Printre acele legi-șvaițer, promulgate, în mare și suspectă grabă, de președintele Klaus Iohannis, se află și Legea 217/2015, asupra căreia azi revenim, după alte patru editoriale publicate. O lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr. 31/2002, a Guvernului, trecută mai mult tacit prin strecurătoarea permisivă a Parlamentului, ducând la interpretări dorite de cei urmărind anumite clare interese.
Contextul rușinos în care a fost promulgată această atât de discutabilă lege, în atâtea privințe, asupra căreia, din păcate, nu s-a mai revenit, așa cum promiteau mai-marii clipei politice românești, impunea o necesară precizare. Dar nu s-a făcut. O lege, propusă de cei trei liberali, în frunte atunci cu adormitul Crin Antonescu, care necesită multe precizări, absolut necesare, în numele adevărului și al realei istorii. Dar și al bunului-simț! La apariția legii, nesupusă vreunei dezbateri publice, afirmam că ea ar putea ca, în viitor, să ridice multe probleme, generate de interpretări, confuzii și exagerări. De fapt, și acesta-i adevărul, este vorba despre o mizerabilă provocare, despre „o lege excesivă", lege care, de fapt, din nou rupe România în două. Pentru că unele prevederi ale acelei Legi 217/2015, supervizată de Alexandru Florian, președintele Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wiesel", iar amănuntul spune totul, au ieșit dintr-o noapte a minții unora. O lege mustind de stupidități și interpretări, lege antiromânească, anticonstituțională, antidemocratică, antieuropeană, supusă, în grabă, unei fușereli parlamentare. Felul în care a apărut, seamănă - o spunea și istoricul Marius Oprea - cu o „lege marțială". O lege care duce la nepermisă îngrădire a unor libertăți de exprimare, devenind un mijloc de presiune, de acțiune coercitivă. Lege scoasă, parcă, cu trufia unui Pilat din Pont, a unui Hitler, a unui Stalin, încât parcurgându-i prevederile să nu mai îndrăznești să te gândești la mareșalul Ion Antonescu, la Iuliu Maniu, puși la zid, la interdicție în secolul 21 din mileniul al treilea. Și nu doar ei. În rândul „gardiștilor legionari" au fost trecute mari personalități ale filosofiei, literaturii, gândirii românești: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Emil Cioran, Petre Țuțea, Valeriu Gafencu și mulți alții. Iar după „genocidul comunist", ei să fie puși la zid, după 60-70 de ani?! Ei sunt condamnați a doua oară? Or, în această situație, tăcerea intelectuală ar fi vinovată și complice!
Această lege anticonstituțională, antinațională, antidemocratică, făcută pe genunchi, la comandă străină, în manieră comunisto-stalinistă, clocită, tocmai într-o vreme românească postdecembristă, „cu grave tumulturi în urmă", lege gravă și nedreaptă, a celor care ne sfidează, lege plină de capcane și inadvertențe, cuprinde prevederi care toate încep cu „se interzice!". Încât nu poți să nu te întrebi: oare ce se mai permite în țara asta? Ia să vedem care sunt persoanele interzise, acuzate de „crime de război" și de „legionarism". Știm bine că, imediat după 23 august 1944, după ocuparea României de ciuma bolșevico-stalinistă, au avut loc numeroase procese, urmate de dure condamnări ale „dușmanilor poporului", personalități de seamă ale României, intelectuali condamnați, cică, „pentru crime de război" și „crime împotriva umanității". Cine erau acei „vinovați", considerați „periculoși" pentru noul regim comunist? În urma epurărilor și a condamnărilor, date de Tribunalul Poporului, ei au umplut închisorile de la Aiud, Jilava, Gherla, Sighet, Pitești. Din cei 107 generali, pentru a recurge la un singur exemplu, care au luptat pe frontul din Răsărit, din Stepa Calmucă, Odessa, până la tragedia de la Cotul Donului - Stalingrad, 47 au murit în sumbra detenție. Legea 217/2015 îi consideră „infractori" și „criminali". Același destin tragic l-au avut și Mircea Vulcănescu, fost subsecretar de stat, la Finanțe, criminali de război fiind considerați, în procesul „ziariștilor naționaliști", din anul 1952, Nichifor Crainic, Romulus Dianu, Radu Gyr, Stelian Neagoe, acuzați că „au scris articole denigratoare" împotriva bolșevicilor pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial. În aceeași oală sunt îndesați, și Emil Cioran, și Petre Țuțea, și Valeriu Gafencu.
Legea 217/2015 este o ofensă adusă și celor care, cu șase decenii în urmă, „luptau, în munți, cu arma în mână, împotriva comunismului sau deja putrezeau în temnițele regimului comunist". Condamnați la ani grei de închisoare, pe nedrept, pentru că ei au luptat împotriva unui regim impus de „tancurile și baionetele rusești", acum, prin stupida lege, considerându-i pe aceștia „legionari", sunt puși la zid și condamnați a doua oară! Nu-i de mirare, din moment ce unii, care au dorit această lege, niște slugarnici în această Românie a ciocoilor, a hoților cu bodyguarzi, sunt urmași ai celor care, după 23 august 1944, au dat acele sentințe ale tribunalelor comuniste. Acest Alexandru Florian a și indicat primele victime - „Mircea Vulcănescu și Nichifor Crainic", condamnați de comuniști, nu vor mai avea dreptul la plăci memoriale și statui în această Românie. Deci, în țara lor! Așa vor urmașii celor care, cu 60-70 de ani în urmă, bolșevizau România, îndeplinind, orbește, ordinele primite de la Kremlin. Așa au suferit, în condiții de permanentă urmărire: Ogoranu, Arnăuțoiu, frații Paragină, maiorul Dabija, Gogu Puiu și mulți alții. Conform acestei legi, „se interzice ca străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau alte locuri publice" să poarte numele lor. În timp ce numele unui adevărat criminal de război - Wass Albert - și al unui adept al nazismului, horthystul Nyiro Jozsef, au devenit străzi și busturi prin județele Harghita și Covasna.
După apariția stupidei Legi 217/2015, mă întrebam: de ce, oare, printre cei puși la zid se află, și Radu Gyr, și Valeriu Gafencu? Oare de ce sunt ei chemați, din nou, în fața unui tribunal cominternist, stalinist, de tristă amintire, pentru a fi condamnați? Radu Gyr, cel care, după ce a mai fost aruncat în temniță, și de Carol al II-lea, și de comuniștii români, la ordin, și sub comandă sovietică, de patru ori! Radu Gyr este cel care a scris acea teribilă poezie anticomunistă, „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", poezie confiscată și interzisă de cenzura vremilor roșii, sovietice, incriminată de autoritățile comuniste ale timpului, ale „obsedantului deceniu", condamnat la moarte, „pentru incitare la revoltă"! O poezie care, pe vremea aceea, circula din temniță în temniță, în mai multe variante, poezia recunoscută de Radu Gyr fiind aceasta: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, / Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, / Ci pentru văzduhul tău liber de mâine, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri, / Pentru cântecul tău, țintuit în piroane, / Pentru lacrima soarelui tău pus în lanțuri, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele, / Ci ca să aduni, chiuind pe tăpșane, / O claie de zări și-o căciulă de stele, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Așa, ca să bei libertatea din ciuturi / Și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane, / Și zarzării ei peste tine să-i scuturi, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Și ca să-ți pui tot sărutul fierbinte / Pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane, / Pe toate ce slobode-ți ies înainte, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! // Ridică-te, Ioane pe lanțuri, pe funii, / Ridică-te, Gheorghe, pe sfinte ciolane, / Sus, pe lumina din urmă-a furtunii, / Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!".
Pentru această poezie anticomunistă, Radu Gyr a fost condamnat la moarte. Licențiat în litere, a simpatizat, ca alți tineri din perioada interbelică, cu mișcarea legionară. Arestat și cu o condamnare sub Carol al II-lea, ajunge internat în lagăr. Sub comuniști, pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!", Radu Gyr, autor și al altui extraordinar poem - „Cu Iisus în celulă", este condamnat la moarte, un an așteptând execuția lui în acea cumplită celulă a morții, pedeapsă comutată la 25 de ani de muncă silnică. Da, Radu Gyr a fost simpatizant legionar, fiind în preajma unor mari personalități, mari valori ale vremii, unii fiindu-i eminenți profesori dintr-o elită intelectuală de excepție, precum Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Ovid Densușianu, N. Cartojan, P.P. Negulescu, Nae Ionescu, Tudor Vianu, Dan Botta, Nichifor Crainic, George Murnu, Ion Pillat, Gib Mihăescu, Vasile Voiculescu, el făcând parte dintr-o galerie de tineri entuziaști, nefiind vreun vindicativ. Și a suferit, și sub dictatura carlistă, când a fost închis în lagărele de la Vaslui, Miercurea Ciuc, Râmnicu Sărat, și sub cea comunistă! Împreună cu alți 86 de intelectuali, Radu Gyr este judecat și condamnat, sub Carol al II-lea, la 12 ani de închisoare, pedeapsă preschimbată, iar Radu Gyr e trimis, ca simplu soldat, pe frontul de Răsărit, în cadrul acelor „batalioane de sacrificiu ale liniei întâi de foc". Grav rănit, revine în țară și scrie, în anul 1942, „Poeme de război", carte care, după 23 august 1944, îi va atrage ura sovieticilor și a slugilor lor comuniste din România subjugată. Supus unei prigoane dure, ajunge, din nou, pe banca acuzaților, în cel de-al doilea proces al „criminalilor de război", fiind condamnat tot la 12 ani de închisoare. Eliberat în anul 1956, peste doar doi ani, în 1958, este iar arestat, închis la Aiud, judecat și condamnat la moarte pentru poemele publicate, printre ele aflându-se, cum mai sus precizam, și „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!". Grațiat, în 1963, grav bolnav, aflat într-o mare însingurare, după o viață zbuciumată, a trecut la cele veșnice la 29 aprilie 1975.
Pentru aceeași „vină colectivă" a fost arestat, judecat și condamnat, aruncat în Gulagul românesc, și Valeriu Gafencu, acel student basarabean numit, de Nicolae Steinhardt, „Sfânt al Închisorilor", un adevărat martir. Întemnițat în mai multe închisori, transferat, de la Aiud, la Târgu Ocna, în sanatoriul-spital, cel care și-a petrecut floarea vieții prin închisorile comuniste, se afla în aceeași celulă a suferinței cu Richard Würmbrand, evreu trecut, în închisoare, la ortodoxie, ambii „pe ultima sută de metri în drumul spre Dumnezeu". Grav bolnav, printr-o minune, Valeriu Gafencu primește, din partea altui condamnat, o doză de penicilină, noutate medicală pentru România acelor ani, să-i salveze viața. Însă, penicilina salvatoare o dă lui Würmbrand, atât de bolnav, și el, încât până și pâinea trebuia muiată în gură, pentru a o putea înghiți. Gafencu a murit. Würmbrand a supraviețuit, ajuns în Senatul american. Consilierii din Târgu-Ocna au hotărât să-i acorde, post-mortem, lui Valeriu Gafencu, „Sfântul Închisorilor", titlul de „Cetățean de Onoare", celui care nu are nici măcar un mormânt. Culmea, o organizație pentru monitorizarea antisemitismului, revoltată, la culme, a cerut, conform Legii 217/2015, retragerea titlului de „Cetățean de Onoare", acordat lui Valeriu Gafencu!
Credem că, revenind la conducerea țării, Guvernul PSD-ist ar trebui să atace această Lege 217/2015, pentru încălcarea stridentă, grosolană, a unor drepturi și libertăți garantate de
Constituție, lege anticonstituțională, antinațională, antidemocrată, antieuropeană!
