Ce ne-au dat politicienii (partidele)? Promisiuni şi minciuni!

Distribuie pe:

Pe posturile de televiziune are loc un război total între parlamentarii PSD şi PNL, pe tema majorării salariilor personalului medical şi a celui din învăţământ. PSD-iştii, cu Liviu Dragnea în frunte, ţipă la PNL-işti că numai guvernele lor au dat românilor creşteri salariale şi de pensii, în timp ce liberalii s-au opus (cum au făcut-o şi recent când nu au votat legea cu pricina), tot timpul fiind împotriva îmbunătăţirii traiului românilor. Argumentul e întărit de faptul că s-au unit cu PDL care, din ordinul preşedintelui Băsescu, în 2010, au tăiat salariile bugetarilor cu 25%, au anulat pensiile speciale etc. Realitatea e căşi unii şi alţii mint. De fapt, nici PSD şi nici PNL nu au dat nimic românilor din averile acumulate în 26 de ani prin dijmuirea banilor publici. Guvernele celor două partide atunci când au majorat cu câteva procente salariile şi pensiile, sumelerespective au fost luate din bugetul statului, deci din banii plătiţi de cetăţeni şi firmele comerciale ca taxe şi impozite (ce depăşesc cifra de 300). Mai exact, sumele infime cu care s-au majorat salariile şi pensiile au fost şi sunt luate tot de la contribuabili (cetăţeni şi firme), deci parlamentarii şi guvernanţii nu ne-au dat şi nu ne vor da nimic, ci, din contră, ne iau aproape tot ce câştigăm prin birurile majorate an de an, impuse prin legi votate tot de ei, pentru ei, legi ambigue, care înlesnesc furtul din bani publici.

Deci, stimaţi cetăţeni, politicienii, parlamentarii, indiferent de culoarea politică, nu v-au dat şi nu vă vor da nimic, aşa cum susţin şi mint pe la posturile TV, că v-au mărit salariile şi pensiile, tot din banii plătiţi de dumneavoastră.

Din contră, vă fură aproape tot ceea ce agonisiţi prin munca istovitoare de sclavi ai celor care au acaparat puterea folosindu-se de dumneavoastră, cerşindu-vă votul prin care se împăunează ca fiind aleşii poporului, cu „drepturi" de a fura, exploata în numele democraţiei de tip românesc (dâmboviţean). Toată mascarada cu apărarea drepturilor celor nevoiaşi, a clasei de mijloc, care nu prea există, cu promisiuni amăgitoare făcute în pragul alegerilor, mai ales a celor parlamentare, sunt minciuni frumos ambalate pentru a fi crezute de votanţi ca să-şi pună ştampila pe partidul din care fac parte candidaţii.

De fapt, aceleaşi minciuni şi promisiuni vi le oferă de 26 de ani în campaniile electorale, care de fapt, sunt uitate, aruncate la coşul de gunoi, de unde le scot lustruite după patru ani, chinuindu-se să vă facă să credeţi, din nou, că v-au dat, că v-au făcut viaţa mai uşoară, mai bună, când de fapt v-au vândut aceleaşi iluzii în care nici ei nu cred.

În schimb, nu suflă o vorbă despre faptul că în cei 26 de ani de „democraţie", au vândut totul în folosul lor, au vândut fabricile, combinatele la fier vechi, sondele, rafinăriile, uzinele electrice, gazul, băncile, pământul, străinilor care v-au dat în schimb multinaţionale, supermarket-uri, în care se comercializează produsele industriale şi agricole aduse din ţările lor. De fapt, s-a vândut totul firmelor străine care au distrus tot ceea ce le făcea concurenţă, România fiind cea mai săracă ţară (cu 4,5 milioane de persoane care trăiesc la limita sărăciei) din Uniunea Europeană, încăt peste patru milioane de români au plecat în lume pentru a găsi un loc de muncă pe care l-au pierdut acasă.

Aceasta este bunăstarea creată de parlamentarii şi guvernanţii care s-au perindat la putere timp de 26 de ani, bunăstare care v-o promit şi acum, pentru a-i vota din nou în schimbul iluziilor vândute din patru în patru ani. Aşadar, daţi-le din nou votul candidaţilor PSD, PNL, ALDE, PMP, PRU, care dau vina unii pe alţii, că au distrus viaţa românească (unii susţin că la buget sunt zeci şi zeci de miliarde de lei, alţii că nu există, chiar dacă PIB-ul a crescut cu 5%), când de fapt toţi mint pentru a vă îndupleca să le daţi votul, că pe urmă ştiu ei ce să facă ca să le meargă lor bine. USR nu a participat la acest dezastru, deci merită să-i acordaţi atenţie. Însă, ce se va întâmpla cu sectorul sanitar şi cel de învăţământ, cu construcţia de autostrăzi şi locuri de muncă, cu economia, cu îmbunătăţirea vieţii, a traiului românilor, încât să scape de ultimul loc ocupat pe lista săracilor din ţările UE, tăcere totală. Se vor re-zolva toate aceste probleme, probabil în mileniul patru.

Lasă un comentariu