Scria Grigore Vieru că omul are drum drept în viaţă, drum drept ca lemnul pe care Hristos a fost răstignit, dacă are o „ţintă"; şi (adăugăm!) dacă e, cum consemna maestrul Ion Vlasiu, în„brazda" lui.
Privindu-ne drumurile de acum, ele nu par tocmai drepte, ca lemnul pe care Hristos a fost răstignit, căci nu li se simteţinta, iar omului nu i se simte brazda. Ziua se petrece în ambiguiţăţi, în „inutilităţi drăguţe", fiind luaţi în derâdere cei care rostesc cu mâna pe inimă cuvintele ţară, pământ românesc, istorie naţională, înaintemergători. Revenind la scrisul lui Vieru, acesta cuprinde în poemul Trandafirul singurătăţii imaginea razei de soare ce se aşează în fiecare cuvânt al limbii române, numai că „nimeni în dreptul ei nu se opreşte". După cum, nimeni nu vede zbuciumul păsării - a se vedea poemul Pasărea a lui Grigore Vieru - care zboară să aducă hrană puilor, găsindu-şi la întoarcere cuibul devastat, începând dureroasa căutare, cu bobul în cioc, până când acesta a încolţit. Au fost detaliate asemenea imagini la reuniunea culturală Grigore Vieru -Taina care mă apără a Bibliotecii „Liviu Rusu" din Sărmaşu-Mureş, o instituţie ce are ţintă şi vrea să fie în brazda ei, prin truda doamnei Dinuca Burian, a primarului Şărmaşului, ing. Ioan Mocean.
La fel s-a întâmplat cu evocarea I.L. Caragiale 165 de ani de la naştere propusă publicului de aceeaşi instituţie, Biblioteca „Liviu Rusu". Ca demersul cultural (drumul) să aibă ţintă, au fost evitate locurile comune. S-a rememorat momentul când Caragiale a propus întemeierea revistei „Vatra", 1894, vorbind despre nevoia de statornicie spirituală, ţinând cont de firea noastră românască, sau comentate articole din „Moftul român", între acestea articolul „O răutate" în care dramaturgul este indignat de faptul că o „ţară de mofturi" nu încurajează literatura adevărată şi nu simte îndeajuns răspunderea pentru cuvântul scris. „Învârteşte-ţi condeiul de zece ori în cerneală - scria Caragiale în 1900 - până când scrii un cuvânt şi, după ce l-ai scris, gândeşte-te de o sută de ori dacă nu trebuie şters, nu de dragul stilului, ci de teama primejdiei." Pentru dramaturg tot ce nu era la locul potrivit era primejdios, respingând jocurile „taberelor" politice care nu aveau respect pentru lege, milă de oameni şi frică de Dumnezeu, urmărind doar împăcarea „exclusivelor interese". Astfel, asista la împrejurările sociale şi politice nu doar ca scriitor, ci şi ca istoric, după cum mărturiseşte în pamfletul 1907 din primăvară până-n toamnă. Cultura imensă pe care o avea dramaturgul, lecturile bogate, teancurile de manuscrise de sub ochiul veiozei ce ardea zi şi noapte, traducerile, voinţa de a îndrepta prin cuvinte (castigare verbis; castigat ridendomores), revolta ca geneză a scrisului comic, conturau un puternic sentiment al eternităţii: „Nu ştiu, când am hârtia albă dinaintea ochilor, mă apucă aşa ca o ameţeală şi o spaimă... Mi se pare că e cineva în spatele meu care-mi pune mâna pe umăr, poate chiar eternitatea, şi se uită să vadă ce scriu."
Poate chiar eternitatea ne pune şi nouă mâna pe umăr şi se uită ce facem ca drumul în viaţă să ne fie drept precum lemnul pe care a fost răstignit Hristos, spre a avea ţintă şi spre a fi în brazda noastră. Şi cum ţinta şi brazda fără faptă moarte sunt, scriitorul Nicolae Băciuţ şi-a lansat la Sărmaşu, la evocarea I.L. Caragiale 165 de ani de la naştere noua sa carte Caragile după Caragiale, o ingenioasă (şi atât de necesară!) ediţie a comediei O scrisoare pierdută însoţită de trei studii care identifică repere definitorii în receptarea operei lui Caragiale, departe de tipare didacticiste, convenţionale şi prejudecăţi interpretative. Universul caragialean, în opinia lui Nicolae Băciuţ, nu poate fi simplificat, ci inclus, continuu, în amplitudinea redescoperirilor, aşezându-l „faţă în faţă cu eternitatea". Cele trei studii ale lui Nicolae Băciuţ, Ediţii Caragiale, Direcţii ale exegezei caragialiene contemporane şi Scandalul în teatrul lui Caragiale, aduc noi grile de lectură spre înţelegerea a ceea ce Mircea Iorgulescu numea lumea cu numele de „Caragialia".
Astfel, reuniunile culturale de la Biblioteca „Liviu Rusu" devin dezbateri, analize, provocări ideatice, exegeze. Le sunt aproape, printr-o tandră consecvenţă, scriitorii - cetăţeni de onoare ai oraşului Sărmaşu-Mureş, Lazăr Lădariu, Nicolae Băciuţ, Dimitrie Poptămaş şi cel care acum semnează:
Valentin Marica (Din „Manuscrisul de jad")
Foto: Nicolae Băciuţ, Valentin Marica, Lazăr Lădariu, Ioan Mocean, Damaschin Sârbu la Biblioteca „Liviu Rusu", la reuniunea culturală „I. L. Caragiale 165 de ani de la naştere".
