VIAŢA ŞI ACTIVITATEA LITERARĂ A LUI GRIGORE VIERU

Categorie: Cultural
|
17-02-2017
Nr: 32
|
Autor: MARIN CĂLDĂRARIU Foto: IOSIF TRIF
|

Nu demult s-au împlinit opt ani de când acest român, cu dragoste de Limba română, a trecut la cele veşnice, după acel accident petrecut la 16 ianuarie 2009 pe când se întorcea de la o acţiune literară.

Pentru a-i cinsti memoria celui care ne-a fost frate, Grigore Vieru, la Casa Iancului, din Târgu-Mureş, a avut loc miercuri, 15 februarie 2017, o interesantă evocare a marelui poet basarabean din Republica Moldova.

Poetul academician, născut în localitatea Pererita, judeţul Hotin, a fost evocat de profesorul Alexandru Ciubîcă de la Colegiul Naţional „Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu-Mureş.

Pentru început, aşa cum se obişnuieşte, a fost intonat Imnul Naţional, Marşul lui Iancu şi un cântec adecvat evenimentului, apoi a deschis seara literară Ioan Berţa, preşedintele Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu", care a organizat evenimentul împreună cu Despărţământul Central Judeţean Mureş al ASTREI. După un scurt cuvânt al preşedintelui, a urmat profesorul Alexandru Ciubîcă, acesta făcând o interesantă expunere, o dată cu videoclipul care a scos în evidentă viaţa şi activitatea celui comemorat.

Prezentatorul a adus la cunoştinţa publicului participant faptul că poetul Grigore Vieru a scris de-a lungul vieţii sale atât manuale pentru şcolari, cât şi foarte mută poezie. Dacă vrem să facem un clasament al poeziilor sale putem spune că acesta a scris poezii despre copilărie, poezii dedicate mamei şi poezii patriotice, sociale. Toate cele afirmate de către vorbitor au fost exemplificate prin citirea unor versuri. În exemplificarea noastră dăm o parte din poezia lui Grigore Vieru intitulată „Scrisoare din Basarabia".

„Din basarabia vă scriu,/ Dulci fraţi de peste Prut/ Vă scriu cum pot şi prin târziu,/ Mi-e dor de voi şi vă sărut".

Profesorul prezentator a dat citire şi unor aforisme scrise de Grigore Vieru, acestea fiind adresate diferitor activităţi sau acţiuni ale unor persoane.

Despre Grigore Vieru au scris multe persoane importante ale literaturii basarabene şi române. De exemplu, academicianul Mihai Cimpoi, pe una din cărţile semnate de Grigore Vieru, scria „Ea (poezia) apare dintr-un mâl primar, fiind încurajată de o muză de rimă şi lacrimă".

În încheierea serii dedicate marelui poet român au recitat poeţii Mircea Dorin Istrate şi doctorul Dorian Marcoci şi au citit din creaţia proprie Smaranda Lucaci si Silviu Raţiu.

A fost o seară de adâncă trăire patriotică ascultând cele expuse şi, în special, cântecul patriotic românesc „Cântă cucu-n Bucovina", interpretat de un grup bărbătesc, condus de marele interpret Grigore Leşe.


Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval