au fost de o intensitate scăzută, focurile artileriei încetând repede.
În ziua de 27 bombardamentul duşmanului a continuat la fel de înverşunat şi asupra noilor poziţii de luptă româneşti, urmate fiind foarte curând de atacurile cu infanteria. Diviziile 7 şi 6 române au fost nevoite să mai cedeze teritorial, deoarece toate contraatacurile executate s-au dovedit a fi fost de prisos în faţa forţei şi trădării. Forţele inamice cărora li se contrapunea Armata a II-a erau: Divizia 225 germană, Divizia 70 honvezi, Brigada 15 rezervă bavareză şi un batalion de vânători würtembergez, Divizia 7 cavalerie austriacă, Divizia 117 germană, Divizia 8 cavalerie austriacă, diviziile 37 şi 38 honvezi, Divizia 1 cavalerie austriacă, diviziile 218 şi 217 germane, Regimentul 3 grenadieri, Regimentul 59 german şi Divizia 62 austriacă. În total, 5 divizii germane şi 7 divizii austriece.
În ziua de 28, dacă pe frontul Diviziei 6 intensitatea atacurilor inamice s-a mai liniştit, pe acela al Diviziei 7 s-a înteţit mult mai mult. Unităţile noastre sunt mereu împinse înapoi, duşmanul înaintând cu pas sigur spre obiectivul urmărit - valea Trotuşului.
În ziua de 29 presiunea asupra frontului Brigăzii 14 era extrem de mare, încât orice speranţă părea a fi pierdută de a mai putea opri inamicul până la Trotuş. Întăririle aduse acestei brigăzi prin singurele unităţi de care se mai dispunea - brigada de grăniceri, luată de la Armata I română, deşi era mare nevoie de ea acolo; batalionul vânătorilor de munte şi o divizie de cavalerie - a fost proiectat un mare contraatac asupra inamicului care ajunsese în seara zilei de 29 iulie pe înălţimile ultime de deasupra Trotuşului - cota 789 - iar cu patrulele sale ajunsese în comunele Poieni şi Mosoarele, îndreptându-se şi spre Târgu-Ocna. Se luaseră şi măsuri de a trece pe malul stâng al Trotuşului, în eventualitatea în care contraatacul ar fi eşuat, ceea ce era foarte probabil având în vedere că trupele inamice erau de patru ori mai numeroase. Deodată, ca din senin Batalionul vânătorilor de munte s-a năpustit cu toţi cei 1.100 de soldaţi ai săi asupra inamicului. Ei au sosit de la Tg.-Neamţ unde s-au pregătit pe tot parcursul primăverii şi începutul verii. Aceştia au plecat la 25 iulie, urmând traseul Rosnov - Frumoasa - Gura Văii - Brăteşti, şi au mers într-o singură etapă numai cu halte mari făcând zilnic peste 40 km şi a ajuns la Brăteşti 7 km nord de Tg.-Ocna, în dimineaţa zilei de 30 iulie la ora 1:30. Aici s-au odihnit mai mult, preţ de vreo 7 ore; pe la ora 10 a primit ordinul de atac care trebuia să-l înceapă la ora 16. S-au pus imediat în marş, trebuind să facă un ocol pentru a cădea la flancul inamicului, şi la ora 15:30 a ajuns la apa Trotuşului în faţa sectorului dealul Vrânceanu - Măgura, de unde trebuiau să plece la atac. Vânătorii de munte s-au desfăşurat pentru atac pe malul stâng al Trotuşului pe care l-au traversat în frunte cu ofiţerii lor într-o tăcere deplină.
Deodată, peste 30 de puşti-mitralieră, 10 mitraliere şi mii de grenade au tras din mers şi din fugă asupra duşmanului surprins, îngrozit şi înlemnit de această apariţie. Rezultatul acestui atac-surpriză a creat panică în rândul inamicului care, nemaiputând urca pantele cu o viteză salvatoare pentru el, l-a determinat să se predea în cea mai mare parte; nu se mai opunea nici o rezistenţă. Rapiditatea cu care înainta batalionul român de vânători le-a permis să ajungă repede la Cireşoaia, aproape 5 km de la şosea, încât artileria inamică nici nu a mai avut timpul necesar să deschidă focul asupra ei. Artileria inamică lovea făcând baraj pe valea Trotuşului, pe când vânătorii se găseau deja la Cireşoaia. Deşi această bătălie a durat numai o oră, a fost suficient timp să-i producă duşmanului pierderi de peste 1.500 de luptători - morţi, răniţi şi prizonieri - pe când vânătorii au avut doar doi ofiţeri răniţi, doi soldaţi morţi şi 17 răniţi. Acest atac nu a mai fost nicicând egalat de vreun altul, şi a dat răgaz comandamentului armatei române să-şi ia măsurile necesare pentru a rezista în continuare.
Sunt aduse aici trupe luate de la stânga armatei, cum au fost Divizia 1 şi trupele din Divizia 3 în a căror sectoare pericolul era mult mai redus. Divizia 1 de cavalerie, descălecată, este trimisă la 31 iulie în sectorul Diviziei 6 pentru a-i oferi ajutor. Situaţia începea să se restabilească, dar ruşii au procedat şi aici ca şi la Mărăşeşti - au părăsit poziţiile ce aveau la dreapta Divizia 7 (Regimentul 27 infanterie) lăsând un mare gol pe care inamicul a şi atacat. Dreapta diviziei a fost forţată să se retragă, dar şi de data aceasta Batalionul de vânători de munte a intervenit şi a salvat situaţia. Regimentul 27 infanterie care a părăsit poziţia datorită atacurilor grele ale duşmanului, fiind înconjurat pe la dreapta, a contraatacat şi şi-a recuperat poziţiile deţinute cu puţin timp în urmă. În primele 15 zile ale lunii august, inamicul nu a mai încercat niciun atac de anvergură pe frontul Armatei a II-a, ci a recurs numai la acţiuni locale prin care urmărea cucerirea de poziţii şi rectificări de front.
(va urma)
