În zilele noastre, de nouă şi originală democraţie românească, dacă spui sau scrii că eşti patriot, că aperi interesul naţional, dar, mai ales, dacă afirmi că îţi iubeşti ţara, că eşti naţionalist, eşti privit ca un ciumat! Îmi aduc bine aminte de anii 1992-2000, când, ca deputat PUNR, de la tribuna Parlamentului României, afirmam că, da, sunt un patriot şi un naţionalist român, care iubeşte această ţară - România, în care m-am născut, îmi iubesc neamul care m-a dat, trecutul lui, vatra străbunilor, cultura şi tradiţiile, tot acest pământ blagoslovit de Dumnezeu. Priveam reacţiile de pe feţele unor parlamentari. Exprimau acea pornire, acea ură abia stăpânită! Ei confundau, din păcate, ceea ce şi azi se întâmplă, regretabil, naţionalismul, mai ales al nostru, luminat, cumpătat, tradiţional ardelenesc, care a dat şi Şcoala Ardeleană, patriotismul nostru curat, cu extremismul şi şovinismul clocit în capetele lor prin nişte scenarii de împrumut. Zadarnic le spuneam, cheltuind boabe, cum se spune, pentru găini oarbe, că a fi naţionalist şi patriot român nu înseamnă a urî pe cineva. Că a fi naţionalist şi patriot înseamnă a fi un bun român, apărător al tot ce mişcă-n ţara asta, „râul-ramul". Că a fi naţionalist şi patriot român, iubitor de vatră strămoşească, poţi muri apărându-ţi pământul lăsat nouă, de înaintemergători. Că e o mare onoare să-ţi dai viaţa pentru ţară, aşa cum au făcut-o atât de mulţi dintre înaintaşii noştri. Pentru patria aceasta „de pământ şi de cuvinte".
Scriind aceste rânduri, gândul mă duce la înaintaşi, de pildă la Alexandru Papiu Ilarian, istoricul, fost ministru de Justiţie în Guvernul Kogălniceanu, sub domnul Alexandru Ioan Cuza, care, întrebat odată care-i deosebirea, în concepţia ardelenilor, între naţionalist şi patriot, răspunsul a fost uimitor de simplu: a fi patriot şi naţionalist român, în Ardeal, una şi aceeaşi este, îndemnându-ne să fim adevăraţi naţionalişti! Aflaţi, mai ales, noi, ardelenii, mereu între cei doi poli ai intoleranţei: imperialismul slav şi şovinismul revizionist de factură hungaristă, mereu am suferit toate urmările nefaste ale apăsărilor. De-a lungul timpului, înaintaşii noştri s-au apărat şi şi-au apărat drepturile strămoşeşti. Mulţi au fost ucişi, bestial, în anii 1848-1849, apoi pe timpul Diktatului de la Viena, dar şi-au apărat demnitatea şi verticalitatea, în faţa stăpânirii care a încercat să-i înfricoşeze cu supliciul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Pentru că ei, bravii înaintaşi luptători, ştiau că tocmai capul plecat sabia îl taie! O ştiu bine acei români nedeznaţionalizaţi care azi ocupă, din păcate, doar o parte din teritoriul nostru de etnogeneză. Ei, cu credinţă în acele catedrale ale Neamului, au luptat şi au învins, ca mari patrioţi şi naţionalişti.
Mă întrebam mereu, cu ani în urmă, cum poţi să nu fii patriot şi naţionalist român, ascultându-l pe învârtitul comunist Silviu Brucan, cum ne îndemna pe noi, românii, să renunţăm la „mândria velico-română". Noi, PUNR-iştii de atunci, i-am dat, imediat, peste nas „Oracolului din Dămăroaia", ştiind bine că „şopârlele" lui abracadabrante erau fabricate în laboratoarele stăpânilor lui de aiurea. Renunţarea la „mândria velico-română", cum spunea el în băşcălie şi dispreţ, însemna „renunţarea parţială la suveranitate", la memoria identitară. Da, să renunţăm la suveranitatea naţională! Vopsitul în toate culorile oportunismului, trecut prin toate unsorile, de la Bucureşti la Moscova, de la Paris la Washington, bineînţeles prin via Tel-Aviv, făcea jocul unor forţe externe care ne doresc mereu în poziţia în genunchi. Oare nu ai suficiente motive să spui că eşti naţionalist şi patriot român, când cineva îşi bate joc de tine şi de ţara ta? Oare au renunţat ungurii, cehii, polonezii, să nu mai vorbim de francezi, nemţi, greci, spanioli, ruşi, la mândria lor naţională, de dragul părerilor vreunui Brucan? Să nu uităm, apoi, că noi, românii, suntem un popor cu o atracţie încă atât de vie a unui trecut.
Ia să vedem ce „perle" mai scoate şi un preferat de-al lui Brucan - Horia Roman Patapievici-, în cartea sa „Politice", la pagina 63: „Privit la raze «x», trupul poporului român abia dacă este o umbră, el nu are cheag, radiografia plaiului românesc este ca o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut (…), ne-au luat la urinat slavii, (…), ne-au urinat, la gard, turcii (…), ne-au luat la urinat ruşii. (…) Valea plângerii a fost transformată, de români pentru români, într-o vale a urinei". Aţi citit bine! Aşa scrie individul acolo! Pentru el, aceştia suntem noi, românii! Şi, să nu te declari naţionalist şi patriot român în faţa acestei obrăznicii şi a mizeriei revoltătoare? Aici, mai ales, în Ardeal, unde mereu a curs lacrima Neamului, unde mereu, sub ameninţarea frigului singurătăţii, am rămas credincioşi neamului şi limbii noastre! Din păcate, unora, ajunşi peste hotarele Neamului, înjurând România, unora chiar aici rămaşi, le este parcă jenă să spună „suntem români", că aparţinem unuia dintre cele mai vechi popoare ale lumii. Restrictiv ei preferă doar sintagma „suntem europeni!". Atât. Din păcate, chiar programele şcolare interzic cuvintele „naţionalist", „naţionalism", ca ceva ruşinos, nu ca parte a identităţii proprii a unui neam. Unii intenţionat amestecă naţiunile sub eticheta unui multiculturalism, dubios, azi refuzat de nemţi, de englezi, de polonezi, de unguri chiar. Ţări foste est-comuniste, azi membre ale Uniunii Europene, precum Ungaria, Cehia, Polonia, pot să-şi afirme naţionalismul, iar noi, românii, dacă o facem, ca exprimare a patriotismului, a identităţii naţionale, suntem consideraţi ba extremişti, ba şovini, ba chiar legionari! Nu politica interesului naţional trebuie să conteze pentru unii, ci doar cea a celui globalizant - european!
Dacă vorbeşti sau scrii despre viitoarea împlinire a celei o sută de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, eşti… naţionalist şi extremist! Dacă afirmi că Mihai Viteazul n-a fost un „condotier", un „aventurier", cum unii, în bătaie de joc, spun, ci o personalitate a tuturor românilor, ţi se pune aceeaşi etichetă. Dacă crezi că eroii Neamului, marile personalităţi ale românilor, trebuie să beneficieze de respect, ţi se reproşează tot aşa: eşti un extremist-naţionalist! Ba mai mult, cum spunea acad. Ioan-Aurel Pop, tânărul rector al Universităţii Clujului, mare patriot, apărător înfocat al valorilor, al identităţii româneşti, eşti un „expirat", un „comunist", un „ceauşist".
Citind cele de mai sus, oare nu-i nevoie să te întorci la poezia lui Grigore Vieru - „Sunt naţionalist!"? „Da, /Îmi iubesc mama/ (E un păcat?),/ Şi pruncii,/ Şi fraţii,/ Şi cerul de ametist./ Ca rezultat,/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Graiul mi-i sfânt - / În viaţa mea/ El nu este un simplu turist,/ E chiar Patria./ Într-un cuvânt,/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da, urăsc pe mancurt,/ Mi-I dragă doina/ Prin care exist./ Nu mă târâi slugarnic./ Pe scurt,/ Sunt na-ţi-o-na-list!"// Da,/ Hora nu vreau/ Să o schimb/ Pe cazacioc ori pe twist./ Port suferinţa de neam,/ Ca pe un nimb./ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Afirm că-i prea mult/ Verde-n drapel,/ Avem un drapel/ Prea materialist,/ Mai aşterneţi nişte/ Cer visător peste el./ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Nesocotesc tigvele seci,/ Care vor să mă cârmuie/ Ca artist./ Mai trag cu ochiul/ La istoria noastră. Deci,/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ N-am vrut să mă însoţesc/ Cu Satan,/ N-am prăjit creieri umani/ Pe un poliţist./ Omeneşte întreb:/ De ce am murit/ În Afganistan?!/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Vremea în care trăim/ E tot mai isterică,/ Îmi vine să urlu/ În muzeul satului/ Cu profil ateist:/ Scoateţi/ Mitraliera din biserică!/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Te întreb pe tine,/ Binevoitorule,/ Care-ai adus tutunul/ Şi pesticidele:/ Ce ai cu surorile noastre/ Din câmpul cel trist - / Ai primit vreun ordin, cumva,/ Ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!/ Sunt na-ţi-o-na-list!// Da,/ Sunt contra/ Plevei migratoare/ Care se crede/ Un dar minunat./ Sunt contra să prăsiţi la noi/ Uzina de calculatoare/ N-am ce să număr, tovarăşi,/ Aproape totul mi s-a luat.// Da,/ Aproape totul/ Mi s-a răpit./ La curgerea Prutului meu/ Nu pot nici măcar să asist./ Totuşi,/ Viaţa mi-i dragă,/ Merg spre dânsa grăbit./ Sunt na-ţi-o-na-list!"
Ne este batjocorită dreapta noastră credinţă strămoşească, ni se trece cu bocancii plini de noroi peste memoria identitară, mereu hulită. Naţionalismul, în sensul bun şi frumos al cuvântului, şi naţiunea sunt cuvinte sfinte pentru românii „apărători de limbă şi viaţă". Şi când te gândeşti că, mai zilele trecute, americanii lui Trump ne certau că am fi… naţionalişti! Da, suntem patrioţi şi naţionalişti români, în sensul bun, frumos şi corect al cuvântului! Dar ei? Ei ce sunt? Ei sunt rasişti! Să ne aducem aminte de cuvintele poetului Dumitru Matcovschi, cel întors din moarte, sub acel însemn, „de la Nistru până la Tisa": „Nu permiteţi internaţionaliştilor bucureşteni să ne tortureze mereu cu teoriile lor barbare, murdare, antinaţionale! Credeţi că întâmplător sunt scuipaţi Eminescu, Blaga, Iorga, Mihai Viteazul?".
Noi, cei mereu aflaţi în gândul şi în scenariile celor care ne vor asimilaţi, noi, cei de Domnul aşezaţi aici, la Porţile Răsăritului, mereu printre slavi şi migratori duşmani, în acea „insulă de onoare" dintr-un ocean potrivnic, prin patriotismul şi naţionalismul nostru luminat, curat, tradiţional ardelenesc, am rezistat în istorie şi am spus şi spunem, odată cu Eminescu: „Iar noi locului ne ţinem,/ Cum am fost aşa rămânem!".
