TUNELUL TIMPULUI - OAMENI, LOCURI, LEGENDE, CIUDĂŢENII ŞI OBICEIURI TRĂITE PE PĂMÂNTUL PERSAN (XII)


Categorie: Diverse
|
21-04-2017
Nr: 76
|
Autor: PETRU LECHINŢAN, Târnăveni
|

În cei trei ani trăiţi acolo, departe, în minunatul Iran, conectat la o muncă de mare răspundere, cinste, onoare şi mândrie pentru România, m-am integrat total in misiunea pe care o aveam, misiune de mare răspundere, exigent, competent şi meticulos, obişnuit şi călit de ,,Şcoala Carbidului" şi disciplina de acasă, dar şi integrat în viaţa so-cială, munca şi obiceiurile iranienilor, fără de care ,,NU SE POATE"!

Şi cum tot am avut şansa să văd, să simt şi să lucrez în această ţară, un reper al culturii antice, să am accesul la o cultură milenară, foarte bogată, niciodată nu poţi spune că o cunoşti suficient. Avem de învăţat de la aceşti oameni, măcar faptul că sunt mult mai politicoşi, oneşti şi mai omenoşi. Se vede că nu sunt stăpâniţi şi nici influenţaţi de Europa sau alte state mai mari, a căror principală politică este să acapareze, să cucerească şi să stăpânească lumea, inclusiv petrolul Orientului Mijlociu, printre care şi cel din Iran.

Aş putea vorbi şi scrie despre iranieni tot timpul şi nu aş putea spune tot ce ştiu şi ce simt. Cine a fost, a trăit şi a muncit acolo rămâne fermecat şi va dori întotdeauna să se reîntoarcă. Ospeţia şi respectul iranienilor este o religie!

Nu se pot uita efluviile de trandafiri şi portocali ai Shirazului, centrul unui deşert imens, unul dintre principalele locuri de pelerinaj al musulmanilor, lupta din plin cu dogoarea soarelui aşezat bine pe cer, mausoleul lui Sa'di', ca şi cel al lui Hafez, marele liric al literaturii persane, născuţi şi înmormântaţi acolo la Shiraz. Suficiente motive să credem de ce Shirazul, fosta mea reşedinţă a fost supranumită ,,Capitala poeziei" sau ,,Oraşul trandafirilor". Şi dacă îi mai amintim şi pe mai vechii literaţi de mare faimă Firdousi şi Omar Khayyam, înţelegem mai bine ce înseamnă poeţii persani pentru cultura mondială şi ne dăm foarte bine seama, ce înseamnă RAMADANUL!

Ramadanul este cea mai mare sărbătoare a lumii musulmane, este a noua lună din calendarul musulman şi este sărbătorit în fiecare an ca lună în care Dumnezeu (Hoda în accepţiunea iranienilor) i-a relevat profetului Mohamed primele versete din Coran. Ramadanul a fost instituit chiar de către profetul Mohamed, considerat cea mai respectată figură omenească din întreaga lume musulmană. Timp de o lună musulmanii trebuie să postească, din zori şi până la apusul soarelui, neavând voie să consume apă, băuturi, să râdă, să facă sex, să frecventeze filme, spectacole, să facă petreceri, să-şi înghită propria salivă, până la lăsarea întunericului. Ca străin trebuie să fi foarte bine instruit cum să te porţi cu ei în această perioadă de mare sensibilitate. Rostul acestui post, considerat luna pocăinţei şi sacrificiului, urmăreşte creşterea concentrării minţii asupra rugăciunii, spiritualităţii şi vizează purificarea corpului şi a minţii. Practica Ramadanului mai este destinată deprinderii musulmanilor cu autodisciplina, autocomportarea şi generozitatea. În timpul Ramadanului răsplata divină, pentru cei care fac acte de caritate, este considerată esenţială pentru viaţa lor. În această perioadă ei se obligă să fie milostivi şi să facă donaţii celor săraci.

Musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească sau să blesteme, le este interzisă bârfa sau limbajul licenţios. Noţiunea Taqwa, des folosită în timpul Ramadanului, notifică abţinerea de la gânduri, fapte şi vorbe rele, necesară fiind concentrarea spre dimensiunea spirituală şi pozitivă a vieţii. Cuvântul ramadan înseamnă ,,a arde" şi simbolizează erodarea păcatelor. Este o lună care începe cu aproximativ 11 zile mai devreme în fiecare an. În timpul vieţii unui musulman Ramadanul va cădea atât iarna, atunci când zilele sunt scurte, cât şi vara când zilele sunt lungi şi postul este mai dificil. Pentru creştini poate părea neobişnuit un astfel de ritual, mai ales că trebuie să rabzi toată ziua foame şi sete la temperaturi de 40-50° celsius la umbră. Am trăit lângă ei liniştit, fără a suporta acest calvar! Eid-al-Fitr marchează sfârşitul Ramadanului şi umple din nou străzile, magazinele şi restaurantele cu oameni deschişi şi veseli, o lună de zile pe timpul Ramadanului pustii, triste şi fără viaţă.

(va urma)

Adaugă comentariu

Title:
Nume(*):
Email:
Reply Notify:
Website:
Comentariu(*):
Code in the picture:
 
Note: Your comment has been received and is awaiting approval