ATENŢIE LA COMPOZIŢIA CONSERVELOR DE ROŞII DIN COMERŢ!


Categorie: Diverse
|
17-02-2017
Nr: 32
|
Autor: LUCRETIA POP
|

În a doua parte a lunii ianuarie 2017, experţi din cadrul Asociaţiei Pro Consumatori (APC), conduşi de conf. univ. dr. Costel Stanciu, au realizat un studiu asupra a 71 de sortimente de tomate în conservă (bulion, pastă de tomate, roşii pasate, tomate decojite, roşii tăiate cuburi), comercializate în cadrul marilor structuri comerciale.

La realizarea studiului, s-au avut în vedere clarificarea unor aspecte legale, tehnologice şi de comercializare a tomatelor în conservă şi identificarea aditivilor alimentari utilizaţi în compoziţia acestor produse, care prezintă un risc de apariţie a unor afecţiuni medicale în cazul unui consum constant şi pe termen lung.

78 la sută din produsele analizate ar trebui retrase de la vânzare!

„Conform Ordinului nr. 362/2002 emis de Ministerul Agriculturii, bulionul şi pasta de tomate sunt produse obţinute prin zdrobirea şi strecurarea tomatelor, la care se poate adăuga sare sau zahăr, urmate de concentrarea prin fierbere a sucului obţinut, până la consistenţa de bulion sau pastă. Astfel, 78% din bulionul şi pasta de tomate analizate trebuie retrase de la comercializare, deoarece sunt realizate din concentrat de tomate, de provenienţă necunoscută, diluat cu apă până la obţinerea tipului de bulion sau pastă de tomate dorit a fi comercializat.

Conform prevederilor legale în vigoare, la fabricarea bulionului şi a pastei de tomate nu este permisă adăugarea coloranţilor, a substanţelor conservante şi a substanţelor de îngroşare (amidon, gume etc.). De asemenea, este interzisă înscrierea pe etichetă a menţiunii natural.

Îngrijorări legate de substanţele folosite

Produsele din tomate realizate industrial suferă unele modificări nedorite în timpul fabricării şi, mai ales, în timpul celorlalte faze care urmează până la consum (transport, depozitare, comercializare, păstrare la consumator).

În legătură cu produsele din tomate, în rândul consumatorilor au apărut motive de îngrijorare, mai ales referitoare la materiile prime şi la tehnologiile folosite pentru fabricarea produselor.

Temerile se adâncesc la gândul că, din considerente obiective, uneori materia primă se spală scurt în apă fierbinte cu detergent şi că, oricât s-ar clăti acestea, este cert că o îndepărtare totală a detergentului este un ideal prea costisitor.

Pentru că produsele ieftine ar fi prea fluide şi nevandabile, se adaugă deseori substanţe de îngroşare (amidon, agar-agar, guar, xantan, alte gume), iar pentru a nu risca o decolorare a pastei se adaugă în produs aditivul E330 (acid citric).

11% din produsele analizate conţin sare iodată, deşi din 2004 a fost eliminată folosirea acesteia din hrana animalelor şi din industria alimentară. În sarea iodată, pe lângă iod, se mai adaugă şi ferocianura de potasiu - E536 - un agent antiaglomerant.

Sortimente bune pentru consum

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor, am realizat topuri de produse din tomate, care nu conţină acid citric şi sare iodată, deci produse sănătoase:

Angelis (Republica Moldova), pasta de tomate tip 25%, conţine tomate; Gaston (Italia), pasta de tomate tip 24 - 26%, conţine tomate 99% şi sare 1%. Panzani (Spania), conţine 100% piure de roşii proaspete, redus la 7%; Giana (Italia), conţine roşii 99,75%, sare 0,25; Kaufland (Polonia), conţine roşii 99,5%, sare 0,5%; Winny (Cora, fabricat în Italia), conţine roşii decojite, suc de roşii 40%; SunFood (Italia), conţine roşii cuburi decojite, suc de roşii 40% şi sare 0,2%; Ferma veche (România), conţine roşii întregi decojite, suc de roşii 50% şi sare 2%", precizează raportul APC.

Riscuri pentru sănătate

Experţii atrag atenţia că sortimentele de tomate care conţin E 330 (acid citric) pot provoca dureri abdominale şi atacă smalţul dinţilor. Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree.

Un alt conservant - E536 - un agent antiaglomerant, la peste 100 de grade Celsius, ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu şi clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăţi în respiraţie, dureri de cap şi ameţeli.

Prin urmare, atenţie la compoziţia trecută pe eticheta acestor produse! 

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval