Am să vă spun astăzi o poveste impresionantă, o legendă a unei biserici și a unui om bogat. (Discursul rostit de academicianul Alexandru Surdu, cu prilejul acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Nord din Baia Mare, la 13 noiembrie 2008)
Se zice că la Rășinari, lângă Sibiu, era un om bogat, cu mare credință, și se închina Bunului Dumnezeu și îi mulțumea în fiecare zi pentru toate darurile primite, pentru bunăstarea sa, pentru sănătatea și pentru înțelegerea din casă. „Doamne, Iisuse Hristoase, zicea omul nostru, Fiul lui Dumnezeu, învață-mă, Doamne, cum să-mi arăt recunoștința față de bunătatea Ta".
Bunul Dumnezeu i-a ascultat rugămintea și, într-o noapte, în vis, i s-a arătat Îngerul Domnului: „Ridică biserică, i-a spus, un lăcaș de închinăciune și de mulțumire, cum au făcut-o strămoșii tăi cei binecuvântați de Împăratul Ceresc". Și s-a trezit omul nostru, i-a mulțumit Bunului Dumnezeu și chiar în dimineața aceea a tocmit oamenii și a început lucrul. A ridicat curând o Biserică înaltă, de lemn tare, pe malul pârâului la margine de sat. Se bucurau rășinărenii și veneau aici să se închine.
Înaintea primăverii însă au venit ploile, cum se întâmplă uneori, au topit zăpezile și s-au revărsat apele. Pârâul a crescut, s-a năpustit asupra bisericii, a luat-o pe sus, cu temelie cu tot, a zdrobit-o și a dus-o la vale. Mare a fost necazul omului și al sătenilor, care credeau, pe bună dreptate, că este o pedeapsă a Cerului. Și a căzut el în genunchi, rupându-și părul și hainele: „De ce m-ai pedepsit, Doamne Iisuse Hristoase? Cu ce Ți-am greșit, Doamne?" Și se ruga așa, cât era ziua de mare și noaptea nu mai putea să doarmă de supărare.
S-a îndurat de dânsul Bunul Dumnezeu, și iarăși i s-a arătat Îngerul Domnului: „Ai ridicat lăcaș de lemn la malul apei, înalță biserică de piatră pe piatră, biserică mare și tare, să crape stâncile și munții să se clatine, dar ea să rămână neatinsă, ca semn al credinței tale, dacă este curată!"
S-a trezit omul nostru înspăimântat, și-a chemat toate neamurile, și-a vândut averea și-a început construcția bisericii de piatră, cu ziduri groase ca de cetate. Și-au venit zidari și tâmplari, și cioplitori, iar lucrul mergea bine. Dar, toată agoniseala s-a dus și pereții erau neterminați, cu acoperișul neridicat, iar omul nostru nu mai avea ce să vândă. A rămas singur, părăsit și de femeie și de copiii pe care îi sărăcise. În fiecare duminică se ducea însă la vechea biserică din sat și cerea de pomană în fața intrării. „Ajutați-mă, oameni buni, dați-mi un bănuț pentru Biserica Mare din sat!" Iar creștinii, știindu-l și văzându-l acuma „dus", îi dădeau.
Omul nostru, însă nu mai avea putere și, într-o sfântă duminică, de-abia târându-se, a intrat în vechea Biserică. Ajuns în fața altarului, s-a așezat cu greu în genunchi; a scos din sân o broboadă în care adunase bănuții și a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, aceștia sunt ultimii bănuți pe care îi mai am și ultimele mele picături de viață! Ia-le, Doamne, și îndură-Te de mine, păcătosul!" A căzut în fața altarului și a murit.
S-au cutremurat sătenii de atâta credință și, unindu-se, au dus la desăvârșire construcția bisericii. Despre această legendă se spune că i-a plăcut într-atâta lui Șaguna, încât a hotărât să fie înmormântat în preajma ei, la Rășinari.
Această sfântă biserică, cunoscută și sub numele de „Biserica din Deal", cu hramul Sfânta Treime, s-a zidit între anii 1801-1815, cu stăruința și cheltuiala unui singur rășinărean, Ion Bungărzan. Întrucât ctitorul și-a epuizat întreaga sa avere, terminarea lucrărilor la acoperiș și la turn s-a făcut prin contribuția credincioșilor. (Preot Nicolae Streza, jr)
Construcția acestei biserici este și pentru noi o pildă, un exemplu, mai ales în vremurile acestea de cumpănă, de a împlini o misiune în condiții foarte grele. Dacă vrem să nu fim alungați din istorie, atunci ar trebui să jertfim fiecare bănuț, fiecare picătură de sânge și de suflet pe altarul Țării și al dreptei noastre credințe, cum a făcut-o, la vremea Sa, Mitropolitul nostru Andrei Șaguna.
