După 1990, în haosul general, intenţionat creat, după lovitura de stat, nu s-a furat, ca în Codrii Vlăsiei, numai din bugetul, şi aşa destul de amărât, al Statului Român, pe apucate, şi din banii europeni, ci şi din preţioasele tezaure dacice. Valoroase obiecte de patrimoniu, dovezi ale existenţei şi duratei acestui popor, din zonele protejate ale rezer-vaţiilor arheologice din Munţii Orăştiei, au ajuns în mâinile unor afacerişti.
Conform unei declaraţii a domnului Augustin Lazăr, azi procurorul general al României, fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (sursa - „Adevărul"), în perioada 1990-2017, numai din zona Sarmizegetusa Regia, au fost furate comori antice, ajunse prin ţările Europei: cel puţin 200 de kilograme de monede (şi artefacte antice) de aur, de către grupuri mafiote din care făceau parte infractori specializaţi, unii acum daţi în urmărire internaţională.
Din păcate, aurul dacilor, moştenirea lor lăsată aici, în leagănul naşterii noastre, făcând parte din patrimoniul naţional, au fost supuse unui jaf organizat, premeditat, după scenarii bine puse la punct. Şapte „vânători de comori" (Flaviu I., Virgil S., Remus B., Nicolae S., Sinan A., Lazăr A., Erik K.) din Alba Iulia, Constanţa, Miercurea Ciuc, dar şi din Franţa - a tunat şi i-a adunat! -, majoritatea fiind administratori de firme, vinovaţi de trafic de obiecte de tezaur, au fost arestaţi şi urmăriţi penal de procurorii hunedoreni. Din 1990 încoace, „braconajul arheologic" este în floare, ţinta fiind aurul dacilor. Un aur al istoriei româneşti! La percheziţiile făcute la domiciliile acestora, au fost găsite detectoare de metale, 1.061 de monede de aur, 16 obiecte arheologice, toate făcând parte din patrimoniul naţional, obţinute prin săpături neautorizate în situri arheologice, plus alte bunuri de patrimoniu, valorând 2,5 miliarde de lei!
Cum este posibil aşa ceva? Cine înlesneşte păgubirea alarmantă a patrimoniului naţional românesc? Din păcate, jaful sistematic, premeditat, ca în codru, este organizat conform unor scenarii dinainte stabilite. Pe timpul când eram deputat PUNR, membru al Comisiei de Cultură a Camerei Deputaţilor, prin intervenţiile (interpelările) parlamentare din 13 mai 1997 şi 30 noiembrie 1999, adresate domnului Ion Caramitru, ministrul Culturii, atrăgând atenţia tocmai asupra acestor aspecte alarmante, spuneam că necesara protejare, apărarea patrimoniului spiritual al românilor constituie o datorie nu numai cetăţenească, ci, înainte de toate, şi una patriotică. De la tribuna Parlamentului României, cu dovezile în mână, făceam referire asupra acestei obligaţii, cetăţeneşti, patriotice, fiind nevoie, urgentă, de o lege a patrimoniului. Am vorbit cu pereţii!
Din păcate, din 1990 încoace, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, locul în care, de-a lungul timpului, s-au creat istorii şi legende, locul în care aurul dacilor a fost ascuns în urmă cu peste 2000 de ani, a devenit obiect de trafic, iar inestimabilele valori istorice, smulse patrimoniului naţional, pe căi ilegale, premeditat, ajung marfă de contrabandă. Dotaţi cu aparatură şi detectoare performante, sprijiniţi de anumite „călăuze locale", de lucrători silvici, chiar de câte un poliţist, după cum declara chiar şeful de post din Orăştioara, în căutarea aurului dacic, jefuitorii patrimoniului naţional fac săpături clandestine pe vestigiile civilizaţiei străvechi de la Sarmizegetusa Regia, Blidaru, Costeşti. O dovedesc, cu prisosinţă, şi „craterele" lăsate în urmă prin zonele Ciocul Roşu, Colnic, Golu, Glăjărie… În urma practicii detestabilului braconaj arheologic, parcă într-un sat fără câini, comerţul cu obiecte de patrimoniu le-a adus acestor îmbogăţiţi peste noapte, mulţi bani, vile, limuzine.
Conform unor declaraţii ale directoarei, din acei ani, a Muzeului de Istorie din Deva, doar în 1999, au luat drumul străinătăţii, ajungând, mai ales, în Franţa, 27.000 de monede de aur, în această situaţie cu totul scăpată de sub control prin imprudenţa, nepăsarea, indiferenţa, lipsa de răspundere a guvernanţilor români.
În sfârşit, una dintre brăţările de aur, comoară a dacilor, a fost, în anul 2006, găsită la Paris. Şi, firesc, a fost cedată României, locul de unde ea a fost furată. Au urmat şi altele. Jaful sistematic, postdecembrist, secătuirea tezaurului arheologic naţional, de către anumite asociaţii particulare ale căutătorilor de comori, de tezaure şi vestigii, au devenit îngrijorătoare.
Nu departe de Sarmizegetusa Regia, acolo, prin Munţii Orăştiei, se află şi „misterioasa cetate dacică - Feţele Albe", un fel de „cartier" al fostei capitale a Daciei sub regele Decebal, distrusă, se pare, de romani, în anii 102-106. Aici au fost făcute săpături arheologice, abandonate, din păcate, în anii 1965-1972, cetatea aflată la patru kilometri de Sarmizegetusa, fără nicio pază aici, după 2000 de ani, loc plin de legende, fost „cartier de lux al capitalei regale a dacilor, aflată în mijlocul unei păduri de fag şi mesteceni, a devenit ţinta unor activi căutători de comori dacice, care fac parte din patrimoniul naţional românesc".
Cine este capul, mai bine spus „creierul" afacerii? Liderul mafioţilor, al grupurilor de traficanţi, adunaţi în mari reţele, este Iulian Ceia, fost poliţist, sportiv al Clubului „Dinamo", arestat şi trimis în judecată, în anul 2005, împreună cu alţi 30 de inculpaţi, majoritatea foşti sportivi, pentru infracţiunea trafic de bunuri arheologice, aparţinând patrimoniului cultural naţional, bunuri furate din siturile arheologice protejate din Munţii Orăştiei. Ei au fost ajutaţi de fostul consilier prezidenţial - Dan Iosif -, bun prieten cu Ceia. Din partea Ministerului Culturii şi Cultelor el primeşte aprobări pentru „a proteja" rezervaţia arheologică, prin firma lui, prin asigurarea „exclusivităţii". Un lup numit cioban la oi! Urmează detectări şi săpături neautorizate, „locotenenţii" şi „soldaţii" lui Ceia furând, fără nicio grijă, sub sigura „protejare", cu „mână liberă la săpături".
Autorităţile române au reuşit să recupereze 13 brăţări dacice spiralate şi alte tezaure preţioase de obiecte de patrimoniu, valorând 2,5 miliarde de lei.
Procesul a durat şapte ani. Oare de ce? Abia în anul 2012, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat, pe Iulian Ceia, la 12 ani de închisoare, Curtea de Apel Alba Iulia i-a redus, apoi, pedeapsa la şapte ani, iar altă încadrare juridică i-a adus, printr-o condamnare definitivă, doar doi ani de închisoare! Deci, de la 12 ani, printr-o minune, el s-a ales doar cu o condamnare definitivă de doi ani. Ciudat!
Numai că Iulian Ceia şi-a luat tălpăşiţa! A dispărut, în urmă cu trei ani, ca măgarul în ceaţă, chiar fără… urmă, dat fiind în urmărire internaţională.
Oare pe unde se ascunde Julian Ceia? Cumva (sursa - „Adevărul") prin „Insulele Capului Verde"? Să se afle, cumva, undeva prin Africa de Sud? Să fi ajuns în Rusia? Doar el ştie!
