Dezbatere interesantă, la Reghin

Distribuie pe:

Municipiul Reghin, în calitate de lider de parteneriat în cadrul proiectului „Înfiinţarea unui centru de educaţie şi îngrijire a copilului cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani în Municipiul Reghin", a organizat în perioada 15-17 martie 2017 o serie de evenimente în cadrul cărora au fost dezbătute importanţa egalităţii de gen, cadrul legislativ, importanţa femeii în societate, echilibru între viaţa personală şi cea profesională etc. Partenerii din cadrul acestui proiect au fost oraşul Ungheni din Republica Moldova şi Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Reghin. La această activitate a luat parte şi doamna ec. Maria Precup, primarul Municipiului Reghin. Evenimentele care s-au derulat pe parcursul celor trei zile au avut loc la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară" Reghin şi au cuprins mai multe dezbateri despre campania de promovare a femeilor de succes. Consiliul European a definit egalitatea de şanse şi de tratament între bărbaţi şi femei sau egalitatea de gen, astfel: „Egalitatea de gen presupune un nivel egal de vizibilitate, afirmare şi participare pentru ambele sexe în toate sferele vieţii publice şi private. Egalitatea de gen este opusul inegalităţii de gen, nu a diferenţelor de gen, şi urmăreşte promovarea participării depline a femeilor şi bărbaţilor în societate". Egalitatea de gen înseamnă vizibilitate, empowerment, responsabilitate şi participarea ambelor sexe la toate sferele de activitate. Înseamnă, de asemenea, acces egal la distribuirea resurselor între femei şi bărbaţi. Deşi statutul juridic al femeilor din Europa s-a îmbunătăţit, fără îndoială, în ultimele decenii, o egalitate efectivă este departe de a fi o realitate. Chiar dacă progresul este vizibil (educaţie, accesul la piaţa muncii, reprezentare politică), diferenţele de gen persistă în multe zone prin menţinerea bărbaţilor în rolurile lor tradiţionale şi restrângerea oprtunităţilor femeilor de a-şi afirma drepturile lor fundamentale. Putem spune că activităţile care s-au desfăşurat la Reghin au fost extrem de interesante, atractive, dar în acelaşi timp şi foarte folositoare.

Lasă un comentariu