În „zgomotul și furia" manifestațiilor de stradă, care sunt, pe zi ce trece, tot mai deturnate de la scopul declarat inițial, a trecut, oarecum (sau încă) nebăgat în seamă un demers guvernamental menit a scoate economia românească din impas, prin măsuri de susținere și dezvoltare a capitalului autohton.
Executivul a adoptat, săptămâna trecută, un memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), definit ca un mecanism de finanțare care va identifica și materializa posibilități investiționale cu impact în dezvoltarea economică pe termen lung și crearea de noi locuri de muncă, prin construirea, de la zero, a unor afaceri în domenii prioritare pentru statul român. „Crearea acestui Fond face parte din materializarea Programului de guvernare 2017-2020 și reprezintă o abordare managerială a Guvernului, orientată spre creșterea performanței și utilizarea eficientă a activelor obținute de companiile statului (…), instrument de capitalizare a companiilor de stat, dar și de finanțare a proiectelor de țară, prin atragerea de capital din diverse surse publice și private. FSDI va fi un partener valoros atât pentru investitori instituționali precum BERD, BEI, Banca Mondială, cât și pentru fonduri de investiții sau alți investitori privați", se arată în comunicatul de presă dat publicității de către Guvernul României.
Cu alte cuvinte, pornind de la experiența unor state precum SUA, Norvegia, Franța, Italia sau Polonia, Executivul are în vedere, potrivit Programului de guvernare 2017-2020, renunțarea la „acel complex pe care multe guvernări în România l-au avut, și anume, că sunt unele lucruri care nu se pot face în țara noastră, deși multe state le-au făcut cu mult înainte și cu rezultate foarte bune". Autorii programului estimează, printre altele, că, prin FSDI, în următorii patru ani, în economia României vor intra 10 miliarde de euro, Fondul determinând, printre altele, apariția de noi fabrici în agricultură și industrie, precum și capitalizarea unor firme precum Tarom, CFR, Șantierul Naval Constanța, C.E.C., Nuclearelectrica ș.a. pentru ca acestea să-și poată extinde activitatea sau să-și achiziționeze noi capacități. Valoarea totală finanțată de FSDI este estimată la 3,5 miliarde de euro, alte 3 miliarde vizând construcția de autostrăzi și căi ferate rapide, prioritare fiind cele care nu pot fi realizate sau demarate din fonduri europene până în 2020.
În funcție de resursele naturale existente și de specificul zonei - apreciază inițiatorii - se vor realiza noi unități de producție în domenii precum: procesare legume-fructe, îmbuteliere apă minerală, componente pentru industria de apărare etc.
…Un optimism debordant, s-ar putea spune, gândindu-ne la Fondul Proprietatea, de exemplu, dar și la alte fonduri de investiții al căror eșec răsunător mulți români îl resimt încă, justificându-le, oarecum, îndoiala și neîncrederea în asemenea soluții miraculoase. Dar nu imposibile.
Un recent articol din presa internațională (preocupată, în general, în aceste zile, să prezinte - dezinteresat, desigur - România drept campioană europeană la corupție) atrage atenția, prin modul tranșant al abordării. „România: revoltă, într-adevăr. Dar cine se revoltă și împotriva cui?", titrează autorul, Modeste Schwartz, în publicația Visegrad Post, la 2 februarie, într-o amplă analiză a scenei politice bucureștene. „Ca să eliminăm, de la început, orice polemici simpliste: da, o mare parte a politicienilor PSD sunt etichetați drept corupți, făcându-se vinovați de luare de mită, deturnare de fonduri etc., ca și întreaga clasă politică din România - fără excepție! - și, de fapt, ca toată clasa politică din Europa (…). Presupunând că românii ar ieși din apatia politică, ar fi de așteptat proteste care să ceară modificarea Constituției, schimbarea clasei politice sau o democrație directă. Dar nu este cazul. Protestatarii vor să schimbe niște politicieni corupți, susținuți de o majoritate democratică, cu alți politicieni corupți, care nu au nicio bază democratică", observă autorul, avansând ideea că măsurile adoptate de noul guvern în primele zece zile de la instalare - mărirea salariului mediu și a pensiilor - „nu numai că încurajează alte state să iasă de sub jugul ordo-liberalismului german, dar afectează direct capitalul Germaniei (de fapt, al Bavariei și al sateliților săi austrieci), care a devenit, recent, cel mai mare investitor străin în România (…). Profitabilitatea acestor investiții se bazează pe exploatarea neîngrădită a unei mâini de lucru plătite cu un salariu minim, anume calculat pentru a-i asigura o supraviețuire mizerabilă unui ins fără familie și fără chirie de plătit, fapt ce determină un declin demografic fără precedent și cea mai ridicată rată a imigrației din toate țările non-africane (mai mare chiar decât cea a Siriei, în timpul războiului".
Însă marea supărare a Angelei Merkel, în opinia publicației citate, este următoarea: „odiosul guvern PSD are de gând să înființeze un Fond Suveran de Investiții și Dezvoltare, așa cum sunt în Norvegia, Franța, Arabia Saudită etc., care (…) ar servi, cu precădere, la dotarea României cu verigile ce-i lipsesc în industria agroalimentară (procesare, conservare, îmbuteliere) și ar face legătura între imensul său potențial agricol și o piață internă de 18 milioane de consumatori care, pe bună dreptate, sunt convinși că mâncarea produsă în România e mai gustoasă și mai sănătoasă decât cea din import. De aici înainte, din perspectiva coloniei metropolitane, se intră în domeniul ne-negociabilului. Printr-o asemenea măsură, România plănuiește să-și schimbe statutul de colonie extractivă (sursă de materie primă și mână de lucru ieftină) care i-a fost dictat în actuala ordine mondială, pretinzând - dacă nu suveranitate totală, pentru care nu are forța militară, un statut de colonie productivă, comparabil cu cel al Ungariei (unde salariul mediu este cu 50% mai mare și care suferă mult mai puțin din cauza migrației".
„În consecință - conchide autorul - iată cine se revoltă acum: Germania, ca o metropolă colonialistă, se revoltă împotriva guvernului ales democratic din România (indiferent de numeroasele acuzații de corupție - nici mai multe nici mai puține decât cele care au mai fost și vor mai fi, și față de cele din Europa, în general) și caută să înlăture acest guvern (…) și să-l reinstaleze pe cel al fostului comisar european Dacian Cioloș, un tehnocrat care nu a fost ales niciodată de nimeni, ci impus fără o majoritate parlamentară de către Iohannis în 2014, ca rezultat al unui alt Maidan din București și dat jos de la guvernare printr-un vot popular masiv, care a condamnat politicile sale anterioare".
…Desigur, punctul de vedere al publicației citate (care susține politicile Grupului de la Vișegrad - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria) poate sau nu poate fi acceptat, criticat, blamat, incriminat, respins. El avertizează însă că receptarea, în spațiul public, a memorandumului privind FSDI merită urmărită cu atenție, prin prisma atitudinii pe care o vor adopta actorii noștri politici, a susținerii sau respingerii de care va avea parte un demers, pe cât de ambițios, pe atât de benefic și necesar, pentru reușita căruia ar trebui să se mobilizeze întreaga societate, în propriul ei folos.
Așadar, se vor face pași, în continuare, pentru realizarea acestui obiectiv? Va fi speculat și răstălmăcit de cei care-și văd, deja, interesele periclitate? Va fi folosit pe post de scânteie care să scoată, din nou, mulțimile în stradă? Îi va ancheta DNA pe cei care l-au redactat? Memorandum sau „Maidan"? Ne va felicita Europa sau își va râde-n barbă?
…Altă întrebare?...
