Puncte de vedere CÂTEVA CUGETĂRI ASUPRA CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI (III)


Categorie: Politic
|
21-04-2017
Nr: 76
|
Autor: Prof. univ. dr. Gheorghe Olah
|

Drept urmare, eu consider că ar fi în interesul sau în beneficiul tuturor românilor dacă România ar deveni, cât mai repede cu putinţă, o republică parlamentară însă cu un executiv de tip elveţian. Acest model de republică parlamentară sau, mai bine zis, nici parlamentară, dar nici prezidenţială, este cunoscut sub denumirea de model consensualist de democraţie. (pentru detalii Arend Lijphart, Op. cit. p. 51 şi urm.) Asta ar însemna ca toate partidele care au reuşit să obţină locuri în parlament (sau, în orice caz, cele mai importante 4-5 partide) să aibă reprezentanţi în guvern proporţional cu rezultatele alegerilor sau cu reprezentarea lor în parlament. În al doilea rând, asta ar însemna ca executivul să nu poată, prin Constituţie, dizolva parlamentul şi nici parlamentul să nu poată demite guvernul sau un membru al acestuia prin moţiune de cenzură, chiar dacă anumite proiecte de legi nu obţină probarea parlamentului. Cade legea, nu însă şi ministrul care a promovat-o şi cu atât mai puţin întregul guvern. Singura deosebire pe care cred că ar trebui s-o luăm în considerare faţă de executivul de tip elveţian este ca primul-ministru să fie dat întotdeauna, prin Constituţie, de către partidul clasat pe primul loc în urma alegerilor şi ca el să ocupe această funcţie pe toată durata mandatului. În rest, raporturile dintre miniştri ar trebui să fie, precum în executivul elveţian, pur colegiale, iar primul-ministru să fie doar primul între egali. Aşadar republică parlamentară, însă fără preşedinte cu rol decorativ. De fapt, fără niciun preşedinte. Nu văd de ce am avea nevoie de el!

Ce efecte ar putea genera astfel de prevederi constituţionale?Eu anticipez mai multe efecte, toate benefice, din punctul meu de vedere, pentru România. Primul efect ar fi acela că românii ar scăpa de nişte alegeri (alegerea periodică a preşedintelui) şi de cheltuielile necesare organizării lor. Aşadar, un consum mai mic de timp şi de bani, fără ca democraţia să sufere vreo diminuare. Poate, dimpotrivă. În al doilea rând, cred că lupta dintre partidele politice pentru câştigarea alegerilor sau pentru atragerea alegătorilor ar deveni ceva mai paşnică. Ar dispărea, cred, acel „cu orice preţ" sau „prin orice mijloace": dacă poţi participa la guvernare chiar dacă nu te-ai situat pe primul loc în urma alegerilor, nu merită să lupţi cu orice preţ şi cu orice mijloace pentru a-l obţine. Şi mai cred, în al treilea rând, că odată cu încetarea luptei „cu orice preţ" s-ar putea diminua într-o anumită măsură şi furtul banilor publici în interesul unui partid sau altul, deoarece nu ar mai merita riscul: când importanţa locului ocupat în parlament se diminuează, nu merită să lupţi cu orice preţ şi cu orice mijloace ca să faci rost de bani pentru finanţarea campaniei electorale.

Fireşte, lupta dintre partide nu va dispărea cu totul pentru că nu-i acelaşi lucru să ai şapte reprezentanţi în guvern sau şapte miniştri, să zicem, sau să ai doi-trei sau chiar unul singur. Ţinând însă seama de faptul că s-ar afla la guvernare aproape tot timpul cam aceleaşi partide, lupta dintre ele ar putea deveni puţin mai calmă. Totodată, ea s-ar transforma, cred, dintr-o luptă sterilă constând din şicane şi acuze reciproce mai mult sau mai puţin fondate, aşa cum este ea în prezent, într-o luptă mai degrabă de idei şi de soluţii, întrucât nu poţi fi în guvern şi în acelaşi timp să arunci mereu cu noroi asupra colegilor de guvernare. În sfârşit, cred că dezbaterile din parlament ar putea deveni ceva mai consistente şi că se vor putea axa în mai mare măsură decât până acum, nu doar în comisii, ci şi în plenul parlamentului pe proiectele de legi şi, deci, că am putea avea pe această cale legi mai bune.

(va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval