Întotdeauna, într-o şcoală, cuvântul are emoţie şi lumină, fiind rostit în numele adevărului şi frumosului, cu gândul la cel care astăzi fiind în banca învăţăturii, mâine va fi pe drumurile vieţii.
La Şcoala Gimnazială din Şăulia -Mureş, în ziua de naştere a poetului Grigore Vieru, cel care spunea că dacă un copil se joacă de-a v-aţi ascunselea trebuie să-l cauţi într-un cuib de rândunică, s-a trăit o zi deosebită. Banca de şcoală a avut, în acea zi, emoţia şi lumina cuvântului cuprins în şuvoiul lecţiilor, dar şi o strălucire aparte, venind din culori de curcubeu, prefigurând orizonturi de viaţă. Două eleve, surori, Maria Socol şi Antonia Socol ne-au întâmpinat cu cărţile lor de debut, Inimi de înger şi Curcubeu cu metafore, apărute la Editura Nico din Târu-Mureş prin grija scriitorului Nicolae Băciuţ. Cele două titluri, parcă prinse în firele gingaşe ale Mărţişoarelor, apar în cuvintele de întâmpinare semnate de învăţătoarea MariaTereza Socol, „bunicuţa Terry", ca revărsări ale ingenuităţii ce nu trebuie curmate, ci, dimpotrivă, afirmate, mai ales că poartă fiorul binecuvântării Preabunului Dumnezeu. Autoarele ştiu că au talent literar, că acesta vine din părinţi, din truda lor şcolară şi din iubire dumnezeiască, bucurându-se să se joace de-a puritatea, nobleţea şi farmecul imaginaţiei. Dacă aţi fi o lacrimă în ochii mei, îi scrie Maria Socol învăţătoarei sale, m-aş teme să plâng ca să nu vă pierd, atât de mult vă iubesc. În aceleaşi tonuri ale candorii, Antonia Socol descrie în „Bătrânica şi păsărelele" cum ciocârlia gingaşă, înainte de a se înălţa spre „iubitul ei soare", se rotea deasupra casei bătrânicii, de care, se pare, avea grijă, urându-i o zi plină de bucurii. Sunt rânduri de povestire sau versuri prinse în val de candoare şi mirare în faţa lumii. Cuibul de rândunică de care vorbea Grigore Vieru e atât de aproape...
Despre candoarea plachetelor Inimi de înger şi Curcubeu cu metafore a vorbit editorul Nicolae Băciuţ, un prieten adevărat al copiilor cu talent literar, cel care vede în cărţile copiilor promisiuni pentru un timp al împlinirilor literare. Au rostit cuvinte de apreciere directorul şcolii prof. Sorin Nemeş, preotul paroh Emil Bold, doamnele învăţătoare Marinela Nemeş şi Alexandrina Laura Duma, la fel Valentin Marica, descoperind în scrisul elevelor Maria şi Antonia Socol jocul de-a ziua cea bună, jocul vocalelor şi consoanelor limbii române anunţând cel mai frumos răsărit de soare care să fie şi cel mai frumos răsărit de viaţă.
Ar fi trist, scria Lucian Blaga, ca omida să nu se prefacă în fluture, rămânând în crisalida sa, dispreţuind aripile. La Şăulia, aripile a două eleve, surori, Maria şi Antonia Socol, sunt ocrotite pentru a putea fi zbor; pentru a fi un nesfârşit joc de-a ziua cea bună.
