Post-scriptum la o mare zi a istoriei literaturii române

Distribuie pe:

A fost marcată, cu bune şi cu rele, împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui George Coşbuc. Octav Şuluţiu, Nichifor Crainic, George Călinescu, Vladimir Streinu, Dumitru Micu, Mircea Zaciu, Laurenţiu Ulici, I.Negoiţescu, Mircea Tomuş, Gavril Scridon, Jacob Propper, Andrei Bodiu, Ioan Pintea, Teodor Tanco, Maria - Daniela Pănăzan, Petru Poantă i-au dat evenimentului tărie culturală prin actualizarea paginilor de exegeză. A lipsit Nicolae Steinhardt.

Pentru Nicolae Steinhardt, George Coşbuc era „marele năsăudean". Îl numeşte astfel în „Convorbirile cu Ioan Pintea" din „Primejdia mărturisirii", când semnalează date biografice despre orientalistul Sergiu Al-George şi tatăl acestuia, năsăudeanul Vasile Al-George, cu vădite înclinaţii către cultura orientală, înţelegând mult din sensul lumii prin înţelepciunea sanscrită şi tibetană, purtând o mare forţă a caracterului, aici asemănându-l cu George Coşbuc.

Volumul N.Steinhardt - „Primejdia mărturisirii. Convorbiri cu Ioan Pintea", Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1993, cuprinde pe lângă „Convorbirile de la Rohia", izbutită „ordonare a trezviei", şi câteva eseuri. Într-unul din acestea, intitulat „Coşbuc întrezărit", Steinhardt mărturiseşte cum s-a apropiat de duhul năsăudean şi de cel al operei coşbuciene, fără pretenţii structuraliste sau prejudecăţi estetizante, descoperind un om de cultură autentică şi un poet adevărat. Eseistul îşi propune să nu repete lucruri ştiute „şi de multe ori spuse", să-l dezvăluie pe poet altfel decât în manuale şi cărţile de critică literară. Unghiul acesta de abordare, departe de „tirania" clişeelor critice sufocante, ne face să prezentăm în detaliu eseul.

Ca generic, Steinhardt îl „scoate" pe Coşbuc din „îmbulzeala preanumeroşilor Mitici ai Capitalei", integrându-l semnificaţiei Transilvaniei; ceea ce pentru filozoful Vasile Băncilă „este în legătură cu ideea de ordine şi de cultură". Însetat de cultură este Coşbuc în prezentarea steinhardtiană. Despre râvna lui către perfecţiune vorbeau apropiaţi ai familiei lui Steinhardt, între aceştia profesorul C.Pandele, vecin cu poetul în casa bucureşteană din Calea Plevnei, unde poetul a murit, în 1918. „Pandele ne vorbea adesea despre Coşbuc", consemnează Steinhardt, ca despre artistul autentic „care zăbravnic trudea şi îşi migălea îndelung şi versurile originale şi traducerile". „Era jovial, bonom, adevărat burghez (...) un om vrednic de admiraţie şi respect, ba şi de oarecare spaimă sacră", poetul înnobilându-i pe cei din jur cu încredere şi prietenie, eliberându-i de stereotipii şi temeri, dându-le din dezinvoltura sa artistică.

În „Coşbuc întrezărit", Steinhardt îl prezintă pe „marele năsăudean" şi prin felul în care descoperă („am fost în măsură să gust după cuviinţă") frumuseţea cumpătată şi veneraţia pentru învăţătură a locului care a dat ţării cel mai mare număr de academicieni, prin relatările medicului şi orientalistului Sergiu Al-George. Coşbuc aparţine pământului unde precumpăneşte rânduiala, atras de cunoaşterea universală, „fascinat şi el de India, de marile epopei şi legende ale lumii, de orizonturi culturale largi, de enciclopedism". Duhul locului, sugerează Nicolae Steinhard, i-a dat lui Coşbuc temeinicie, dovadă fiind caietele ce-au pregătit traducerea „Divinei Comedii", apoi traducerea ca atare, „în soluţii fericite", într-o „românească nesilită", vioaie, coerentă, fără „pedantism". Traducerile lui Coşbuc nu sunt simple exerciţii, în comentariul steinhardtian, ci mărturii ale voinţei poetului de a se împărtăşi din marea cultură universală, devenind „omul de cultură" rodnic şi iscusit, personalitate viguroasă, cu „multă cunoaştere", „suflet deschis către ecumenicitatea spiritului". Astfel, eseul lui Nicolae Steinhardt întregeşte imaginea poetului ca „om învăţat": „Din spusele profesorului Pandele, din eruditele observaţii ale lui Sergiu Al-George, şi din răsfoirea caietelor «Divinei comedii», am ajuns, nu fără o doză de surprindere, să-l cunosc pe Coşbuc - ahtiatul de cultură..."

 

Lasă un comentariu